VentureConnect anunță un parteneriat strategic la nivel european cu ESIL, care va însemna extinderea evenimentului și spre zona europeană, nu doar cea locală.

ESIL este un conglomerat de susținători ai antreprenoriatului ce reunește mai multe inițiative dedicate dezvoltării comunității de investitori tip business-angel la nivel european precum: EBAN (The European Trade Association for Business Angels, Seed Funds si Early Stage Market Players), Business Angels Europe, Business Angels Romania, Go Beyond Early Stage Investing și META Group.

Următoarea ediție a evenimentului VentureConnect din data 9 iunie 2016 va cuprinde două secțiuni. În prima parte a zilei, un număr preselectat de antreprenori din România și din regiune își vor prezenta companiile în vederea atragerii unei posibile investiții.

După o serie de investiții în companii de succes în domeniul IT, acum credem că este momentul să ne concentrăm și pe dezvoltarea sectorului de investitori de tip business angels

În a doua parte a zilei, investitorii de tip business angels din România și din regiune pot participa la o sesiune de lucru special gândită pentru a discuta despre modalitățile prin care își pot îmbogăți aria de cunostințe pe care le au în domeniu. Întâlnirea va fi moderată de Brigitte Baumann (Go Beyond Early Stage Investing) și Marius Ghenea (membru în bordul VentureConnect și director de investiții la 3TS Capital Partners). Participarea în cadrul celei de-a doua sesiuni este realizată pe bază de invitație.

“Încă de la început, obiectivul programului VentureConnect a fost de a susține dezvoltarea mediului antreprenorial din România. După o serie de investiții în companii de succes în domeniul IT, acum credem că este momentul să ne concentrăm și pe dezvoltarea sectorului de investitori de tip business angels. Parteneriatul la nivel european pe care tocmai l-am încheiat ne va ajuta să ne atingem scopul propus astfel încât să creștem nivelul de cunoștințe din acest sector în România.” spune Daniel Vișoiu, Partner BAC Investments și Președinte al Fundației VentureConnect.

În ultimii șase ani, programul VentureConnect a fost recunoscut pentru eforturile continue de a aduce în fața potențialilor investitori firme la început de drum, cât și companii mai mature pentru a beneficia de fonduri de dezvoltare a modelelor de afaceri gândite.

Antreprenorii care doresc să participe la ediția de pe 9 iunie a evenimentului VentureConnect trebuie să-și înscrie proiectele începând cu data de 16 mai completând formularul de pe site-ul www.ventureconnect.ro. Dintre acestea vor fi alese 10 proiecte care să-și prezinte ideile în fața investitorilor prezenți.