În acest sens, specialiștii SAP au lansat un ghid cu cele mai importante predicții privind sectorul auto la nivel global.
Integrarea IT și schimbarea culturii organizaționale
În noua economie conectată, companiile din industria auto trebuie să-și definească o viziune structurată asupra transformării digitale, în care atât angajații, cât și managementul, trebuie să fie conștienți de obiectivele și beneficiile digitalizării. Pentru producătorii de echipamente originale auto (OEM), IT-ul nu mai trebuie considerat un departament izolat în companie sau doar un factor de cost. Angajații trebuie să perceapă soluțiile software drept un motor al inovației, al orientării către consumator și al dezvoltării de noi servicii, iar tehnologiile digitale trebuie înțelese ca metode de diferențiere față de concurență.
Mobilitatea ca experiență de consumator personalizată
Preferințele consumatorilor se schimbă de la o generație la alta. Chiar dacă utilizatorii vor continua, totuși, să aprecieze inovațiile tehnologice, dinamica condusului și confortul în viitor, mobilitatea completă, ca experiență generală, îmbunătățită cu numeroase servicii conectate, va deveni cel mai important beneficiu. Companiile digitale, precum Amazon, Apple și Google, sunt cu un pas înaintea producătorilor de automobile, plasând necondiționat clienții în centrul atenției.
Consumatorii trebuie ofertați cu soluții personalizate de mobilitate, în loc de modele generice de vehicule cu diverse specificații tehnice. Disponibilitatea și flexibilitatea în furnizarea unui mijloc de transport, procese rapide și simple de rezervare și plată, valoare adăugată și transparența prețului sunt factori ce determină succesul în serviciile digitale de mobilitate. Pe măsură ce tot mai mulți tineri renunță să achiziționeze și să conducă mașini, industria auto va mai reuși să atragă noi consumatori numai prin fructificarea acestei valori adăugate digitale printr-o abordare orientată către client.
Valoare adăugată utilizând datele furnizate de vehicul
În economia digitală, datele reprezintă combustibilul care alimentează noile servicii și modele de business. Chiar dacă vehiculele moderne generează peste 25 GB de date pentru fiecare oră în care este utilizat, producătorii nu au reușit încă să utilizeze aceste date colectate de la senzori, pentru a crea valoare adăugată digitală pentru utilizatorii lor.
Producătorii OEM pot urma exemplul companiilor digitale de succes. Prin analiza unui volum imens de date, aceste companii au dobândit informații valoroase despre comportamentul consumatorului pentru a crea oferte personalizate. Dacă producătorii de automobile implementează corect aceste strategii, nu numai că își pot optimiza produsele prin analiza datelor, dar pot rămâne în contact permanent cu proprii consumatori, lansând noi servicii pentru a afla mai multe despre nevoile și preferințele lor.
Colaborări trans-industriale și ecosisteme
Granițele dintre industria auto, de telecomunicații, IT, utilități și administrațiile locale încep să dispară. Odată cu intensificarea conectivității, mașina devine parte a unui ecosistem trans-industrial de mari dimensiuni. Companiile care permit accesul și altor organizații sau terțe părți la propriile structuri de inovații și care utilizează soluții externe pot obține un avantaj competitiv decisiv în viitor.
Un ecosistem auto mai transparent și mai deschis, cu parteneri de inovație puternici și dezvoltatori externi, poate scuti producătorii OEM de nevoia de inovație.
Serviciile integrate în automobile, furnizate de terțe companii, pot fi generate dintr-o varietate de industrii. Integrarea asistentului virtual Alexa, dezvoltat de Amazon, în mașinile Mercedes-Benz pentru accesarea diferitelor funcții cu ajutorul vocii, spre exemplu, ilustrează perfect principiul inovației deschise. Ecosistemul telefoanelor inteligente creat de Google și Apple este un alt exemplu. Platforma de inovație a celor două companii permite terților dezvoltatori să-și creeze propriile servicii, pe care, ulterior, să le ofere utilizatorilor. Aplicații precum WhatsApp, Facebook și Google Maps îmbunătățesc experiența consumatorilor ambelor branduri de telefoane.
Startup-uri desprinse din corporații
Noile servicii digitale de mobilitate, precum car-sharing, și modelele tradiționale de business, cum sunt vânzările de autovehicule, se află într-o formă de concurență reciprocă. Din acest motiv, companiile consacrate din industria auto care țintesc lansarea de platforme digitale de mobilitate trebuie să evite eroarea strategică de a transfera aceiași KPIs (indicatori-cheie de performanță) și strategii de management către noile startup-uri create în acest sens.
Platformele online de mobilitate trebuie să funcționeze independent, în regim de “insulă”, cu propriile procese și modele de business, în care vânzările și cifra de afaceri nu reprezintă, în faza inițială, obiective prioritare. Cifrele de referință în cazul serviciilor digitale de mobilitate trebuie să fie numărul de utilizatori unici înscriși în platformă și venitul generat de interacțiunile acestora.
Startup-ul “insulă” are câteva avantaje strategice. Spre exemplu, dacă inițiativa digitală întâmpină dificultăți, acestea nu vor afecta și corporația-mamă. În plus, procedând în acest mod, ”insula digitală” poate beneficia de libertatea necesară pentru a testa și implementa cele mai noi inovații tehnologice.
Separarea organizațională este necesară și dintr-un alt motiv, faptul că producătorii tradiționali din industria auto nu au, în cele mai multe cazuri, o atitudine corporativă care să sprijine riscurile asociate cu asumarea de noi oportunități de business.
Astfel, noile servicii de mobilitate digitale pot funcționa autonom, mai ales în etapele incipiente, și pot fi integrate ulterior în structurile pre-existente după ce ating un nivel de maturitate corporativă.