Programul VSFA (Vreau Să Fiu Antreprenor) al Romanian Business Leaders anunță un nou eveniment, pe data de 1 noiembrie, unde antreprenori și intraprenori vor participa la o discuție amplă despre cum a arătat cariera lor, ce provocări au întâmpinat și care au fost secretele succesului de astăzi.
Evenimentul este dedicat tinerilor care își doresc să înțeleagă mai bine, direct de la antreprenori și intraprenori sau oameni care gestionează echipe de intraprenori, ce presupune fiecare opțiune de carieră și cum pot face o alegere informată asupra direcției de dezvoltare a carierei lor.
Ce este intraprenoriatul?
Potrivit organizatorilor evenimentului ”Față în Față: Antreprenori & Intraprenori”, intraprenoriatul este o oportunitate, atât pentru angajații actuali, cât și pentru tineri, ca viitori angajați, de a se implica mai mult în proiectele din interiorul companiei. Este o modalitate prin care angajații pot fi proactivi, inovativi și își asumă riscuri în interiorul unei companii.
Acest trend a devenit popular datorită flexibilității și recompenselor pe care angajatul le poate obține, atunci când se implică mai mult în proiectele și deciziile companiei. Astfel, angajații își pot utiliza spiritul antreprenorial, în timp ce compania continuă să crească alături de realizările angajaților săi.
“Evenimentul va avea loc pe 1 noiembrie și se va desfășura în format hibrid, unde vom aștepta 130 de participanți fizic și mulți alții în format online. Suntem nerăbdători să aflăm părerile antreprenorilor și intraprenorilor despre cum văd ei antreprenoriatul și intraprenoriatul, și să îi sprijinim pe tineri să descopere mai multe despre ce li se potrivește – antreprenoriat sau intraprenoriat. Știm că sunt peste 36% dintre tineri care vor să pornească un business, însă nu în următorul an, și intraprenoriatul poate fi soluția pentru ca ei să își cultive spiritul antreprenorial.”, a declarat Alin-Claudiu Apostu, Project Manager pentru Vreau să fiu antreprenor & Insights.
Până acum, în echipa antreprenorilor s-au alăturat:
- Dragoș Petrescu – fondator City Grill, cel mai mare lanț românesc de restaurante, și investitor la Imperiul Leilor;
- Iulian Stanciu – Președinte Executiv eMAG, cea mai relevantă platformă de comerț electronic din Europa de Sud-Est;
- Radu Savopol – cofondator 5 to go, cea mai mare rețea de cafenele din Europa de Sud-Est;
- Lucia Costea – cofondator și CEO al Secom Healthcare Group, lider de autoritate pe piața de suplimente alimentare din România.
Pe de altă parte, în echipa intraprenorilor, până acum au fost anunțați:
- Ömer Tetik – CEO Banca Transilvania, cea mai mare bancă din Europa de Sud-Est;
- Elisabeta Moraru – Country Manager Google România, compania din spatele celui mai utilizat motor de căutare la nivel mondial;
- Cosmina Marinescu – CEO și mentor KRUK România, liderul pieței de management al datoriilor și responsabilitate financiară;
- Cătălin Priscorniță – fondator și CEO Blitz, compania cu cea mai mare dezvoltare națională din ultimii ani și cel mai cunosc brand românesc din imobiliare.
În cadrul evenimentului fiecare va veni cu perspectiva proprie, atât pozitivă, cât și negativă cu privire la intraprenoriat sau antreprenoriat. La sfârșitul acestor runde în care invitații își prezintă experiențele personale, participanții pot pune întrebări sau își pot împărtăși propriile păreri.
Alături de invitați și alți participanți, tinerii au și oportunitatea de networking offline și online la finalul evenimentului.
Tinerii și persoanele care doresc să participe fizic sau online la acest eveniment se pot înscrie accesând link-ul https://event.vsfa.ro.