Cu toate acestea, statele sunt încă departe de progresul necesar pentru limitarea creșterii temperaturii globale cu cel mult 1,5°C, așa cum a fost convenit prin Acordul de la Paris.
”Cele mai mari 30 de economii la nivel mondial au alocat 4,8 trilioane de dolari, însemnând aproape o treime din totalul sumelor pe care le-au lăsat în economie prin stimuli fiscali, anul trecut, pentru a sprijini politicile de mediu, în principal prin măsuri de eficiență energetică, cum ar fi soluții de încălzire cu energie verde a locuințelor sau achiziția de vehicule electrice. Astfel de investiții pot oferi un impuls pe termen scurt economiei, oferind în același timp noi locuri de muncă, un acces mai larg la energie, creștere economică, dar contribuie și la reducerea emisiilor pe termen lung”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner, PwC România.
Indicele PwC arată că rata de decarbonare ar trebui să ajungă la 12,9% anual, de peste cinci ori mai mare decât în 2020, astfel încât emisiile să scadă la jumătate până în 2030 și să ajungă la zero până în 2050. Doar două state la nivel mondial, Mexic și Indonezia, au înregistrat rate de decarbonare de două cifre, de 12,4% și, respectiv, 10,6%, ca urmare a restricțiilor economice impuse de pandemie. Aceste rezultate sunt o situație izolată, mai degrabă decât o dovadă a unei tendințe pe termen mai lung, având în vedere că ambele țări au anunțat în 2021 planuri de investiții în producția de combustibili fosili.
În ultimii zece ani, PwC Net Zero Economy Index a modelat datele privind creșterea economică și emisiile de CO2 legate de energie, în raport cu ratele necesare pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris. Raportul urmărește modul în care economiile fac progrese în procesul de reducere a dependenței dintre creșterea economică și cea emisiilor de carbon.