Partenerii acestui proiect au estimat investiția necesară pentru acest proiect la 40 de milioane de euro, iar următorul pas este realizarea unui studiu de fezabilitate pentru a evalua dacă această fabrică va putea îndeplini cantitatea zilnică de reciclare de 10 tone. Tehnologia care ar urma să fie implementată în unitatea respectivă este deja utilizată în Germania și aparține companiei Redivium.

Discuțiile preliminare pentru acest parteneriat au început încă din anul 2022, iar partenerii au vizitat o fabrică de reciclare a bateriilor din Hilchenbach, Germania, întrucât aceasta desfășoară de mai mult timp activități pentru tratarea și reciclarea bateriilor cu litiu.

Compania ECOWES a fost înființată în anul 2017 lângă București, iar activitatea sa inițială a fost de reciclator de paleți de lemn, însă în 2020, oficialii au extins activitatea la procesarea echipamentelor electrice și electronice. ECOWES este totodată una dintre puținele companii din România care se ocupă și cu reciclarea acumulatorilor uzați și a deșeurilor din baterii.

Citește mai multe despre acest subiect pe Green Start-Up.