Guvernul britanic consultă în prezent posibilitatea de a permite firmelor de tehnologie să folosească materiale protejate de drepturi de autor pentru a antrena modele de inteligență artificială (AI), cu excepția în care creatorii optează explicit să se retragă din acest proces, spune AP News.
Artiștii ar trebui să câștige pe urma streaming-ului
Fostul membru Beatles, Paul McCartney, a declarat pentru BBC că o astfel de lege ar face mai dificil pentru un artist să aibă control asupra propriei sale munci și ar compromite industriile creative din Marea Britanie.
”Vin tineri, băieți și fete, care compun o melodie minunată și nu o dețin, nu au nimic de-a face cu ea. Oricine vrea poate pur și simplu să le fure munca,” a spus artistul într-un interviu BBC care va fi difuzat duminică. Un extras din interviu a fost publicat sâmbătă.
”Adevărul este că banii se duc undeva. Când melodia ajunge pe platformele de streaming, cineva câștigă bani, iar acel cineva ar trebui să fie persoana care a creat-o. Nu un gigant tehnologic.”
Artiștii se opun procesului de slăbire al drepturilor de autor
Guvernul britanic spune că dorește să facă din Regatul Unit un lider mondial în domeniul inteligenței artificiale.
În decembrie, guvernul a anunțat o consultare privind modul în care legea drepturilor de autor poate „permite creatorilor și deținătorilor de drepturi să controleze și să solicite remunerație pentru utilizarea lucrărilor lor în antrenarea AI”, ceea ce ar asigura că „dezvoltatorii de AI au acces la o gamă largă de conținut creativ de înaltă calitate”.
Astfel a apărut Coaliția Drepturilor Creative în AI, cu scopul de a aduna editori, organizații ale artiștilor și companii pentru pentru a se opune slăbirii protecției drepturilor de autor.
„Noi suntem oamenii, voi sunteți guvernul. Treaba voastră este să ne protejați,” a spus McCartney. „Așa că, dacă adoptați o lege, asigurați-vă că îi protejează pe cei care gândesc creativ, pe artiști, altfel nu veți mai avea astfel de oameni.”