Astfel, își avansează planurile de construire a celei mai mari unități de testare hyperloop din lume, în Statele Unite. Fondurile obținute vor accelera dezvoltarea și adopția unui sistem de transport de mare viteză, menit să redefinească viitorul mobilității pentru pasageri și mărfuri.

Companii precum Charlie Holding — care oferă servicii de dezvoltare imobiliară, investiții imobiliare, îndrumări pentru startup-uri și parteneriate financiare, centrate pe oferirea de suport investitorilor, bazat pe date, Grupul E-INFRA — format din 5 companii românești cu înaltă expertiză în proiecte complexe de infrastructură în domeniile energie, construcții și telecomunicații, și Polysys Industries — o companie privată din Emiratele Arabe Unite care investește și dezvoltă în mod activ startup-uri tehnologice, alături de un grup select de business angels, au participat la această rundă de finanțare a Swisspod.

„Această rundă de finanțare ne permite să pavăm drumul către inovația în transporturi, pe cât de practică, pe atât de futuristă. Tehnologia noastră unică este mai mult decât ultra-rapidă și sustenabilă, aceasta rezolvă cea mai mare provocare a implementării sistemelor hyperloop — să fie rentabile în construcție și întreținere. Am reușit acest lucru prin proiectarea unei infrastructuri pasive și prin integrarea întregii tehnologii avansate în pod-uri autonome”, a explicat Denis Tudor, CEO și co-fondator al Swisspod.

Runda de investiție anunțată în aprilie 2024 era de 7 milioane de euro, dintre care 200.000 de euro a fost și pentru investitorii din SeedBlink.

O unitate de testare în Colorado, SUA

Fondurile strânse vor accelera finalizarea construcției celei de-a doua unități hyperloop a Swisspod, situată în Colorado, SUA. Odată finalizată, construcția va acoperi 162.000 de metri pătrați - aproximativ jumătate din suprafața clădirii Palatului Parlamentului din România și de aproape două ori mai mare decât Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

Pe lângă faptul că este cea mai mare unitate de testare hyperloop din lume, noua infrastructură este totdată singurul hub proiectat pentru misiuni hyperloop pe distanțe lungi, datorită configurației sale unice în buclă închisă — o caracteristică vitală pentru validarea precisă și eficientă a tehnologiei.

După ce a instalat cu succes primii 100 de metri de tuburi hyperloop în SUA, Swisspod a demarat construcția următorilor 100 de metri. Finalizarea acestei secțiuni va marca începutul fazei de testare a primului produs hyperloop la scară largă al companiei.

Ca parte a strategiei sale de a introduce hyperloop pe piață, Swisspod a început deja testarea tehnologiei sale în Elveția, la prima unitate de testare hyperloop din Europa. Recent, compania a stabilit un nou record pentru cea mai lungă călătorie efectuată cu hyperloop, acoperind 9,6 km, echivalentul a 115,2 km pentru sistemul la scară largă, stabilind astfel noi standarde în industrie.

Construită de Swisspod în colaborare cu Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne (EPFL) și Haute Ecole d'Ingénierie et de Gestion du Canton de Vaud (HEIG-VD), infrastructura de testare din Elveția servește drept prototip la scară redusă pentru infrastructura pe care compania o dezvoltă în prezent în Colorado, SUA. Aceasta oferă o modalitate rapidă și eficientă de a avansa și de a testa tehnologia hyperloop.

Swisspod a beneficiat de sprijin semnificativ din partea guvernului elvețian prin acordarea a două granturi pentru a-și continua cercetarea și dezvoltarea în tehnologia hyperloop. Totodată compania, în colaborare cu un grup format din 5 centre de cercetare de prestigiu din Europa, a obținut un grant de 3.5 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Inovare (EIC) și Secretariatului de Stat Elvețian pentru Educație, Cercetare și Inovare (SERI), pentru proiectul Muspell care vizează dezvoltarea unei soluții ce va optimiza, printre altele, managementul termic al hyperloop. Extinzându-și influența globală, Swisspod a semnat un memorandum de înțelegere cu guvernele elvețian și indian, împreună cu startup-ul indian TuTr Hyperloop, pentru a promova dezvoltarea și comercializarea tehnologiei hyperloop în India.