Pentru a rezolva problema utilizatorilor care trebuie să comute între mai multe aplicații pentru a-și gestiona toate dispozitivele smart home, Razer a prezentat aplicația Razer Smart Home – un instrument care îi oferă utilizatorului un control complet și unificat. Aplicația Razer Smart Home eficientizează procesul de configurare și personalizare prin crearea unui ecosistem unic de casă inteligentă, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a controla și sincroniza toate dispozitivele lor de casă inteligentă dintr-o interfață simplă și convenabilă.

„Viitorul vieții inteligente la domiciliu nu a arătat niciodată atât de strălucitor”, a declarat Richard Hashim, VP of Growth la Razer. „Razer Chroma RGB a fost preferatul fanilor încă de la începuturi, iar astăzi Razer îmbină tehnologia cu funcționalitatea în aplicația Razer Smart Home, permițând utilizatorilor control creativ complet asupra mediului lor.”

Construită pe fundația Razer Chroma RGB, aplicația Razer Smart Home oferă 16,8 milioane de culori și o suită de efecte de iluminare care încurajează utilizatorii să-și personalizeze iluminarea ambientală și chiar le permite să-și creeze un mediu captivant ce sporește experiența de joc sau de vizionare a conținutului afișat de dispozitivele de divertisment din casă.

Razer a prezentat și Programul Razer Chroma Smart Home, o invitație deschisă partenerilor hardware din industria produselor de smart home de a-și integra produsele în ecosistemul Razer.

În prezent, Razer Chroma RGB acceptă mii de dispozitive de la peste 50 de parteneri hardware, dar și peste 200 de jocuri integrate nativ, ceea ce îl face cel mai mare ecosistem de iluminare din lume pentru dispozitive de gaming. Software-ul oferă o experiență captivantă de neegalat și le oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și personaliza complet spațiul de gaming, astfel încât să reflecte personalitatea lor.

Prin programul existent Razer Chroma RGB Connected Devices, partenerii din domeniul hardware pentru PC pot accesa protocolul Razer de iluminare și își pot integra propriile produse în ecosistem. Pe măsură ce Razer Chroma RGB se extinde dincolo de PC, Razer își deschide ecosistemul pentru a primi noi parteneri din industria de smart home, cu scopul de a crea un ambient unitar al caselor inteligente, extrem de personalizabil și ușor de controlat.

Programul Razer Chroma Smart Home este o oportunitate pentru noii parteneri de a face parte din cel mai mare ecosistem de iluminare pentru dispozitive de gaming, ce va putea fi accesat acum de pe mobil. Prin acest program, partenerii le pot oferi utilizatorilor o experiență captivantă unificată și un sistem de control al iluminării complet integrat, inclusiv interactivitate de pe mobil prin sistemul Razer.

Programul Razer Chroma Smart Home include în prezent parteneri precum Nanoleaf, LIFX, Yeelight, Monster și Twinkly – iar alți parteneri se vor alătura în curând. Extinderea ecosistemului Razer Chroma RGB prin aplicația Razer Smart Home și Programul Razer Chroma RGB Smart Home vor fi lansate în prima jumătate a anului 2022.