Prin Programul Regional Vest 2021-2027, Regiunea Vest - formată din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara – va beneficia în acest exercițiu financiar de cea mai consistentă sumă pe care a avut-o vreodată la dispoziție pentru proiecte de dezvoltare regională în zona publică și privată, o alocare de 1,18 miliarde de euro.

Prin programul gestionat de ADR Vest, IMM-urile din județele amintite pot accesa finanțări consistente pentru investiții în producție sau servicii.

Vorbim de peste 40 de milioane de euro care pot fi accesați de către IMM-urile din județele Regiunii Vest numai în cadrul acestui apel de proiecte. Companiile pot beneficia de bani nerambursabili, sume cuprinse între 300.000 și 4 milioane de euro pentru investițiile în domeniul producției, și între 200.000 și 1 milion de euro pentru investițiile din servicii. Le punem la dispoziție fonduri europene pentru spații de producție sau prestări servicii, echipamente, utilaje, toate cu scopul de a-și crește capacitatea de producție, de a integra noi tehnologii în activitatea lor, de a-și extinde piața de vânzare șamd.”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Proiectele se pot depune începând cu data de 1 august 2024, timp de o lună. Pe site-ul programului, vest.ro, găsiți ghidul de finanțare și mai multe informații utile legate de acest apel.

Un lucru important de reținut pentru cei care vor să acceseze aceste finanțări este legat de contribuția lor minimă, care diferă în funcție de județul în care se implementează proiectul și categoria în care se încadrează firmele. Acest criteriu a fost implementat deoarece am observat că există discrepanțe din punct de vedere al dezvoltării economice între județele regiunii. Avem așadar nevoie să finanțăm inteligent și strategic fiecare județ cu fonduri europene. Să înțelegem că nevoile județelor din cadrul Regiunii Vest sunt diferite și să le tratăm diferit”, a mai spus Maxim.

În acest exercițiu financiar, sprijinul acordat mediului de afaceri se îndreaptă preponderent pe creșterea competitivității și productivității IMM-urilor prin inovare și digitalizare. Peste 236 de milioane de euro vor fi investiți, în total, prin Programul Regional Vest, în mediul privat și în ecosistemul regional de inovare.

Până acum, prin programele europene gestionate de ADR Vest au fost sprijinite peste 1.100 de IMM-uri și au fost create mai bine de 15.000 de noi locuri de muncă în Regiunea Vest, iar investițiile în mediul privat continuă, ceea ce demonstrează beneficiul enorm pe care fondurile europene îl aduc în regiunea noastră. Continuăm cu Programul Regional Vest, la care se adaugă alocările pe celelalte programe – Programul Tranziție Justă, pentru județul Hunedoara, cu ITI Valea Jiului, și Programul Sănătate. Estimăm investiții în valoare totală de 2 miliarde de euro pentru Regiunea Vest, în ciclul financiar 2021-2027”, a concluzionat Sorin Maxim.