Începuturile Clever Taxi
“În 2010, în decembrie, am început prima idee, la primul Startup Weekend organizat vreodată în România. Ideea a fost a colegului meu, Alex Dumitriu. Țin minte reacția juriului, care era sceptic. Părea dificil de implementat, nu erau multe smartphone-uri pe piață, penetrarea era mai scăzută. Pur și simplu viziunea că într-o zi toți vor fi conectați ne-a făcut să încercăm”, a povestit Rotaru.
“Am trimis câteva mii de mail-uri la companii de taxi din lume, iar răspunsurile au fost fenomenale. Interes exista. Primii clienți au fost sub formă de white label în 2011, când nu era o altă aplicație de taxi pe piață. În octombrie 2012 am lansat brandul nostru agregator, unde găseai toate celelalte companii”, își amintește Rotaru.
Începuturile au fost grele, pentru că a fost nevoie să convingă șoferii, iar apoi să creeze o interfață simplă pentru ei.
Am trimis câteva mii de mail-uri la companii de taxi din lume, iar răspunsurile au fost fenomenale. Interes exista. Primii clienți au fost sub formă de white label în 2011, când nu era o altă aplicație de taxi pe piață
Cifrele Clever Taxi
Clever Taxi funcționează astăzi în 20 de orașe, iar focusul principal e ca în orașele în care sunt șoferi, să se adune mai mulți utilizartori și taximetriști. Momentan sunt 17.000 de conturi de șoferi înregistrate în aplicație.
Față de viziunea inițială, Clever Taxi a reușit să implementeze sistemul de apăsa un buton și de a găsi o mașină de taxi. Cu toate acestea, spune Rotaru, nu le-a ieșit extinderea internațională. După ce au lansat în România, credea că vor trece granițele rapid.
“Cea mai mare nerealizare a fost internaționalul. Asta și din cauza capitalului. Industria de aplicații de taxi a devenit hipercapitalizată și odată ce un jucător local intră bine în piață, e aproape imposibil de a fi scos, pentru că știe mai bine piața și are și efectul de network, ceea ce pentru noi a însemnat că e greu să îl ducem spre alte țări, dar e mai greu și pentru alții să vină la noi. myTaxi, inclusiv, a venit, s-a uitat și a analizat cât îi costă să o câștige și cât îi costă să o cumpere”, explică Rotaru.
Exitul către myTaxi
“Au mai fost oferte de achiziție și de investiție. Ca alternativă asta era varianta. Mi s-a părut că am găsit o casă bună pentru puiul pe care l-am crescut. Suntem în punctul în care se consolidează industria. Este important să fii alături de un jucător mare și să ducem la capăt viziunea noastră. Ei aveau și resurse, dar și viziunea potrivită. Asta ne va accelera dezvoltarea”, a explicat fondatorul Clever Taxi.
Cea mai mare nerealizare a fost internaționalul. Asta și din cauza capitalului. Industria de aplicații de taxi a devenit hipercapitalizată și odată ce un jucător local intră bine în piață, e aproape imposibil de a fi scos, pentru că știe mai bine piața și are și efectul de network
Viziunea lor e să aibăcea mai mare platformă de transport europeană sau globală. Pe lângă asta, și viitorul cu mașini autonome, myTaxi, prin Dailmer, fiind printre principalii jucători în jocul acesta.
“În România ne vom dezvolta și consolida poziția. Vom investi mult în produs. La nivel regional, se va face o dezvoltare. Viziunea e să existe o platformă unitară pe toată Europa. Ei sunt cea mai mare platformă la nivel european. Deocamdată păstrăm brandul și dezvoltăm, pentru că e foarte bine construit pentru cultura locală. Dar în viitor ideea e să consolidăm. Mai sunt și alte branduri care au rămas independente, cum e în Grecia Taxibit”, a explicat Rotaru.
Plata cu cardul, o dezvoltare pe viitor
“Plata cu cardul e un segment foarte important. Știm că nu funcționează așa cum ar trebui. Ne-am concentrat pe un serviciu reliable, a fost greu să ne împărțim în toate părțile. Vrem să scădem timpul de pickup, să ajungem la 2 minute, oriunde ai fi. În momentul acesta pickup time e de 3 minute jumătate, iar mașina se găsește în jur de șapte secunde. Este o medie, dar la ore de vârf sunt probleme în toată industria”, spune Rotaru.
“Faptul că am avut mentori ca Andrei Pitiș sau Călin Fusu a fost util. Andrei Pitiș ne-a văzut din ziua zero și după opt luni de zile a investit o mică sumă. El a fost definiția smart money, s-a implicat cu sfaturi și a avut un aport destul de mare în primele 18 luni și am apreciat mult lucrul ăsta. A intrat și Călin, ca o rundă intermediară, erau niște sinergii pe care le urmăream. Contează foarte mult ca tânăr antreprenor cine e primul tău investitor”, a mai spus actualul manager al Clever în România. Au mai avut oferte de investiție, dar a vrut mereu să ia bani care să-l ajută prin know-how, pentru că, după cum spune, investițiile nu sunt doar despre bani.
Mihai Rotaru, business angel
Pe viitor, chiar unul pe termen scurt și mediu, Rotaru vrea să o ia pe drumul investițiilor.
“Am deja oportunități pe masă la care mă uit. Asta e meseria mea. Continuu cu Clever, dar am un pic de experiență în ceea ce înseamnă să construiești o companie până la un anumit nivel. E ce are nevoie un angel investor, să ai experiență de suflecat mânecile. Aș investi în cineva care face lucrurile să se întâmple fără prea mult bullshit”, spune Rotaru
Plata cu cardul e un segment foarte important. Știm că nu funcționează așa cum ar trebui. Ne-am concentrat pe un serviciu reliable, a fost greu să ne împărțim în toate părțile. Vrem să scădem timpul de pickup, să ajungem la 2 minute, oriunde ai fi
“Mă uit după marketplace-urile, pentru că asta am făcut și sunt multe oportunități în România și în Estul Europei. Un domeniu interesant e inteligența artificială. Nu am setată o sumă clară. Fie că voi fi unic angel în niște startup-uri la foarte început, fie sindicalizat cu alți angeli, în niște runde intermediare. De ordinul zeci sau sute de mii”, a mai spus antreprenorul.
Pe viitor, Rotaru vede un oraș unde oamenii să nu mai dețină mașini, ci să folosească doar mașini autonome sau taxiuri.
“Bucureștiul e o piață înaintată față de alte piețe din Europa sau din lume. Pentru că este ieftin taxiul și e prost transportul în comun. Mulți oameni folosesc taxiul ca mijloc de transport principal”, a spus Rotaru.