Samsung a venit pe piață în ultimii ani cu numeroase ceasuri inteligente, dar de la prima generație până astăzi s-a așezat la un design tradițional, care face din Watch un ceas ce poate fi purtat zi de zi, fără să ți se pară că ai un gadget la încheietură.
Ceasul rotund și cu o margine rotativă e potrivit atât pentru cei care vor să-l poate ca accesoriu de fitness, dar și pentru cei care au nevoie de el pentru sport. Watch3 e cel mai apropiat device de mixul de fitness, lifestyle și sănătate pe care l-am văzut la Apple Watch 5.
Design Samsung Galaxy Watch 3
Samsung Galaxy Watch 3 vine după Samsung Galaxy Watch și Samsung Galaxy Active 2, așa că Samsung a decis să-l numească direct 3, ca să nu fie confundat. Față de Active 2 de anul trecut designul revine la ceea ce ne obișnuisem deja, cu acea margine rotativă.
Personal designul lui Galaxy Watch 3 îmi place mai mult decât cel de la Active 2, care avea prea mult senzația de jucărie, nu putea fi atât de ușor asortat la mai multe ținute. În schimb, generația actuală are o formă rotundă, două butoane metalice, e făcută din materiale de calitate, iar grosimea nu e atât de mare, fiind cu 14% mai subțire decât generația anterioară. Curelele sunt din piele, dar poți să le schimbi având prinderi obișnuite.
Varianta pe care am testat-o eu are 41 de mm diametru și mai există una de 45 de mm. Ambele variante de dimensiuni vin pe negru sau pe acest Mystic Bronze. Eu îi voi spune roz, deși Samsung insistă că e bronz. Așa și la Samsung Galaxy Note 20 Ultra. Recunosc că ceasul m-a pus un pic în dificultate, pentru că nu știu să asortez un ceas aproape roz la ținute și personal aș alege oricând varianta pe negru.
Display-ul e de 1,2 inci la ceasul mic și 1,3 inci la cel mare. Altfel, la nivel de design Samsung merge pe varianta clasică și-mi place acest lucru. Iar rotița pe care o folosești ca să navighezi prin meniurile de pe ecran face un sunet foarte satisfăcător.
Per total, designul îmi place, deși eu aș alege varianta neagră, nu cea Mystic Bronze.
Specificații tehnice și sistem de operare
Ceasul are un ecran Super AMOLED care este destul de luminos și în soare poți să identifici foarte ușor infomrațiile de care ai nevoie. Varianta de 41 de milimetri e nițel mai mică decât mi-ar plăcea mie personal și am folosit mai mult rama rotativă decât controlul tactil de pe ecran care reacționează bine, deși față de un smartphone, să zicem, e mai puțin responsiv decât mi-aș dori.
Altfel, avem același procesor de acum doi ani, dar upgrade-urile în cazul smartwatch-urilor sunt mai discrete și nu am simțit vreo întârziere în aplicațiile pe care le-am folosit în mod curent. Procesorul dual core e tactat al 1,15 Ghz, memoria RAM este de 1 GB, iar capacitatea de stocare este de 8 GB. Atenție, însă, sistemul de operare ia cam 4 GB dn această stocare.
Dacă tot vorbim de sistemul de operare, Samsung dotează ceasurile sale cu Tizen OS 5.5, spre deosebire de altele de pe piață care vin cu Wear OS, de exemplu. Sistemul de operare e unul curat, designul e unitar cu dispozitivele mobile Samsung, iar dacă folosești deja un smartphone își vor fi destul de familiare.
Nu am simțit personal lipsa multor aplicații, dar trebuie menționat că nu vei avea, de exemplu, Google Maps, dacă ai folosi vreodata asta pe ceas. Eu personal nu am folosit harta pe un ceas niciodată, indiferent de sistemul de operare pe care-l folosim. Altfel, aplicațiile din magazinul de aplicații pentru Tizen OS sunt destul de diverse, dar mi-a fost destul de greu să mă orientez prin ele.
Am preferat să folosesc o cohortă destul de simplă de aplicații - cele de sănătate (puls, concentrație de oxigen), aplicație de fitness (ciclism), notificări și controlul muzicii.
Apropo de muzică și de stocare, cu aplicația Samsung Wearable poți să adaugi muzică pe ceas pe care să o asculți ulterior la căști Bluetooth conectate direct la ceas. Astfel, dacă ieși la alergat sau cu bicicleta, poți să-ți lași telefonul acasă și să ai muzica odată cu tine.
De asemenea, ceasul are GPS incorporat ceea ce înseamnă că, teoretic, vei putea conecta ceasul la Strava. Există o mică problemă uneori cu sincronizarea dintre ceas și Strava, astfel că exercițiile, alergările și turele cu bicicleta vor apărea mai greu în aplicația de pe telefonul mobil.
Nu am pus muzică pe ceas, nu am avut nevoie, dar e o adiție foarte bună.
Autonomia ceasului se păstrează una rezonabilă, putând să-l port aproximativ o zi jumătate fără probleme. E drept că-n perioada aceasta mobilitatea mea a fost mult mai redusă decât în mod normal, dar l-am butonat destul de mult.
Ceasul este rezistent la apă și praf IP68 și presiune de 5 atmosfere. De asemenea, e certificat militar pentru uzură.
Fitness pe Samsung Galaxy Watch 3
Hai să vorbim și de fitness, un amănunt esențial pentru orice smartwatch. Personal mi se pare că un smartwatch e util pentru notificări, ca să nu ai telefonul încărcat, pentru monitorizarea sănătății, cât și pentru fitness. Deși nu sunt un mare sportiv, Samsung Galaxy Watch 3 aduce o serie de funcții utile și care cresc de la an.
Deja ceasul în generațiile anterioare avea deja funcții bune, dar în momentul acesta meniul de exerciții pe care ceasul le recunoaște automat a ajuns la 120. Știe dacă faci exerciții la sală, dacă alergi, dacă faci canotaj sau ciclism și multe altele.
Recunoașterea aceasta este excelentă și detalii multiple despre activitatea ta fizică sunt stocate în Samsung Health, aplicație disponibilă pentru Android.
De asemenea, pentru un element de gamificare, ai și Provocări în aplicația Samsung Health și poți să faci sport împreună cu alți membri ai familiei sau alți prieteni care folosesc ceasul. De asemenea, ai provocări globale ca să-ți găsești motivația.
Ceasul înregistrează automat dacă ai pornit să faci sport fără să apeși deja butoanele din meniu și se oprește în pauze ca să ai date cât mai bune.
Funcții de sănătate pe Samsung Galaxy Watch 3
Recunosc, în perioada aceasta, mi-au plăcut cel mai mult funcțiile de sănătate de pe Galaxy Watch 3, pentru că au fost adăugate câteva lucruri pe care cei de pe Android le voiau, disponibile pe alocuri pe Apple Watch 5.
În primul rând, ai monitorizarea somnului. Și deși de obicei nu dorm cu ceasul, am încercat să fac asta doar ca să testez această funcție și e utilă pentru cei care vor să vadă cât de bine dorm și care sunt problemele pe care le au în cele câteva ore de somn. Samsung a făcut un parteneriat cu US National Sleep Institute pentru a veni cu sfaturi privind somnul. Astfel, vei afla în cazul funcției acesteia când ai dormit adânc, care au fost momentele cu probleme. De asemenea, ceasul măsoră și nivelul tău de stres, iar în perioada aceasta complicată e util să știi când să faci o pauză.
Evident, Watch 3 are și posibilitatea de a-ți citi pulsul, ceea ce era deja o funcție clasică pe smartwatch, dar a adăugat și capacitatea de a măsura saturația de oxigen la nivelul sângelui. Practic, Watch 3 are integrat un senzor de tip pulsoximetru care-ți zice care e concentrația de oxigen din sânge.
De ce e important? Pentru că-n perioada aceasta, această saturație poate să marcheze o îngrijorare serioasă privind Covid-19. Pacienții cu Covid-19 au o saturație mai mică. În plus, poți să testezi și teoriile conspirației care spun că dacă porți o mască îți scade saturația sângelui.
Pulsoximetrul de pe Samsung Galaxy Watch 3 nu e atât de ușor de folosit ca unul din farmacie, e drept, pentru că trebuie să ții mâna fixă pe o masă timp de câteva secunde. Prima oară chiar m-am îngrijorat, îmi arăta 79 concentrație, ceea ce însemna că mai aveam puțin și muream. Dar trebuie să pui ceasul mai sus pe încheietura și să fie destul de strâns pe braț. Ulterior am ajuns și la 97. Uneori măsurarea nu a funcționat, pentru că m-am mișcat sau pur și simplu senzorul nu a putut funcționa cum treubuie. Cu toate acestea, mi se pare o funcție esențială mai ales în această perioadă ca să putem să ne monitorizăm constant sănătatea.
Pentru cei cu Android, mi-a plăcut abordarea Samsung.
Compatibilitate cu sistemele de operare
Ceasul e făcut să funcționeze cât mai bine cu Android. Dacă ai Samsung e mai bine integrat, dar cu ajutorul aplicațiilor de tip Samsung Wearable, Samsung Health vei putea să controlezi ceasul fără probleme și cu alt Android. Eu l-am avut conectat, de exemplu, la un Oppo Reno 3 Pro 5G și nu am simțit vreo lipsă.
Mi l-am conectat și la un iPhone 11 Pro. Ceasul funcționează și acolo bine, dar nu ai toate funcțiile ca pe Android, ci mai mult e un device pentru notificări.
Puncte Pro
- Design reușit, tradițional
- Materiale de calitate și posibilitatea de a înlocui cureaua
- Funcții de fitness și de sănătate avansate
- Un display bun în soare
Puncte Contra
- Sincronizare deficitară cu aplicații de fitness uneori
- Prețul este relativ mare
Preț și disponibilitate
Samsung Galaxy Watch3 în varianta 41 mm, adică cea mică, pe care am testat-o eu poate fi cumpărat în acest moment cu 1.878 de lei, redus de la 2.100 de lei.
Varianta de 45 mm, mai potrivită pentru bărbați sau pentru persoanele care vor să aibă un ceas mai mare costă 2.005 lei, redus de la 2.200 de lei.
Nu e un cost mic pentru un ceas inteligent, dar mixul de fitness și sănătate îl face unul performant din zona mainstream, în același target cu Apple Watch 5.
Concluzie
Samsung Galaxy Watch 3 este probabil cel mai complet ceas inteligent realizat de Samsung până acum. Deși unora le-ar putea lipsi un Google Maps, pentru utilizatorul obișnuti care vrea lifestyle, sănătate și fitness e o adiție bună.
Ar putea fi un cost prea mare pentru unii, dar pentru utilizatorii care vor să își asorteze ceasul la cel mai nou telefon, noi îl recomandăm ca pe un produs de calitate.