Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Vezi în avanpremieră
Proiectat în colaborare cu legendarul jucător de League of Legends, Lee “Faker” Sang-Hyeok, DeathAdder V3 Pro Faker Edition prezintă un design unic, personalizat pentru cel supranumit ”the Unkillable Demon King”, fiind totodată echipat cu hardware de înaltă performanță. DeathAdder a fost mereu arma preferată a lui Faker, iar DeathAdder V3 Pro Faker Edition reprezintă o dovadă în plus că acest model îl reprezintă. Separat, DeathAdder V3 este o variantă cu fir a mouse-ului DeathAdder, actualizată cu cele mai noi tehnologii Razer pentru ca jucătorii să se bucure de cele mai mari avantaje în jocurile competitive.
Bifând toate caracteristicile pentru care fani din întreaga lume iubesc această gamă, DeathAdder V3 Pro Faker Edition include toate tehnologiile de top oferite de Razer. Acestea includ senzorul optic Razer Focus Pro 30K, switch-urile optice de mouse din cea de-a treia generație, dar și tehnologia Razer HyperSpeed Wireless. Modelul poate fi upgradat la un polling rate real de 4000 Hz prin intermediul Razer HyperPolling Wireless Dongle, iar în ciuda design-ului ergonomic rafinat, greutatea mouse-ului rămâne una extrem de mică, de doar 63g.
Razer DeathAdder V3 Pro, unul dintre cele mai populare produse de la Razer, este acum disponibil în varianta cu fir. Este vorba despre noul DeathAdder V3, care vine echipat cu tehnologiile de top ale Razer, cum ar fi senzorul optic Razer Focus Pro 30K, switch-uri optice pentru mouse din cea de a treia generație și tehnologia HyperPolling de 8000 Hz. Acest mouse le oferă jucătorilor performanțe, viteză și fiabilitate fără egal. Deși este extrem de ușor, având o greutate de doar 59g, cablul Speedflex permite o glisare lină și mișcări rapide pentru a învinge concurența. Textura sa netedă la atingere este confortabilă în utilizare și nu compromite aderența.
Împreună, DeathAdder V3 Pro Faker Edition și noul Razer DeathAdder V3 completează cea mai nouă iterație a celei mai vândute game de mouse-uri de la Razer.
Mausul Faker Edition costă 190 de euro, iar DeathAdder V3 costă 80 de euro.
Caracteristici DeathAdder V3 Pro Faker Edition
- Optimizat cu un design ultraușor de 63g pentru sesiuni lungi de gaming (excluzând cablul)
- Senzor Optic Razer Focus Pro 30K
- Compatibilitate mai mare cu suprafețele - Senzorul detectează mișcarea pe sticlă transparentă cu o grosime de cel puțin 4mm
- Razer Optical Mouse Switches Gen-3, certificate pentru 90 de milioane de acționări
- Poate fi upgradat la 4000 Hz cu ajutorul dongle-ului wireless HyperPolling, comercializat separat
- Cinci butoane programabile și un buton DPI suplimentar
- Autonomie de până la 90 de ore
- Incarcare USB tip C și cablu Speedflex pentru mișcări fluide
- Dimensiuni aproximative: 68 mm (lățime) x 44 mm (înălțime) x 128 mm (lungime)
Caracteristici Razer DeathAdder V3
- Optimizat cu un design ultraușor de 59g pentru ore întregi de gaming (excluzând cablul)
- Senzor optic Razer Focus Pro 30K
- Compatibilitate mai mare cu suprafețele - Senzorul detectează mișcarea pe sticlă transparentă cu o grosime de cel puțin 4mm
- Razer Optical Mouse Switches Gen-3, certificate pentru 90 de milioane de acționări
- Tehnologie Razer HyperPolling de 8000 Hz
- Cinci butoane programabile independent
- Cablu Speedflex pentru mișcări fluide
- Dimensiuni aproximative: 68 mm (lățime) x 44 mm (înălțime) x 128 mm (lungime)