Lectură de 7 min
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
Am fost în San Francisco pentru câteva zile invitat la conferința AMD EPYC Horizon și în așteptarea evenimentului pentru care am venit, am luat-o la pas pseudoturistic prin San Francisco. Mai fusesem aici acum 5 ani și pentru că sunt un turist odios de prost am decis să caut două lucruri de interes: restaurantul unde roboții fac hamburgeri și un Amazon Go. Ah, și să văd cum arată scena trotinetelor electrice aici.
Am fost la un Amazon Go de pe Market Street, în inima districtului financiar din oraș. Un magazin fără mari pretenții, după cum vezi încă de afară, care arată ca un butic simplu. Cumva, ca în România și zic asta pentru că majoritatea magazinelor mici de aici arată, din punctul meu de vedere, oribil: haotice, cu multe însemne în geam, de parcă nu-ți vine să intri în ele. Așa cum sunt și McDonalds-urile aici, de altfel.
Voi explica pe parcurs ce mi-a plăcut, ce nu, dar și cum funcționează Amazon Go.
L-am văzut prima oară în drum spre hotel, dar nu știam cum să intru în el. Ai la intrare niște porți unde scanezi telefonul, dar abia ajuns la hotel și conectat la WiFi am aflat că trebuie să am aplicația Amazon Go. Am instalat-o și m-am întors la shopping.
O deschizi, ai un cod QR personal și intri. Am întâmpinat prima dificultate înăuntru, pentru că îmi trebuia “punguță”. Și asta se obține tot din aplicație. Norocul meu că fiecare magazin e dotat cu Free WiFi. Am adăugat din aplicație o pungă mică de 10 cenți, de hârtie, ca să fiu eco (oricum nu ai opțiuni din plastic), și m-am pus pe cumpărat. La nivel de aspect, Amazon Go e un fel de Mega Image Shop&Go. Nu e uriaș și nu are foarte multe lucruri pe care le poți cumpăra, de altfel.
Conceptul lansat public în 2018 în Chicago, Seattle și San Francisco se bazează pe produse pe care le cumperi nu ca să-ți faci shopping-ul săptămânal, ci să iei o gustare rapidă. Erau multe sandviușuri deja făcute, snacks-uri și dulciuri, băuturi, cutii mai mari cu feluri de mâncare gata să fie încălzite la cuptorul cu microunde. Cred că printre puține lucruri care nu erau deja gata să fie mâncate, reci sau încălzite, erau câteva bucăți de steak mari și cam atât. E ca un Rai al semipreparatelor și mâncărurilor ambalate ca să fie consumate.
San Francisco nu e un oraș ieftin, iar oricum diferențele de preț în general între Statele Unite și cu ce sunt eu obișnuit de acasă sunt mari. Așa că nu am putut realiza cât de scumpe sunt lucrurile cu adevărat.
Care e atmosfera înăuntru? E un pic ca în supermarketul din Handmaid’s Tale. Ai doar două culoare și te lovește aerul condiționat puternic. Știu că americanii iubesc aerul dat tare, dar tot magazinul era la fel de rece ca un raion de pește congelat în România. Am simțit un 12-14 grade, cam așa. Și iubesc aerul condiționat, dar a fost prea mult chiar și pentru mine. E logic, produsele sunt perisabile și trebuie menținute. Din difuzoare suna o muzică psihedelico liniștitoare, eram doar doi oameni și la un moment dat am avut senzația ciudată de atmosferă de biserică. Contrar obiceiurilor lor naturale, americanii din magazin vorbeau în șoaptă. Parcă să nu deranjeze sandvișurile.
Chiar dacă Amazon Go e prezentat ca un magazin fără angajați, nu e chiar așa. E un magazin unde poți să-ți faci cumpărăturile fără interacțiune umană, dar există angajați care fac aprovizionare și pun produsele în rafturi.
Am pus mai jos o imagine cu nota mea finală. Am cumpărat câteva lucruri și, de exemplu, o doză de Cola e 3 lei, deci rezonabil. Sandvișurile mi s-au părut scumpe, deși l-am cumpărat pe cel mai ieftin, fără să fie neapărat foarte bun. Un wrap de curcan se ducea și la 9 dolari.
E ciudată senzația că ești privit peste tot. Știu că și la Mega Image ai camere de supraveghere, dar aici totul se bazează pe ele. În momentul când iei un produs de pe raft, aplicația Amazon Go îl înregistrează cu ajutorul camerei video de supraveghere. Ți se asociază produsul, pentru că și tu ești urmărit în magazin de la intrare până la ieșire. Practic odată scanat QR-ul la poartă, camerele sunt după tine și corelează produsul pe care îl eliberezi din raft (dotate și ele cu camere video).
De asemenea, camerele și aplicația știu dacă pui un produs înapoi și ți-l retrag din coș. Un lucru pe care nu știu dacă știe să-l facă e să recunoască obiceiul românilor de a ronțăi ceva dintr-un pachet, de a bea pe jumate o sticlă de apă și de a o pune înapoi. Dar mă aștept că dacă ai atât de bine realizată supravegherea, ori ți se pune direct pe chitanță, ori iese un paznic deloc amabil la tine.
Toată experiența e cronometrată. Am primit în aplicație notificare că am stat 7 minute și valoarea bonului. Banii se retrag din contul asociat Amazon.
A fost ciudat? Mi s-a părut stranie liniștea, frigul, șoaptele. M-am simțit supravegheat și într-un viitor în care totul e foarte curat și pus în ordine. Dar, în definitiv, Amazon Go e doar un tonomat mai mare în care nu introduci bani cash sau cardul, ci îți folosești telefonul. E o experiență destul de scumpă și pentru clienți, dar și pentru Amazon.
Și mai e un lucru, Amazon spune că acesta ar fi viitorul retailului pentru că oamenii nu vor mai sta la coadă. Și e drept, nu se va mai îmtâmpla asta. Dar momentan magazinele acestea sunt făcute să fie niște Shop&Go, nu niște hipermarket-uri. Ar putea fi scalat modelul la o scară mai largă? Ce s-ar întâmpla dacă ar fi mulți oameni înăuntru? Cât de bine dotate cu tehnologie sunt camerele ca să recunoască toți oamenii și să nu confunde comenzile între ele. Sunt destul de sociopat, deci e ok să nu interacționez cu oamenii. E ok să nu fiu întrebat de punguță sau să mi se spună o ofertă nouă, dar mi s-a părut acesta viitorului shopping-ului?
Ei bine, nu. A fost rece din toate punctele de vedere. Și, în definitiv, tot pui produsele în coș și le târâi pe stradă după tine. Mai degrabă modelul comenzii pe net și livrării în timp real acasă, ca la Bringo, să zicem, e ceea ce mi se pare interesant.
Sau modelul magazinului virtual din stațiile de metrou din Seul: practic au fost realizate niște vitrine digitale de unde îți iei produsele prin apăsare, iar ele ajung la tine acasă imediat după ce ajungi și tu. Iar lucrul ăsta a funcționat în Coreea de Sud pentru că naveta până acasă durează mult și nu e convenabil să mai cari și pungi.
Unele idei par că sunt bune din start, iar a elimina casierii și oamenii din hipermarket-uri pare că nu ar avea de ce să nu meargă. Până la urmă, la ce ne folosesc oamenii de acolo? Evident că mai există discuția despre joburi. Multe astfel de rețele angajează tineri și bătrâni care altfel nu ar avea un venit stabil. Ei ar putea însă să se transforme în persoane care să lucreze în spatele magazinului sau chiar în verificarea informațiilor oferite de inteligența artificială.
Cu toate acestea, Amazon Go nu este un hit cu adevărat, ci o încercare a Amazon de a aduce cumpărăturile online în mediul offline. Cum spuneam, oamenii conectați vor astăzi cumpărături online, nu neapărat offline.
Conform acestui articol din Forbes, Amazon Go ignoră un lucru esențial: “Shopping-ul e diferit de cumpărături”. Și cei de la Forbes spun că Amazon Go ar fi fost o inovație în 1965. Amazon Go e un adversar serios pentru buticul de cartier din orice țară, dar acestea au fost oricum atacate de lanțurile mari și tradiționale. Dar oamenii vor întâmpina aceleași fricțiuni în Amazon Go ca și într-un magazin normal. Poți să te duci ca la un tonomat și să cumperi un sandviș și o Cola, dar dacă vrei să-ți faci cumpărături mari, tot vei căra după tine multe sacoșe. În plus, chiar vrei să faci cumpărături pentru acasă din magazine?
De asemenea, o altă problemă aparentă cu Amazon Go e că nu e o experiență de familie. Dacă te duci acolo cu cei mici, ei vor începe să ia de pe rafturi, vor pune în coș și vor da peste cap aplicația.
Va fi acesta viitorul? Ai dori să ai asemenea magazine și în România? Răspunde la întrebarea de mai jos sau scrie-ne în comentarii cum vezi tu comerțul tradițional în viitor?
Urmărește ecosistemul startup-urilor românești de peste șapte ani. Îi plac poveștile cu ratări mai mult decât îi plac poveștile de succes, pentru că e mai mult de învățat din sinceritatea unei înfrângeri. Dar nu crede că partida a fost pierdută. Susține antreprenoriatul, dar își păstrează un spirit critic față de ideile și implementările locale.
Vlad Andriescu
