Sypher este listat pe platforma de equity crowdfunding Seedblink și caută o investiție totală de 550.000 de euro. Campania mai are 42 de zile până la finalizare și a atins până acum 240.000 de euro. Sypher a pornit ca o idee în 2016, iar compania a fost fondată în 2017. Prima rundă de investiții a venit în octombrie 2018, adică 297.000 de euro.
Sypher a fost înființată de către Cristian Badea și Mihai Ghiță, ambii profesioniști cu experiență de peste 20 de ani în industria de software și plăți. Cristian Badea a fost cofondator și CIO la Avangate, una dintre cele mai de succes companii de software de plăți la nivel global, preluată de Francisco Partners în 2013. Anterior, împreună cu Mihai Ghiță, Cristian Badea a ajutat ePayment, unul dintre primii procesatori de plăți online din România, să ajungă pe prima poziție în piața locală, un loc favorabil pentru achiziționarea sa de către Naspers în 2010.
Conform fondatorilor, într-o discuție cu echipa start-up.ro, Sypher a terminat 2020 cu un venit mediu lunar recurent de 2,5 ori mai mare decât cel din 2018. „Din punct de vedere al produsului, schimbările au fost majore, trecând de la un MVP la un produ care să acopere întregul proces de documentare a conformității”, explică Mihai Ghiță, cofondator Sypher.
Dacă la început Sypher acoperea doar crearea unui regisdtru GDPR, principala cerință atunci, în prezent clienții au acces la un asistent virtual, adică un instrument de lucru care oferă asistență pas cu pas pentru colectarea, organizarea și analizarea informațiilor și pentru documentarea conformității și asigurarea mecanismelor de control ale acesteia.
Peste 100 de clienți
„În prezent avem peste 100 de companii în platformă. Utilizarea se face în baza unui abonament anual care variază în functie de opțiunile alese de către fiecare client (ex: ce module sunt active, număr de utlizatori, dacă s-a ales instalare pe serverele proprii sau în cloud etc)”, spune Mihai Ghiță.
Din punctul lui de vedere, un produs ca Sypher rămâne relevant mereu, chiar dacă febra inițială a GDPR a trecut. „Protecția datelor nu e un exercițiu punctual, ci unul ciclic, ce implică actualizarea și revizuirea periodică a documentației ce demonstrează conformitatea și adaptarea măsurilor luate de companie la schimbările interne sau externe”, spune acesta.
„Este de asemenea un exercițiu complex, iar faptul ca majoritatea clienților nostri sunt companii mari, cu cerințe specifice și complexe, ne-a ajutat să dobândim o perspectivă unică asupra provocărilor practice cu care se confruntă responsabilii cu protecția datelor”, mai spune reprezentantul Sypher.
Clienții uzuali ai Sypher sunt companii cu un număr mare de activități de prelucrare de date, ceea ce duce la o complexitate ridicată a proceselor de gestionare a documentării conformității. Astfel, printre clienții mari se numără azi eMAG, Flanco, Romstal. „Oferim însă și o variantă a platformei adaptată pentru consultanți, case de avocatură și firme ce oferă externalizarea serviciul de DPO”, mai spune Ghiță.
Investiție pentru dezvoltare și marketing
Sypher sunt în căutarea investiției de 550.000 de euro pentru că au planuri mari de extindere.
„Dacă în primii ani ne-am concentrat pe dezvoltarea produsului, pentru a ne asigura că suntem competitivi ca functionalități și avem un grad ridicat de satisfacere a cerințelor clienților, din acest moment trecem în etapa următoare a dezvoltării companiei, în care accelerăm investiția în acțiunile de marketing și de vânzări”, spune Mihai Ghiță.
Majoritatea fondurilor din această rundă se vor duce către extinderea portofoliului de clienți, prin promovarea platformei și extinderea echipei de vânzări.
„Calendarul nostru de dezvoltare are 2 componente: adăugarea de noi facilități pentru zona de gestionare a protecției datelor cu caracter personal (ex: generația a doua a asistentului virtual, gestionarea consimțământului, modele de documente frecvent utilizate) și extinderea platformei către zona de guvernanță, risk management și conformitate generală”, spune cofondatorul Sypher.
Pentru startup-ul românesc, principalele piețe vizate internațional sunt Germania, Franța, Marea Britanie, pentru că acolo autoritățile de supraveghere sunt foarte active. Cu toate acestea, Sypher își propune să aibă o prezență mai intensă și în Europa Centrală și de Est.