Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Lectură de 1 min
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Conform datelor furnizate de Canalys, OPPO a înregistrat cele mai mari creșteri în acestă regiune pe parcursul trimestrului al treilea al anului 2021, respectiv evoluții importante în România (+130% față de anul trecut), Turcia (+60% față de anul trecut) și Polonia (+44% față de anul trecut).
Aceste evoluții reprezintă creșterea interesului utilizatorilor față de tehnologiile OPPO pe întregul continent și, implicit, poziționarea brandului ca al patrulea cel mai mare producător de smartphone-uri, cu o creștere anuală de 45%.
În momentul de față,OPPO este prezent în 11 țări din Europa Centrală și de Est, deservind peste 400 de milioane de oameni.
În ultimul trimestru, OPPO a înregistrat multiple rezultate record în piețele cheie din regiune, clasându-se în top trei producători de smartphone-uri în Polonia, Turcia, România și Ucraina.
Compania s-a lansat în vara acestui an în Ungaria și Slovacia, clasându-se încă de la început în top patru producători de smartphone-uri. Un alt rezultat important a fost înregistrat și în Kazakhstan unde ultimele modele din gama Reno (Reno5 și Reno6) au atins o cotă de piață de 31% în categoria mid-range. În Rusia, vânzările online au crescut cu 600% de la începutul anului 2021, iar în România, OPPO a atins o cotă de piață de 14% în puțin peste un an de la lansare, ceea ce reprezintă un record în industrie la nivel local.
Printre cele mai importante investiții din regiune se numără Centrul European de testare din România în cadrul căruia compania verifică funcționarea fluidă a produselor, fabrica din Turcia dar și crearea multiplelor echipe locale specializate.
Pentru a consolida succesul din această regiune, OPPO va dezvălui cele mai noi inovații în cadrul evenimentului anual, INNO DAY, care va avea loc pe 14 și 15 decembrie. Evenimentul este deschis atât pentru jurnaliști cât și pentru utilizatori și va prezenta descoperirile de ultimă oră ale companiei.