Programul Noul Ceas 2020 se derulează în perioada februarie-octombrie, în limita stocului disponibil, și are în target clienții pasionați de ceasuri care dețin modele pe care nu le mai poartă și pe care WatchShop.ro le colectează spre a fi reciclate ulterior.

Clienții participanți în campanie primesc un discount de 200 de lei la achiziția unui model nou. Valoarea medie a unui ceas nou vândut în program este de 700 lei. Peste 10 branduri, inclusiv dintre cele aduse în exclusivitate de WatchShop.ro în România, precum Accurist, Sekonda, Ingersoll fac parte din oferta actualei ediții.

„Ideea de la care a pornit programul Noul Ceas este legată de dorința de a recicla o parte dintre componentele ceasurilor uitate în sertar și care pot fi nocive pentru mediu, dacă sunt pur și simplu aruncate.

Discutând cu clienții noștri, am înțeles că majoritatea are cel puțin 1 sau 2 ceasuri pe care nu le poartă din motive varii: nu mai sunt la modă, nu se mai potrivesc stilului de viață, le-au primit cadou și nu le-au purtat niciodată. După o perioadă în care aceste modele sunt păstrate acasă, cei mai mulți aleg să le arunce”, spune Dragoș Diaconu, CEO WatchShop.ro, cel mai mare magazin online de ceasuri originale din România.

WatchShop.ro se așteaptă să colecteze peste 150 de ceasuri de mână vechi în programul Noul Ceas 2020, echivalentul programului Rabla în orologerie. Ediția din acest an va fi cea mai mare de până acum. În edițiile anterioare, WatchShop.ro a colectat și reciclat peste 350 ceasuri de mână. Produsele vechi strânse în campanie sunt reciclate de Indeco și Recobat, parteneri în acest program.

Potrivit estimărilor WatchShop.ro, românii aruncă, în medie, 1 ceas la doi ani, după ce, în prealabil, îl păstrează într-un sertar, unde bateria se scurge eliberând metale grele în atmosferă și în canalizare. Cele mai multe pot fi recuperate, iar componentele lor nocive pentru mediu pot fi reciclate.