Abonează-te aici la canalul nostru de YouTube. Vezi în avanpremieră review-urile noastre publicate dimineața acolo și nu uita să-ți activezi notificările ca să fii anunțat.
Înainte să tragem concluzii, hai sa luam lucrurile pas cu pas și să vorbim despre designul iPhone 11 Pro.
La acest capitolul nu sunt prea multe surprize. Avem același look frontal cu acel notch destul de mare în partea de sus. Marginile negre ale display-ului sunt la fel de mari ca în trecut. Avem un buton de power, două de volum și butonul care trece telefonul pe silent. Pe spate, lucrurile arată un pic altfel. În primul rând, camerele sunt așezate altfel.
Există trei senzori foto așezați într-un pătrat în partea de sus a telefonului. Nu mi-a plăcut încă de când am văzut imaginile scăpate pe net, însă ce pot să zic este faptul că începi să te obișnuiești cu el.
Ce îmi place în schimb este finisajul mat de pe spate. Amprentele nu mai sunt la fel de vizibile ca în trecut și se simte plăcut la atingere. Noi am avut la test varianta silver, care arată ok, însă acel midnight green este mult mai frumos.
Varianta Pro are un display cu o diagonală de 5,8 inci, iar asta face ca telefonul să fie compact și ușor de folosit cu o singură mână. Mie mi se pare formatul ideal pentru un smartphone, însă nici nu prea urmăresc filme pe telefon ca să mă plâng de spațiul limitat.
Designul este lipsit de imaginație, însă de fiecare mă minunez cât de bine sunt construite aceste telefoane. iPhone 11 Pro este premium, este greu și este o plăcere să-l ții în mână. Producătorii de telefoane Android oferă o calitate similară pe flagship-uri, însă niciunul nu ajunge la acest nivel.
Cum arată și ce face un ecran PRO
Ecranul de anul acesta a primit o altă denumire pompoasă din partea gigantului din California și pe iPhone 11 Pro avem un display OLED Super Retin XDR ce vine cu Dolby Vision, HDR10, True Tone, un gamut de culoare extins, iar luminozitatea maximă poate ajunge chiar și la 1200 de niți atunci când privești filme HDR. Unde mai pui și faptul că telefonul are un sistem audio bun.
Asta se traduce într-un ecran excelent pentru consum de conținut media, pentru browsing și utilizarea zilnică. Totuși, mi-aș fi dorit să fii scăpat de notch și ar fi fost excelentă o rată de refresh de 90 Hz a ecranului.
Înainte să trecem la camere trebuie să vă povestesc despre experiența de utilizare și despre performanță. Apple a creat un nou procesor pentru acest model, iar îmbunătățirea performanței este vizibilă.
iPhone-ul este în continuare un smartphone foarte performant
iPhone 11 și iPhone 11 Pro au procesor Apple A13 Bionic, construit pe un proces de fabricație de 7 nm, cu 2 nuclee rapide și cu 4 nuclee mai lente pentru sarcini obișnuite. Avem un procesor grafic făcut tot de Apple și 4 GB memorie RAM. Spațiul de stocare începe de la 64 GB și ajunge până la 512 GB.
Apple ne-a arătat niște grafice, la evenimentul de lansare, cum că iPhone 11 este cel mai peformant smartphone, fără să dezvăluie date. Cam stupid și arogant, din punctul meu de vedere, însă testele de benchmarking confirmă că avem de-a face cu un telefon performant. Totuși, dincolo de performanțele sintetice, telefonul rulează foarte bine programele și jocurile, iar multitaskingul este excelent. Cum era de așteptat, de altfel. Totuși, trebuie să știi că telefonul se încinge mai tare decât mă așteptam.
Telefonul rulează iOS13 și are dark mode care arată bine și ai toate funcțiile la care să te aștepți de la iOS. Totuși, există și mici bug-uri, iar unul pe care l-am întâlnit apare în momentul când scriu parola la Wi-Fi și mă scoate din câmpul de scris.
Totuși, procesorul A13 Bionic nu este doar mai performant decât modelul de anul trecut, dar și mai eficient din punct de vedere al consumului de energie, iar asta se traduce într-o autonomie mai mare a bateriei. Apple susține că ai câteva ore în plus de utilizare pe iPhone 11 Pro față de versiunea anterioară de iPhone.
În termeni de utilizare normală înseamnă o autonomie de cel puțin o zi. Am folosit telefonul destul de intes și la finalul zilei mai aveam baterie. Am făcut poze, am urmărit clipuri video, am petrecut zeci de minute cu jocuri video și poți să te aștepți la vreo 6-7 ore de folosire continuă cu luminozitate la maximum.
Trebuie să felicit Apple pentru decizia de a introduce un fast charger în cutie și astfel ajungi de la 0% la 50% în doar 30 de minute. O încărcare completă durează aproximativ 100-120 de minute deoarece se încetinește încărcare după 60% pentru ca bateria să reziste mai mult în timp. Și acum să trecem la camerele foto.
Camerele foto - marea schimbare la iPhone 11 Pro
Pentru prima dată Apple a inclus trei camere foto pe telefoanele sale și astfel avem trei senzori foto de 12 MP. Unul wide (f/1.8), altul telefoto (f/2.0) și unul ultrawide (f/2.4), primul de acest fel pe iPhone. Camera de selfie e tot de 12 MP, f/2.2.
Deci avem noi senzori și fotografii mai bune. Cu acest iPhone pot spune că Apple a revenit în lumea bună a smartphone-urilor care fac fotografii de calitate. Imaginile sunt contrastante, fără a fi exagerate, detaliile sunt acolo însă chiar și acest model are aceeași tentă de a produce imagini mai calde decât în realitate, la fel ca și modelele din trecut.
Senzorul ultrawide este unul foarte util și te vei bucura de el pentru scene urbane, dar și pentru portrete. Imaginile realizate de senzorul ultrawide nu sunt la fel de bune ca cele realizate cu senzorul principal, sunt ceva mai moi la colțuri și coloristica este puțin schimbată, însă diferențele nu sunt mari. Camera telefoto este utilă atunci când vrei nu poți să te aproprii de subiect, deși are doar un zoom optic 2x sau atunci când vrei să realizezi portrete.
Per total, fotografiile pe care le vei face cu iPhone 11 Pro vor arăta bine și vei putea trage fotografii excelente, însă am rămas surprins de faptul că poate să dea rateuri la care nu te-ai aștepta (vezi exemple în sample-uri)
Din ce am văzut, telefonul are probleme cu granulația și există mai mult zgomot în imagine față de ceea ce vezi la competitorii Android. Este ceva ce nu mă așteptam de la un telefon de peste 1000 de euro.
O altă noutate pentru utilizatorii de iPhone este introducerea unui mod de fotografiere de noapte. Acesta se activează automat atunci când telefonul consideră că există nevoie de a expune mai mult un cadru. Deci nu-l poți activa când dorești, din păcate.
Fotografiile de noapte ies mult mai bine decât în trecut și se situează la nivelul Huawei sau Google Pixel. Da, fotografiile realizate de P30 Pro sunt mai iluminate, însă imaginile iPhone-ului păstrează mai multe detalii din cadru.
Ce mai trebuie să știi este că modul portret poate fi folosit și pe obiecte și pe animale și că după realizarea fotografiei poți alege nivelul de intensitate al bokehului din imagine.
Pe partea video lucrurile stau și mai bine și poți filma 4K la 60 de cadre pe secunde cu camera principală sau poți alege 4K la 30 de cadre pe secundă pentru a putea filma cu toate cele trei camere. Indiferent dacă alegi 4K sau 1080p nivelul de stabilizare al imaginii este incredibil și imaginea arată foarte bine chiar și atunci când fugi cu telefonul în mână.
Un alt lucru care imi place este felul în care se face trecerea de la o cameră la alta atunci când filmezi. Totul este foarte lin, iar efectul de zoom in și zoom out este unul plăcut.
Per total sunt mulțumit de telefon pe partea de foto și încântat de abilitățile telefonului pe video. Practic, iPhone 11 Pro devine smartphone-ul pe care-l vrei pentru video în 2019.
După cum ne-am obișnuit, un iPhone costă mult. Varianta cea mai ieftină pentru acest telefon costă 5700 de lei, iar cea mai scumpă ajunge chiar la 7700 de lei. Un preț uriaș pentru un telefon, însă ăsta este prețul pe care-l plătești pentru brandul Apple și pentru ecosistem. Telefonul pentru test a fost oferite de iStyle și-ți poți achiziționa și tu unul de aici.
În final, iPhone 11 Pro este ușor de recomandat daca ai un buget mare, altfel poți găsi alternative similare pe android pentru mai puțini bani.
Privind din tabăra Android, Apple aduce lucruri pe care alții le-au experimentat deja: night mode, senzor ultrawide, încărcare rapidă, autonomie crescută a bateriei. Drept urmare, telefonul pare să nu fie inovator, ci doar unul care intră în rând cu restul pieței. Însă lucrurile arată diferit din tabăra iPhone.
Totuși, înainte să cumperi iPhone 11 Pro trebuie să ții cont de faptul că Apple pregătește iPhone 12 în 2020, un telefon care ar putea fi cu adevărat PRO.
Puncte forte
- Construcție premium
- iOS 13
- Camere foto
- Ecranul OLED
Puncte slabe
- Design obosit
- Fotografii granulate în anumite situații
- Preț ridicat
- Se încinge destul de tare