Transformarea digitală devine tot mai prezentă la nivel global, însă odată cu aceasta decalajul tehnologic între diferite zone ale lumii se adâncește.
Cauzele acestui decalaj sunt dintre cele mai variate, pornind de la lipsa infrastructurii de telecomunicații, până la disponibilitatea / accesibilitatea inegală a resurselor sau costul prea ridicat al echipamentelor necesare, astfel că studenții care vor să participe la ediția de anul acesta a EIA vor trebui să identifice astfel de decalaje digitale și să dezvolte soluții inovatoare pentru a le neutraliza.
Tinerii de pretutindeni vor putea contribui la rezolvarea unora dintre principalele provocări globale din ziua de astăzi și vor interacționa cu specialiștii Ericsson, care îi vor îndruma în elaborarea proiectelor lor, fiecare dintre ei (studenții) având oportunitatea de a-și dezvolta și de a-și exploata pe deplin potențialul.
Din perspectiva Ericsson, tinerii sunt singurii care au, cu adevărat, puterea de a pune bazele unui viitor digital, efectele fiind vizibile în diferite domenii, pornind de la societate, până la cultură, educație și economie.
”Capacitatea de inovare a studenților, și inițiativele acestora, au nevoie de sprijin din partea actorilor din industrie pentru a putea deveni realitate. Prin intermediul acestei competiții, Ericsson își propune să contribuie la acest fenomen și pune la dispoziția tinerilor de pretutindeni expertiza specialiștilor săi, determinându-i pe aceștia (studenții) să vină cu idei inovative care să contribuie la dezvoltarea societății și a economiei. Studenții români au participat de-a lungul anilor la EIA și ne dorim ca și anul acesta să vedem inițiative românești pe lista proiectelor înscrise în competiție și să demonstrăm, astfel, că România poate contribui într-un mod semnificativ la conturarea tendințelor digitale globale și poate răspunde cu succes celor mai mari provocări”, afirmă Dragoș Mircea Rebegea, Country Manager Ericsson România.
Înscrierile la ediția de anul acesta a Ericsson Innovation Awards, precum și informații suplimentare despre competiție, inclusiv calendarul și condițiile de participare, sunt disponibile pe următorul link: https://www.ericsson.com/en/careers/eia.
Studenții, indiferent că urmează programe de licență, masterat sau doctorat, se pot înscrie la Ericsson Innovation Awards 2021 până pe data de 5 august 2021, în echipe de cel mult patru membri (membrii unei echipe pot studia la aceeași universitate sau pot fi înscriși la universități diferite, din țări diferite).
Dintre toate echipele înscrise, 14 se vor califica pentru semi-finală și vor avea la dispoziție 5 săptămâni pentru a-și pregăti proiectele, sub îndrumarea unor mentori din cadrul Ericsson.
Ulterior, 3 echipe vor declarate finaliste și vor avea la dispoziție alte patru săptămâni de lucru și mentorat în care vor trebui să se pregătească pentru prezentarea finală a proiectelor lor în fața unui juriu compus din specialiști în domeniu proveniți din cadrul Ericsson dar nu numai.
Echipa care va fi desemnată câștigătoarea locului întâi va fi premiată cu 25.000 de euro, echipa care se va clasa pe locul doi va primi un premiu de 15.000 de euro, iar locul trei va fi premiat cu 5.000 de euro.
De asemenea, în plus față de premiile enunțate mai sus, compania va mai oferi un premiu (suplimentar) de 2.000 de euro echipei (dintre cele trei finaliste) care va obține cele mai multe voturi pe social media, candidatura fiecărei dintre ele în parte fiind încărcată pe pagina de Instagram a concursului.
Înscrierile la ediția de anul acesta a Ericsson Innovation Awards, precum și informații suplimentare despre competiție, inclusiv calendarul și condițiile de participare, sunt disponibile pe următorul link: https://www.ericsson.com/en/careers/eia.