Un astfel de exemplu este Autotech Ventures, fondat în 2015 în Menlo Park, California, care a ales să susțină în special startup-urile din zona de automotive – adică firme care au produse și tehnologii destinate mașinilor autonome, securității acestor automobile, sau pentru zona de infotainment.
Dacă în luna august a anului trecut fondul dispunea de 75 de milioane de dolari, acum a reușit să ducă suma la 120 de milioane de dolari după ce o serie de companii din auto, fie ei producători de piese, constructori de camioane sau ateliere de reparații au contribuit la suplimentarea sumelor destinate finanțărilor de startup-uri.
Fondul american va investi în startup-uri din întreaga lume (un accent mai mare va fi pus, totuși, pe companii din SUA și Israel) aflate în stadiul de early sau growth. Investiția inițială variază între 500.000 și 5 milioane de dolari.
Pe lista de investiții a Autotech Ventures se află companii precum Lyft (rivalul din State al lui Uber), Volta Charging sau DeepScale.