Pe fondul acestor sfaturi din pandemie, platforma UP! venea cu un cod QR sau NFC, pe care oamenii îl scanau și ajungeau să vadă meniul fără să atingă altceva decât telefonul lor. UP! parte din Unitpay Systems, căci acesta este numele soluției dezvoltate de trei prieteni din domenii de IT și grafică, era mai mult decât un PDF la care ajungeai după ce scanai un cod QR.

Proiectul este o platformă web app, nu o aplicație, ceea ce oferă rapididate în editarea meniului, în adăugarea noutăților sau în eliminarea unui produs. Ca în situațiile în care s-a terminat ciorba de burtă și trebuie s-o scoți repede de la meniul de ”specialitățile zilei”.

Cu ce venea UP! diferit pe piața de HoreCa?

Prin faptul că platforma putea oferi restaurantelor, barurilor și cafenelelor niște subdomenii care funcționau ca un site al restaurantului. Astfel, dacă nu aveai un site de prezentare, puteai folosi soluția dezvoltată de UP! și să redirecționezi oamenii din social media către acest ”site” al tău. Cum e modelul de aici: friendspub.ro.

Odată născută ideea în pandemie, cei trei fondatori s-au pus să scrie primele linii de cod. Fiecare venea cu o altfel de experiență, așa că și-au unit forțele fiecare pe ce știa mai bine: Ionuț Ionescu, cu experiență în creație, Lucian Oancea în dezvoltarea tehnică și soluții digitale și Tudor Hotea cu experiență în front-end și user experience.

Întreaga dezvoltare a produsului se întâmpla chiar într-un bar, care a fost atât zonă de testare, cât și primul client. Cei trei fondatori, lucrând de la masa Friends Pub, puteau vedea în timp real cum interacționează clienții cu produsul lor, dar și cum îl folosesc proprietarii barului. Fiind în mijlocul acțiunii au putut să ia pulsul clienților, au discutat cu ei și au făcut actualizări în funcție de impresiile primite de la public.

Odată gata platforma, fondatorii UP! s-au confruntat cu reticența locațiilor HoReCa de a investi într-o soluție digitală de meniu în plină pandemie, când situația era destul de dificilă pentru proprietarii de restaurante și baruri.

Astfel, primele locații cu care au semnat sunt cele la care au ajuns prin cunoștințe directe sau prin clasicul ”am bătut la uși până ne-au deschis”.

Ce i-a ajutat să se dezvolte a fost câștigarea unui contract cu un brand internațional de băuturi răcoritoare, după ce au participat la o licitație pe soluții de digitalizare. Astfel, UP! a devenit vendor oficial al acestei companii și a ajuns să implementeze soluția lor în locațiile solicitate de brand.

Până acum au reușit să atragă peste 100 de clienți din diverse orașe din România cum ar fi București, Cluj, Brașov, Constanța, Târgoviște și Sibiu. Prețul pentru o locație HoReCa începe de la 1 euro/zi. Dintre clienții UP! amintim și noi Linea, Modelier, The Grill, Indigen.

UP! este o soluție pe care o pot folosi atât restaurantele, barurile și cafenelele, cât și hotelurile sau magazinele online, interfața oferind posibilitatea de a lista diferite obiecte și prețuri, ca într-un catalog digital.

Cum funcționează platforma:

  • e un fel de revistă digitală pentru magazine și locații al cărei conținut poate fi gestionat în timp real
  • unelte de marketing integrate, prin care brand-urile își pot face reclame real-time direct în platformă. De exemplu, dacă organizezi festivalul vinurilor spumante și vrei să afle clienți care ar fi direct interesați de acest eveniment, atunci poți discuta cu echipa UP! și să pui un video atractiv în partea de meniu unde sunt spumantele.
  • afacerile pot folosi link-ul generat de platformă ca să se promoveze pe alte canale sau pentru a-și promova produsele și promoțiile.
  • platforma permite inclusiv integrarea de reclame video și optimizarea meniului pentru a maximiza vânzările și a îmbunătăți experiența utilizatorilor.

Fondatorii UP! au dus meniurile digitale la un nivel la care pot deveni acest nou canal de marketing pentru brand-uri, unul versatil și flexibil. Și au și cifre în termeni de vizualizări și de câți clienți ar putea atinge. De exemplu, într-un an și jumătate, o singură locație a avut 1.300.000 de vizualizări și peste peste 3 milioane de vizualizari de conținut de meniu în cele peste 100 de locații implementate.

Anul trecut, echipa UP! a încheiat un parteneriat cu Bookingham, o platformă de management rezervări și marketing pentru restaurante, o companie născută în Cluj-Napoca. Prin această colaborare, cele două startup-uri din industria de ospitalitate oferă soluții de digitale complexe, având o misiune completă în ADN-ul companiei: acela de a oferi soluții de branding și promovare a localurilor, având în focus consumatorul final și experiența lui atunci când iese în oraș.

La nivel de business, Ionuț ne spune că cea mai mare provocare rămâne schimbarea mentalităților în ceea ce privește beneficiile soluției pe care o oferă.

Dar speră că industriile diferite în care poate fi folosită platforma, funcțiile diverse pe care le poate integra, cât și o schimbare a antreprenorilor HoreCa, toate acestea pot contribui la scalabilitatea business-ului construit de ei.