Vlad Huțuleac, Șef Departament Credite Persoane Fizice, Delia Olteanu (Coordonatorul Departamentului Produse și Procese Microîntreprinderi), Nicoleta Deliu (Profesor Școala de Bani) și Ionuț Stanimir (Director Marketing și Comunicare BCR) au participat la conferință.

“Am venit acum cu o variantă proprie pentru clienții care au probleme, dar când ordonanța se va aplica le vom permite să aplice pe ce variantă este mai acceptabilă pentru ei. Clienții trebuie să știe însă că atât în cazul soluției BCR, cât și a celei guvernamentale prin Ordonanța de Urgență nr. 37, dobânzile vor fi calculate și eșalonate, deci, cu cât amânarea este mai mare, cu atât mai mult va crește și rata după perioada de pauză", a explicat Vlad Huțuleac, șeful Departamentului Credite Persoane Fizice în cadrul BCR.

Până acum, pe zona micilor companii BCR a primit câteva sute de cereri de la firme aflate în dificultate, adică 3-4% din portofoliu, firmele din servicii, transporturi și în general cele care aveau contact cu publicul fiind cele mai afectate.

"Este evident că numărul acesta va crește, dar în acest moment este undeva între 3% și 4% din portofoliul de microîntreprinderi. Deși ne așteptam să vedem o cerere mare pe sume noi din partea companiilor, am avut și surpriza ca unii clienți să solicite închiderea acestor linii de credit", a declarat în cadrul conferinței Delia Olteanu, Coordonatorul Departamentului de Produse și Procese Micro-Întreprinderi în cadrul BCR.

Ce măsuri a luat Banca Comercială Română pentru a ajuta clienții?

  1. Amânarea cu trei luni a obligațiilor de plată la cardurile de credit cu suspendarea dobânzilor, măsură deja activată.
  2. Amânarea cu 3 luni a obligațiilor de plată la descoperitul de cont (overdraft), cu suspendarea dobânzilor.
  3. Amânarea cu 3 luni a obligațiilor de plată la creditele negarantate, fără capitalizarea dobânzilor, măsură disponibilă pentru clienții afectați. Măsura se aplică și la creditele garantate.
  4. Amânarea cu până la 6 luni la plata ratelor cu capitalizarea dobânzilor pentru clienții afectați.
  5. Prelungirea facilităților de credit recurente cu păstrarea costurilor.
  6. Flux simplificat pentru schemele de suport și acordarea capitalului de lucru.
  7. Retrageri gratuite de la orice bancomat din România. Livrare gratuită a cardurilor oriunde în România.

Exemplele de calcul sunt disponibile în documentul de mai jos.

Pentru că BCR organizează deja de ceva timp în România „Școala de Bani”, cursuri de educație financiară pentru persoane fizice care s-au mutat în online acum, au venit și cu o serie de sfaturi pentru persoane fizice și companii în perioada aceasta complicată.

Sfaturi pentru persoane fizice

1.Pune într-un fond de rezervă banii pe care nu-i mai cheltuiești în această perioadă: transport, ieșiri in oraș, etc.

2. Evită cheltuielile făcute din impuls, din plictiseală sau anxietate. Amână achiziția cu 24 de ore, ca să fii sigur că îți dorești cu adevărat acel lucru

3. Mergi la cumpărături doar cu lista și fii atent la termenele de expirare a produselor. Nu cumpăra mai mult decât ai nevoie

4. Consumă eficient cât stai acasă. Fii atent la utilități si fa o analiza serioasa a diferitelor abonamente lunare pe care le plătești. Sigur e ceva ce poți eficientiza.

5. Împarte-ți economiile în mai multe conturi/produse: unele care să te ajute în caz că apar probleme pe termen scurt și altele care să rămână pentru o perioadă mai lungă de timp. Așa vei evita să cheltuiești tot ce ai pus deoparte când apar primele probleme și o să fii protejat și pe termen lung.

Sfaturi pentru companii

1. Comunică în permanență cu partenerii tăi de afaceri. Situația lor financiară reprezintă baza veniturilor tale. Prin contact permanent veți fi împreună mai pregătiți pentru ce urmează.

2. Protejează-ți echipa și rămâi în contact cu ea. Caută cele mai bune variante pentru ei și explică-le clar de ce iei anumite decizii. Fii deschis și arată-le înțelegere. Chiar dacă va trebui să iei decizii grele în ceea ce îi privește, șansele sunt mai mari să rămână alături de tine dacă le explici clar situația.

3. Identifică resursele cheie (inclusiv resurse umane) din companie care continuă să aducă valoare și flux de numerar chiar și în aceasta perioada. Asigură-te de continuitatea acestora și încearcă să minimizezi orice alta cheltuială.

4. Monitorizează-ți cheltuielile. Fii atent la profitul pe care ți-l aduce fiecare produs sau serviciu. Monitorizează atent cheltuielile și alocă-le pe fiecare în parte câte unui produs sau serviciu care generează venit.

5. Ai grijă de stocuri! Ele pot fi perisabile în perioada aceasta. Poți chiar să te oferi să livrezi anumite alimente la ușă ca activitate extra a business-ului tău. Îi ajuți pe alții, dar și pe tine.