În 2020, politicile Google și instrumentele de aplicare ale lor au fost testate de pandemie, alegerile din diferite diferite părți ale lumii și lupta continuă împotriva entităților care încearcă să profite necinstit de oameni. În 2020, Google a adăugat sau actualizat peste 40 de politici ce vizează publicitarii și domeniile web. De asemenea, Google a blocat sau eliminat aproximativ 3,1 miliarde de reclame online care încălcau politicile și a restricționat în plus 6,4 miliarde de reclame.
Acțiunile de aplicare a politicilor și restricționare a reclamelor sunt adaptate în funcție de diferite criterii - geografie, legislație locală și programele Google de certificare, astfel încât reclamele afișate să fie adecvate, legale și reglementate. De exemplu, Google solicită farmaciilor online să urmeze un program de certificare, iar odată obținută certificarea, vor fi afișate reclamele lor doar în țările unde este legală vânzarea online a medicamentelor cu rețetă. În ultimii ani, se remarcă o creștere a reglementărilor specifice la nivelul țărilor, iar restricționarea reclamelor permite sprijinirea agențiilor de publicitate să respecte cerințele regionale, cu impact minim asupra campaniilor extinse.
De asemenea, Google a continuat să investească în tehnologiile de detecție automată care scanează internetul pentru a analiza, la scară largă, modul în care site-urile respectă politicile. Ca urmare a tehnologiilor folosite și noilor politici, a crescut semnificativ capacitatea de „curățare” a ecosistemului publicității online: Google a eliminat reclame de de 1,3 miliarde de pagini în 2020, de la 21 de milioane în 2019. De asemenea, în 2020 au fost oprite reclamele de la a rula pe 1,6 milioane de domenii, care au înregistrat încălcări, continue și flagrante, ale regulilor.
Încă de la începutul anului 2020, când începea creșterea cazurilor de COVID-19, Google a actualizat politicile referitoare la evenimentele sensibile, pentru a preveni prețurile speculative pentru produsele cu cerere mare, precum măști sau dezinfectant, sau reclame care promovau remedii false. Pe măsură ce întreaga lume afla tot mai multe despre virus, strategia de impunere a politicilor a fost adaptată pentru a permite evidențierea conținutului din surse autorizate și evitarea abuzurilor oportuniste. În plus, pe măsură ce teoriile conspirației s-au înmulțit, Google a lansat o nouă politică pentru a interzice atât reclamele, cât și monetizarea conținutului referitor la COVID-19 sau alte urgențe medicale globale care contrazice consensul științific.
În total, Google blocat aproape 100 de milioane de reclame legate de COVID în 2020, inclusiv cele pentru tratamente miraculoase, măști N95 (din cauza penuriei) și, cel mai recent, doze false de vaccin.
De multe ori când se întâmplă un eveniment major, precum pandemia, crește numărul celor care vor să profite și să înșele oamenii online. Google a observat în 2020 o creștere a reclamelor oportuniste și intensificare a comportamentului fraudulos. Numărul conturilor de publicitate care au fost dezactivate pentru încălcarea politicilor a crescut cu 70% în 2020, la 1,7 milioane. Au fost blocate și eliminate peste 867 milioane de reclame pentru că încercau să eludeze sistemele de detecție, plus un număr de 101 de milioane pentru că încălcau politicile privind identitatea înșelătoare.
Cifrele raportului Google pe 2020 privind siguranța în publicitatea online.
Rezumatul raportului aici și mai multe detalii aici.