Deși situația pe care mediul de business românesc și european o traversează este descurajantă, tehnologia promite o creștere susținută în perioada imediat următoare, iar comportamentul companiilor sprijinite până acum de ROCA X o dovedește printr-o abordare proactivă orientată spre adaptare și ajustare la noile condiții.
Capitalul ROCA X a crescut de la 2,7 milioane de euro și ajunge în prezent la 4 milioane de euro, cu dublarea participației din partea a peste jumătate dintre susținătorii inițiali ai proiectului, un procent spectaculos într-o perioadă în care investițiile sunt reduse la minim.
Majoritatea participanților la majorare au migrat către tehnologie din alte sectoare economice mai rezistente la schimbare și mizează pe tech să devină motorul principal al dezvoltării economice românești.
”Contrar tendinței, credem că acum nu e bine să paralizăm, ci să acționăm, iar acționarii noștri ne susțin în acest crez. În această perioadă când mediul de business are nevoie de recalibrare și de sprijin, echipa ROCA X a intensificat colaborarea cu startupurile și rămânem în contact permanent pentru a anticipa nevoile apărute și a reacționa cu soluții concrete și utile atunci când acestea au nevoie. Intervențiile și ajutorul nostru au fost minimale, pentru că majoritatea companiilor s-au adaptat în viteză situației. Acest comportament agil și responsabil ne dă încredere că și în viitorul apropriat startupurile tech se vor mobiliza, se vor replia și vor privi contextul curent ca pe o oportunitate de creștere și răsturnare a ierarhiilor”, a declarat Alexandru Bogdan, Senior Investment Manager ROCA X.
”Peste tot în lume, perioada actuală nu face decât să accelereze trendul digitalizării, care legitimează misiunea ROCA X. La nivel global, cifrele sunt mai mult decât grăitoare: 7 din 10 cele mai importante companii listate la bursa americană sunt de tech. Tehnologia, vitală în dezvoltarea solidă a economiei, a devenit o prioritate pentru că ne ajută să ne recuplăm cu lumea, să nu ne izolăm, așa încât businessul românesc să funcționeze în continuare. De aceea coșul investițional trebuie să conțină întotdeauna și o parte de tehnologie - deși multe industrii s-au devalorizat, tehnologia poate deveni pilonul de bază a reconstrucției României în viitor, iar în prezent, are capacitatea să susțină trecerea prin această perioadă neprielnică”, a declarat Andrei Cionca, fondator ROCA X și CEO Impetum Group.
Evaluarea pe care ROCA X o face unui start-up se bazează pe o grilă amplă de analiză: stadiul de dezvoltare, competiție, revenue sau useri, nișa de industrie, și nu doar. Păstrând și în continuare aceste criterii, strategia ROCA X se va concentra în plus pe un pipeline care promite să nu fie afectat, ci chiar avantajat de situația curentă.
ROCA X este un proiect destinat afacerilor disruptive la început de drum: tinerii antreprenori cu idei revoluționare din zona de tehnologie, în stadiu de MVP sau prototip, cu viziunea de a avea un impact în societate și cu pasiunea pentru a transforma această dorință în realitate.
ROCA X nu activează exclusiv într-o anumită nișă, ci monitorizează activ atât evoluția economică și domeniile cu creștere rapidă, cât și tendințele nou apărute în tehnologie, derivate de dimensiunile noi ale dezvoltării societății și umanității.