Ce este BVB Arena? BVB Arena este programul bursei inițiat încă din 2017 sub numele de Made in Romania, program dedicat identificării și promovării companiilor locale antreprenoriale de succes. Odată cu lansarea noii ediții în cadrul evenimentului care a avut loc astăzi, au fost prezentate noul nume și noua identitate vizuală a programului.
Noua identitate și noul nume, BVB Arena, plasează, din punct de vedere vizual, acest program emblematic dedicat antreprenorilor români sub umbrela proiectelor BVB. Mai mult, ele întăresc misiunea declarată a BVB de a se poziționa drept principal canal de finanțare pentru companiile românești și de a promova companiile care contribuie la dezvoltarea economiei locale, încurajându-le să facă parte din “Arena” BVB.
BVB Arena, prin platforma sa online www.bvbarena.ro, va continua să fie locul unde antreprenorii români se pot întâlni cu investitori, consultanți și cu alți antreprenori.
Care sunt etapele BVB Arena 2024?
Programul BVB Arena este structurat în mai multe etape, prima desfășurându-se în perioada 23 aprilie - 31 mai, în care antreprenorii, comunitatea formată în jurul companiilor, angajații și partenerii, dar și membrii Comitetului de Nominalizare pot înscrie în platforma www.bvbarena.ro compania în al cărei potențial cred.
Pot fi nominalizate în program companii românești care au în structura acționariatului minim 51% persoane fizice sau/și juridice rezidente, companii din toate industriile și de toate dimensiunile cu o condiție minimă de 3 ani de activitate sau ca în ultimul an aportat cifra de afaceri să fie de cel puțin 250.000 euro. Criteriile complete de eligibilitate se regăsesc în Ghidul programului BVB Arena.
În cea de-a doua etapă dedicată lunii iunie, se va desfășura perioada de selecție a 50 de companii semifinaliste realizată de către Comitetul de Nominalizare, urmată de perioada 1-31 iulie, în care publicul va vota compania favorită.
Dintre cele 15 companii, votul publicului va determina primii 3 câștigători ai ediției din anul 2024. Pe data de 1 august va avea loc întâlnirea Juriului pentru desemnarea celorlalte 12 companii finaliste. În luna septembrie va fi organizată Gala de premiere a finalistelor BVB Arena 2024.
O altă etapă a programului, care va avea loc în perioada octombrie-noiembrie 2024 este dedicată Programului de mentorat la care vor putea participa companiile finaliste și semifinaliste, companii nominalizate în ediția curentă sau care se înregistrează în platforma programului. Ultima etapă a ediției este reprezentată de redactarea cărții care conține poveștile de succes ale finalistelor din acest an, carte ce va fi lansată la începutul anului viitor.
Proiectul a fost lansat în 2017, iar cele 6 ediții au strâns peste 1.200 de companii care au fost nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.
Tot ieri a fost lansată cartea „Made in Romania: 15 companii pentru creșterea economiei românești și poveștile lor de succes”, care include poveștile antreprenoriale ale finaliștilor programului din anul 2023.
Cele 15 companii finaliste în ultima ediție sunt: Adrem, Amber, Apidava, Ascendia, Bookster, Chic Bijoux, Croco, Exonia, Farmacia Tei, Fiterman Pharma, Grup Șerban, Kinderpedia, Mobexpert, QFORT și Ultragreens. Vă invităm să redescoperiți povestile lor în cartea disponibilă aici. Pe canalul de YouTube al Bursei de Valori București, puteti asculta podcastul dedicat programului, care prezintă poveștile acestor companii spuse chiar de către cei care au pus bazele lor.
Lansarea cărții și anunțarea rebrandingului programului, care au avut loc în cadrul evenimentului de astăzi, dau startul ediției BVB Arena 2024 sub sloganul “Antrenăm capitalul românesc”.
“Așa cum antreprenoriatul românesc evoluează de la an la an, la fel o face și programul nostru fanion dedicat identificării și promovării companiilor românești. Începând de astăzi, toate companiile locale care de-a lungul timpului au făcut parte din program, alături de cele care se vor alătura programului în viitor, vor fi parte din comunitatea «BVB Arena». Suntem încântați că, prin intermediul programului, am descoperit de-a lungul timpului companii cu un potențial uriaș de dezvoltare, care au crescut frumos și suntem nerăbdători să primim în Arena BVB pe următoarele companii locale care pot deveni motorul economiei românești. Întrucât evenimentul de astăzi marchează oficial încheierea ediției anterioare a programului, aș vrea să felicit încă o dată cele 15 companii finaliste.”, a declarat Radu Hanga, Președinte BVB.
“Începând cu această ediție a programului nostru dedicat antreprenorilor români, aducem în aceeași arenă, «BVB Arena », companii românești care își doresc să devină repere în industria pe care o reprezintă alături de investitori, consultanți și alți actori ai pieței de capital, totul cu scopul de a antrena capitalul românesc, așa cum spune și noul slogan al programului. Suntem mândri de rezultatele programului obținute până acum și sunt convins că vom descoperi printre viitoarele companii care se vor alătura programului adevărate povești de succes, iar noi, la BVB, vom fi pregătiți să le acordăm suportul de care au nevoie pentru o dezvoltare ulterioară prin intermediul bursei.”, a declarat Adrian Tănase, CEO BVB.