Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, a declarat: ”Arad este principala poartă de intrare în România și un centru de legătură foarte important cu restul Europei, dar și un oraș cu o dezvoltare remarcabilă în ultimii ani. Ni s-a părut firesc să lansăm principalul nostru serviciu, acela de transport la cerere, în Arad. Chiar și în contextul pandemiei, serviciul de ride-hailing a avut un real succes peste tot unde ne-am extins în România, iar acest lucru ne-a oferit încrederea și resursele necesare pentru a acoperi tot mai multe orașe. Odată cu lansările de la Arad și de la Oradea, Bolt este activ de acum în toate marile orașe din vestul României.”

Pe lângă serviciile de transport la cerere, Bolt activează și în domeniul micromobilității, prin închirierea de trotinete electrice, și în cel de transport de mâncare, prin aplicația Bolt Food, fiind deja prezent în multe orașe mari din țară cu toată gama de servicii.

Pentru a accesa serviciile de ride-hailing Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store.

Prețul curselor Bolt din Arad începe de la 8 lei, iar pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50 %. Atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție. Bolt recomandă, de asemenea, șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă conform reglementărilor în vigoare.