Parcely by Postis permite clienților să urmărească în timp real livrările, indiferent de retailer sau curierul prin care se livrează. Acest lucru a putut fi posibil prin faptul că Postis lucrează cu toate firmele de curierat pentru optimizarea proceselor magazinelor online.

Aplicația este disponibilă pe Google Play sau App Store dacă dorești să urmărești toate livrările tale.

Utilizatorii primesc notificări în timp real cu locul unde se află comanda, estimatul de livrare și alte detalii. Practic, te autentifici în aplicație cu numărul de telefon mobil și cu numele, primești un cod de verificare și apoi poți să o folosești. Pentru că Postis are integrați retaileri și curieri în platforma sa, îți va adăuga automat AWB-urile pe care le ai. Dacă e un AWB care nu e de la un magazin partener Postis, atunci poți să adaugi și manual un AWB.

Parcely înglobează și transmite actualizări despre comenzile livrate prin Fan Curier, Cargus, Sameday Curier si DPD, ceea ce înseamnă aproximativ 90% dintre comenzile livrate în România.

Printre cei mai mari clienţi ai Postis se numără Auchan, Cora, Elefant, Cărtureşti, Ikea, Flanco, Frisbo, KLG, Secom, Dr. Max şi Schmitz Cargobull.