„Cel de-al doilea cel mai mare criptoaset din lume, Ethereum, atinge un nivel record. Recenta sa creștere meteorică este asemănătoare cu cea a bitcoin-ului, ajungând până la maximul atins de bitcoin la sfârșitul anului 2020.”
Cam aici se opresc însă similitudinile între cele doua criptomonede, Ethereum fiind foarte diferit de bitcoin.
Ethereum poate îndeplini rolul unei monede, dar este în primul rând o platformă blockchain care permite dezvoltatorilor să construiască și să lanseze aplicații descentralizate (Dapps) ce rulează pe întreaga rețea, mai degrabă decât pe un grup de servere controlate de o singură entitate sau organizație.
Dacă aplicațiile descentralizate (Dapp) ar putea fi downloadate din App store, ar fi administrate de utilizatori, mai degrabă decât controlate de un dezvoltator central.
Această multitudine de utilizări a contribuit la creșterea prețului Ethereum. Pe măsură ce mai multe DApp-uri sunt construite pe platforma blockchain Ethereum, utilitatea sa crește.
În plus, Fundația Ethereum, organizația non-profit care supraveghează dezvoltarea Ethereum, a făcut pași importanți pentru a actualiza platforma și a oferi o rețea descentralizată, mai sigură și mai eficientă, numită Ethereum 2.0, care va utiliza un mecanism de consens proof-of-stake (dovada mizei).
Sistemul Proof-of-stake permite celor care doresc să participe la minare să blocheze fisele pentru o perioadă de timp. Acest lucru descentralizează operațiunile de rețea versus, să zicem, un blockchain pe sistem Proof of Work (dovadă a muncii), deoarece rețeaua nu depinde de operațiuni de mining mari sau mining pools. Mai mult, îmbunătățește securitatea rețelei; dacă rețeaua ar fi atacată, ar trebui ca atacatorii mai întâi să pună la bătaie fise pentru a putea fi participanți sau validatori și astfel și-ar face rău și lor din punct de vedere financiar.
Cantitatea enormă de Ethereum pusă în joc indică nivelul de încredere pe care îl au minerii în noua rețea Ethereum 2.0. În prezent, sunt în circulație Ethereum în valoare de aproape 3.738.000.000 de USD.
„Cu upgrade-ul de rețea care se desfășoară fără dificultăți, dezvoltatorii care continuă să construiască DApp-uri și tot mai mulți investitori care își adaugă ETH în portofoliu, sunt optimist cu privire la evoluția cryptoasset-ului. Cred că este foarte fezabil ca Ethereum-ul să atingă pragul de 2.500 de dolari în 2021, deoarece beneficiază în prezent de o creștere masivă a valorii într-un timp foarte scurt. Maximul istoric de ieri, de 1.419 USD, ar putea fi doar începutul.", crede Simon Peters.