Astfel, compania românească de IT EXE Software conturează o serie de previziuni pentru 2021, în care accelerarea digitalizării rămâne una dintre direcțiile de acțiune în cazul majorității companiilor.
Tehnologiile care asigură flexibilitate și scalabilitate în derularea afacerii persistă în centrul atenției: platformele de business și tehnologia Cloud, comunicarea și interconectarea rapidă în relația cu clienții și furnizorii, lucrul la distanță cu ajutorul platformelor de comunicare online, la care adăugăm tehnologia 5G, întărirea securității datelor și a comunicațiilor prin sistemele de tip Cybersecurity și posibilitatea interacțiunii umane la distanță cu ajutorul dispozitivelor mobile sau de tip IoT. Practic, vorbim despre colectarea și procesarea unui volum tot mai mare de date, iar platformele de analiză a datelor (BI) cuplate cu sisteme de inteligență artificală (AI) sunt esențiale în luarea rapidă a deciziilor.
Tehnologia 5G își va face tot mai mult simțită prezența, facilitând nu numai posibilități noi de comunicare și interacțiune clienți-furnizori-angajați, dar și variante noi de interconectare a afacerilor și de automatizare a unor procese, prin utilizarea intensivă a inteligenței artificiale. De asemenea, un nou model Cloud, numit Distributed Cloud, care presupune furnizarea de servicii mai aproape de locul în care se desfășoară activitățile online, în scopul diminuării latențelor în trasferul datelor, va fi și el un subiect de interes, în 2021.
Trebuie menționat și că transferul multor activități în mediul online a adus după sine înmulțirea atacurilor cibernetice, astfel încât luarea unor măsuri suplimentare de asigurare a securității datelor va fi obligatorie.
„Anul precedent a arătat, mai mult decât oricând, importanța IT-ului atât în viața de zi cu zi, cât și în business. Cine și-ar putea imagina ce ar fi însemnat pentru întreaga lume o situație de lockdown fără Internet? Suntem în punctul în care învățământul a supraviețuit prin mutarea în online, consultațiile medicale online sunt deja la ordinea zilei, iar multe dintre serviciile publice sunt oferite fără a fi necesară interacțiunea fizică. Găsesc remarcabil efortul companiilor, care au reușit să-și continue sau chiar să-și crească afacerea, prin ajustarea și reconfigurarea operațiunilor în online.
În 2021, EXE Software își propune să confirme rezultatele avute în 2020 – o majorare a cifrei de afaceri de aproximtiv 18% și depășirea numărului de 100 de oameni în companie. În ceea ce urmează, creșterea vizibilității în piață, implicarea în proiecte de dezvoltare de noi platforme web, mobile, BI și AI, dezvoltarea în continuare a produselor proprii și creșterea echipei sunt principalele obiective ale noastre”, a punctat CEO-ul EXE Software, Sorin Cosmescu.
EXE Software este una dintre cele mai mari companii românești de IT din țara noastră, fiind înființată în anul 2001 și având produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți.
Cu peste 200 de proiecte la activ, EXE Software este partener certificat Microsoft Gold și și-a clădit reputația dezvoltând și implementând soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection, data analysis, folosind metodologii ca Agile, Waterfall, Extreme Programming (XP) și Adaptive Software Development (ASD).