Într-un orizont de timp mai îndepărtat, optimismul revine și 80% dintre directorii generali din România estimează că vor avea mai mulți salariați în următorii trei ani. Procentul este semnificativ peste nivelul din țările Europei Centrale și de Est, unde circa două treimi dintre respondenți împărtășesc aceeași opinie.
”Păstrarea angajaților a fost o prioritate de la apariția crizei sanitare pentru toate companiile. Chiar dacă unele sectoare au suferit pierderi mari și au renunțat la o parte dintre angajați, alte domenii, cum ar fi livrările sau curieratul, au crescut și au atras din forța de muncă disponibilizată. Astfel s-a produs o redistribuire în economie și vedem că numărul salariaților din România a rămas constant, în jur de 5,6 milioane de persoane. Observăm această tendință în răspunsurile pe care directorii generali le-au oferit în sondajul nostru: 30% au redus numărul salariaților, în timp ce 30% au reușit să îl suplimenteze, iar 40% l-au menținut. Deși mulți rămân reticenți în privința noilor angajări din cauza incertitudinii și dificultăților pe care le-au întâmpinat în ultimul an și jumătate, liderii de afaceri sunt încrezători în viitor”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.
La fel ca în anii anteriori, directorii generali din țara noastră spun că disponibilitatea abilităților cheie reprezintă o amenințare pentru dezvoltarea organizațiilor, 82% dintre ei declarându-se preocupați și extrem de preocupați de acest aspect.
Ca răspuns la acest factor perturbator, ei se declară interesați (41%) de adaptarea strategiei forței de muncă și de creșterea productivității prin automatizare și tehnologizare pentru a asigura competitivitatea propriilor organizații. Circa jumătate dintre directorii generali din România planifică creșteri de două cifre procentual în investițiile destinate transformării digitale.
În aceeași măsură, 39% dintre ei sunt interesați să asigure competențele necesare angajaților și să crească posibilitatea acestora de a se adapta la o realitate dinamică și incertă. Un procent similar (37%) arată că vor crește cu 10% sumele alocate pentru dezvoltarea talentelor.
De asemenea, 30% își propun să crească competitivitatea afacerii oferind aranjamente de lucru flexibile și asigurând un echilibru între muncă și viața personală a angajaților.
O altă preocupare vizează remunerarea (salarii, stimulente și beneficii acordate angajaților), fiind menționată de 24% dintre respondenți.
În schimb, liderii de afaceri din România se arată mai puțin preocupați de aspecte ce țin de identificarea și pregătirea viitorilor lideri (16%) sau de diversitate și incluziune (7%).