Platforma Postis este un sistem integrat de management al livrărilor prin care retailerii, e-fulfillerii sau furnizorii de servicii de logistică gestionează procesele de distribuție și livrare last-mile în mod unitar, indiferent de complexitatea proceselor sau de furnizorii utilizați. Practic, permite afacerilor de ecommerce să aibă la un loc transportatorii, soluțiile logistice, cele de depozitare, fulfillment, fără să navigheze prin toată piața.
La începutul lunii martie Postis a lansat Parcely, o aplicație care permite clienților să urmărească în timp real livrările, indiferent de retailer sau curierul prin care se livrează. Astfel, Postis vrea să adreseze o problemă curentă în comerțul online - faptul că oamenii nu știu unde le este pachetul. Despre aceste aspecte am discutat cu Andrei Moldoveanu.
Cum s-a născut Parcely în cadrul Postis?
La finalul anului trecut Postis a vrut să măsoare efectul pe care livrările le au în experiența de cumpărare. Au analizat 15 milioane de click-uri în 35 de site-uri, concretizate în 500.000 de comenzi online.
În urma acestei analize au fost măsurate 64 de metrici de ecommerce, iar concluziile le-au confirmat lor ipoteza.
„Procesul de cumpărare online începe cu mult înainte de intrarea în site și continuă după lansarea comenzii, cu etapele de livrare, unboxing și post-livrare. Bazat pe aceste date am lansat conceptul Click-to-Door prin care dezvoltăm instrumente care să facă relațiile dintre retaileri și clienți mai simple”, explică Moldoveanu.
El menționează că în ultimii doi ani de pandemie clienții au devenit mai rafinați, iar așteptările lor mai mare. „Cu alte cuvinte, cu toții ne dorim să ne primim comenzile repede, fără prea multe bătăi de cap, să știm în orice moment unde se află coletul nostru, dar și un interval orar la care urmează să ajungă”, spune reprezentantul Postis.
De asemenea, livrarea e importantă pentru retaileri. Dacă un colet e distrus sau ajunge cu întârziere, oportunitatea de vânzare e ratată și sunt generate costuri semnificative, în medie de 10-15 euro pe comandă. Iar posibilitatea ca un client să se ducă la concurență după o experiență negativă de livrare e foarte mare.
„,Am creat Parcely by Postis ca un instrument prin care clienții finali știu în timp real, direct în telefonul mobil, într-o interfață simplă și intuitivă, totul despre comenzile pe care le așteaptă de la orice retailer, prin orice curier. Iar pentru retaileri, Parcely oferă posibilitatea de comunicare pe tot parcursul livrării, inclusiv prin colectarea de feedback după fiecare livrare”, spune Andrei Moldoveanu.
De ce probleme logistice se lovește un business de ecommerce
Din punctul de vedere al reprezentantului Postis, comercianții au diferite provocări logistice în funcție de gradul de dezvoltare, categoria de produs și complexittaea operațiunilor.
„Sunt categorii de produse care se află pe un platou de creștere sau chiar sunt într-o perioadă de declin. În astfel de situații, unii comercianți aleg să își optimizeze costurile și să reducă atât bugetele directe prin alegerea unor soluții de transport optime pentru fiecare tip de livrare, cât și costurile indirecte prin reducerea erorilor sau a ratei de retur”, menționează specialistul Postis.
„Sunt și categorii de produse în plin avânt de creștere. În acest caz, viteza de implementare de noi tehnologii, scalabilitatea proceselor și resurselor, posibilitatea de adaptare rapidă a metodelor curente la noi contexte comerciale sunt cheia”, a spus acesta.
Andrei menționează că oamenii vor să cumpere ușor și rapid și să poată să își păstreze obiceiurile create în pandemie, cum ar fi achiziția de acasă, diversitate în ceea ce privește locul livrării și informații suficiente și transparente despre livrare.
„Cumpărătorii își conștientizează puterea pe care o au în relația cu comercianții și vor cea mai bună valoare pe care o pot primi pentru banii lor. Nu e vorba neapărat de cel mai mic preț, ci de cea mai bună experiență. Din nou, predictibilitatea, transparența, proactivitatea, reacția rapidă a retailerilor și livratorilor au un rol important în construirea unei relații pe termen lung”, spune Andrei Moldoveanu.
În plus, un lucru remarcat de cei de la Postis e că clienții vor să aibă o voce, din acest motiv în Parcely au integrat un sistem de feedback, pentru ca vânzătorii să știe ce a fost bine și ce mai poate fi îmbunătățit.
Intregrare cu clienți Postis și nu numai
Parcely a pornit la drum cu o integrare nativă a celor mai importante 4 firme de curierat de pe piața locală - FAN Courier, Cargus, Sameday și DPD, care acoperă 90% din comenzile livrate în țara noastră. Din momentul lansării au reușit să adauge Nemo Express, GLS și TNT.
„Pentru moment, Parcely by Postis a fost lansată și e disponibilă doar în România. Am decis această strategie de lansare în etape pentru a asigura un control riguros al procesului de dezvoltare și lansare de noi funcționalități și integrări”, explică reprezentantul Parcely.
Un avantaj al Parcely e că poate funcționa ca o aplicație atât pentru clienții care folosesc partenerii Postis, dar și pentru cei care nu o fac, pe baza unui AWB.
„Pentru retailerii care deja folosesc Platforma Postis pentru automatizarea proceselor de livrare, este foarte simplu - informațiile sunt preluate automat, iar notificările sunt transmise către numărul de telefon care a fost introdus de cumpărător la momentul lansării comenzii”, explică Moldoveanu.
„În cazul în care cumpărătorul dorește să urmărească un colet care nu a fost procesat prin intermediul Postis, poate introduce manual numărul comenzii (AWB-ul) primit de la curier sau comerciant, iar comanda va fi adăugată în lista sa. Apoi, în aplicație va putea urmări starea de livrare și va primi notificări”, menționează acesta.
Scaleup-ul românesc a integrat și funcții de inteligență artificială care analizează livrările și în funcție de istoricul relevant poate oferi o estimare de intervale de livrare cu o precizie de 80-99%.
„În cazul în care achiziționează din magazine online internaționale, cumpărătorii din România vor utiliza același proces ca în cazul coletelor care vin din România. Fie primesc notificări în mod automat, dacă retailerul este client Postis, fie introduc livrarea în propria listă din aplicație, utilizând numărul AWB, în celelalte cazuri”, mai spune Andrei Moldoveanu.
Business-urile de ecommerce românești au acces în setul de instrumente de la Postis și la Parcely. Astfel, aplicația îi ajută, dacă este promovată către clientul final, să livreze mai bine și mai transparent, crescând rata de conversie și gradul de satisfacție pe termen mediu și lung.
Extindere internațională
Treptat Parcely va fi disponibilă și în alte piețe, având în vedere focusul de internaționalizare pe care Postis îl are începând din acest an. Prima piață pe care s-a extins Postis a fost Polonia, în orașul Wroclaw, iar până la finalul anului se va duce și spre o altă piață.
„Ne-am propus ca Postis să devină unul dintre principalii jucători din segmentul LogTech din întreaga Europă, astfel că extinderea pe alte piețe va veni destul de rapid. Avem deja o prezență solidă în regiunea Europei de Sud-Est, extinzând la nivel regional parteneriatul cu câțiva dintre clienții noștri din România. În Europa Centrală și de Est, la doar două luni de la lansarea operațiunilor din Polonia, deja avem parteneriate solide. Iar, până la finalul anului, vom deschide o a doua piață internațională în Europa de Vest”, spune Andrei Moldoveanu.
Pentru compania născută în România, prezența pe alte piețe asigură o viteză mai mare de extindere. Birourile locale permit o adaptare mai rapidă a ofertei noastre la specificul economic, social, comportamental.
Perspectivele Postis și Parcely
Chiar dacă Parcely este doar un produs dintr-o plajă mai largă oferită de Postis, acesta este foarte important pentru că poate să facă afacerile de ecommerce să înțeleagă mai bine tot procesul de livrare.
Estimarea lui Moldoveanu e că vor avea 250.000 de cumpărători în aplicație după șase luni, în fiecare zi adăugându-se câteva sute.
„Cumpărătorul care foloosește Parcely are 1,8 comenzi pe săptămână și 30% din aceștia au comenzi la mai mult de 3 retaileri diferiți”, spune Moldoveanu. Cele mai populare produse monitorizate prin Parcely sunt din categoria FMCG, Home&Deco și fashion.
În momentul de față Postis este în căutarea unei runde de investiții de tip Series A, pentru a dezvolta platforma și produsele pentru retaileri.
„Până la finalul anului ne-am propus să ne dublăm echipa, ținând cont și de expansiunea în afara țării”, menționează reprezentantul Postis.
De asemenea, Postis vrea să adauge noi instrumente de analiza datelor și algoritmi de inteligență artificială, să extindă setul de instrumente pe care clienții și comercianții îl au la dispoziție, dar să crească și numărul parteneriatelor tehnologice și a catalogului de soluții de livrare.