„Ne bucurăm să lansăm Diverzum în România și să facilităm o legătură mai puternică între studenții români și brandurile lor preferate. Cu mii de studenți aflați mereu în căutarea unor modalități inteligente de a economisi, Diverzum face cheltuielile zilnice mai simple, mai moderne și mai accesibile”, au spus cofondatorii Fanni Gyarmati și Miki László.
Cum construiește Diverzum loialitate printre studenți și branduri
Pregătirile pentru intrarea pe piața din România au început în luna iunie 2025, iar la începutul lunii septembrie a anului trecut a avut loc o lansare pilot dedicată studenților și potențialilor parteneri.
De atunci, platforma a atras deja peste 32.000 utilizatori înregistrați și a încheiat parteneriate și prezintă peste 20 de oferte de la brandurile partenere, ambele în continuă creștere.
Diverzum și-a lansat operațiunile în România prin parteneriate cu branduri internaționale apreciate de tineri, printre care Wolt, Uber, FlixBus, Myprotein, Fashion Days și multe altele.
GapMinder investește 1,5 mil. euro în InsiderCX, startup croat activ pe mai multe piețe din Europa Centrală și de Vest
„Ne așteptăm la o creștere rapidă în România, susținută de patru ani de experiență și de o echipă puternică și foarte bine pregătită”, a mai spus Miki László.
În acest sens, compania l-a recrutat pe Teodor Mihalache, pentru poziția de Partnerships Manager, pentru a oferi brandurilor din România o legatură directă, relevantă cu publicul GenZ.
Din echipa din România face parte și de Ioana Ciocîrlan, Marketing Manager, resposabilă de campaniile de promovare, implicare a studenților.
Planuri și obiective
Pe lângă dezvoltarea business-ului, Diverzum își propune să aibă un impact mai larg, contribuind la creșterea nivelului de conștientizare socială și la construirea unei culturi a recunoașterii studenților în România.
SkyLock, sistemul românesc anti-dronă care folosește inteligență artificială pentru detectare și interceptare autonomă
„Ne dorim să susținem o schimbare de mentalitate, astfel încât studenții să fie tratați ca un public relevant, atât de companii, cât și de societate, nu doar ca viitori consumatori”, au explicat fondatorii Diverzum.
„Prin ofertele dedicate studenților, brandurile pot construi relații pe termen lung cu o generație care rămâne loială și după finalizarea studiilor, în timp ce studenții beneficiază de sprijin real într-o etapă esențială de formare.”
Pentru a susține această direcție, Diverzum derulează în România Gen Z Report, un studiu amplu dedicat pieței studenților, care analizează valorile, comportamentele și obiceiurile de consum ale tinerilor din Generația Z. Raportul combină tendințele globale cu date relevante la nivel local, fiind adaptat specific pieței din România.
În alte piețe, precum Ungaria, rapoartele Gen Z realizate de Diverzum au devenit instrumente de referință pentru directorii de marketing interesați de creșterea engagement-ului, dar și pentru liderii de HR care urmăresc să atragă și să păstreze talentele din Generația Z.
Evoluția Diverzum în patru ani de activitate
Diverzum a fost lansată în urmă cu patru ani și a reușit să devină una dintre cele mai mari platforme de loialitate pentru Generația Z din Ungaria, cu peste 240.000 de utilizatori activi, cu vârste cuprinse în principal între 16 și 25 de ani.
În 2025, utilizatorii au cheltuit aproximativ 25 milioane de euro prin platformă, generând 250.000 de tranzacții lunare. Până în prezent, studenții au economisit peste 8,5 milioane de euro folosind Diverzum.
Platforma a evoluat de la o aplicație gratuită de reduceri pentru studenți la un punct important de influență în deciziile de cumpărare ale generației Z, influențând modul în care tinerii aleg brandurile și serviciile, precum și achiziții majore, cum sunt electronicele sau abonamentele.