Irina Achim
Citeam de curând că o actriță care trebuia să filmeze o scenă în care vorbea la telefon s-a simțit super expusă că trebuie să facă acest gest intim în fața publicului. Cumva explica fix motivul pentru care vorbitul la telefon a căzut în sondaje. Pentru că e un act intim expus public.
Aici, intervin mesajele directe, care sunt mai ferite și oferă siguranță și intimitate.
Înțeleg perfect ce zice. Printre internship-urile mele din facultate, unul a fost la o firmă de PR, unde a trebuit să dau zeci de telefoane către oameni pe care nu-i știam, jurnaliști, și să-i întreb dacă ajung la un eveniment. Un task ingrat, eram 4 oameni într-o cameră și toți urmau să mă asculte cum dau kind remindere unor necunoscuți. Mi s-a schimbat vocea, nu eram eu, deși făceam asta deja la revista la care lucram, sunam oameni fără probleme.
Și a durat ceva să înțeleg că orice conversație la telefon, oricât de scurtă, creează o legătură între cei 2 oameni. Una pe care nu vrei s-o știe și colegul sau șefa sau chiar oamenii din public, iată.
Iar de curând, mi-am reamintit cât de importante sunt convorbirile la telefon. După un schimb de mailuri din care credeam că am înțeles tot, a fost nevoie de 5 minute să am o claritate mai mare asupra unui subiect. Plus că am auzit ticurile verbale ale omului de dincolo, i-am auzit oboseala din glas, entuziasmul pe alocuri și am putut să pun o voce omului.
Inflexiunile din glas mi-au indicat niște emoții pe care nu aveam cum să le descopăr în scris. Iar astfel de lucruri nu le vor aduce nici 100 de emojiuri si “o zi frumoasă” la final.
Așa cum mi s-a întâmplat și cu o fostă clientă, care părea insuportabilă în scris, iar la telefon am ajuns să stăm câte 40 de minute și am făcut scufundări în treburi super personale care m-au ajutat să înțeleg mai clar cum era și de ce reacționa cum reacționa.
Așa că dacă ai ocazia să vorbești cu un om la telefon, fă-o. Altfel se leagă glumițele, planurile și legăturile.
Pe curând și până atunci lasă telefonu-n furcă, vezi cine te caută.
