iOS 17 și iPadOS 17
Keynote-ul celor de la Apple a fost deschis de prezentarea noului iOS 17, care va fi disponibil din toamnă pe iPhone Xr și dispozitivele mai noi. Asta înseamnă că iPhone 8, 8 Plus și X nu vor mai primi decât actualizări de securitate la iOS 16, ultima versiune suportată.
iOS 17 nu a primit un nou centru de control, așa cum speculau anumiți analiști, însă noua versiune de sistem de pe iPhone aduce îmbunătățiri în aplicația de telefon, FaceTime și Mesaje.
Printre acestea se numără funcția Live Voicemail, care le va permite utilizatorilor să primească o transcriere în timp real a conversației interlocutorului înainte de a răspunde la telefon. Această funcție îi poate ajuta pe utilizatori să își dea seama dacă apelul este sau nu urgent.
Rămâne de văzut dacă această funcție va fi disponibilă în mai multe limbi decât engleza.
Pentru FaceTime, utilizatorii Apple pot lăsa un scurt mesaj video pentru persoana apelată, în cazul în care aceasta nu răspunde apelului.
Totodată, contactele pot fi personalizate cu noi fonturi și fundaluri, similar ecranului de blocare. Că veni vorba, și acesta a primit îmbunătățiri, astfel că acum există mai multe fundaluri prestabilite din care utilizatorii pot alege, printre care modele caleidoscop, iar grosimea ceasului poate fi și ea modificată mai în detaliu pentru cei care își doreau acest lucru.
În iOS 17, utilizatorii anumitor modele de telefoane își vor putea pune dispozitivele în orientarea „landscape” pentru a afișa data, ora și eventual, agenda pentru ziua respectivă sau ziua următoare, de exemplu. Funcția se cheamă „Standby”, iar din prezentarea inițială, Apple a dat de înțeles că funcția va fi disponibilă pe telefoanele cu MagSafe și în pentru afișarea Always-On, pe modelele 14 Pro și 14 Pro Max.
O parte din funcțiile prezentate mai sus sunt disponibile și pe iPad-uri. iPadOS 17 va putea fi instalat pe iPad Mini 5 din a cincea generație, iPad din a șasea generație, iPad Air din a treia generație și iPad Pro din a doua generație, dar și tabletele mai noi.
macOS Sonoma
Următorul pe listă este macOS Sonoma, sistemul de operare pentru Mac-uri care va veni tot în toamnă, cel mai probabil în octombrie, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți.
Pentru noua versiune de sistem, cei de la Apple au adus mai multe îmbunătățiri pentru widget-uri, dar și de performanță pentru cei care vor să se joace pe Mac.
Astfel, pe macOS Sonoma, utilizatorii de Mac își vor putea adăuga widget-uri pentru vreme sau agendă, spre exemplu, direct pe ecranul laptopului, pentru ca acestea să fie mai vizibile. Până acum, aceste elemente de interfață erau disponibile doar în centrul de notificări al calculatorului.
Game Mode vine în ajutorul celor care vor să se joace pe Mac, chiar dacă aceste dispozitive nu au fost gândite pentru un astfel de scenariu de utilizare. Totuși, Game Mode pe macOS Sonoma îmbunătățește performanța în jocuri și reduce latența, atât pentru AirPods, cât și pentru controlere, astfel încât experiența de joacă să fie cât mai bună.
O altă veste bună pentru cei care se joacă pe Mac este că titlul popular de PlayStation Death Stranding va veni în curând și pe Mac-uri.
Ca de obicei, și Safari a primit actualizări pentru securitate și funcționalitate, iar Apple a adus îmbunătățiri pe partea de siguranță în ce privește navigarea privată. Acestea presupun ca utilizatorii să nu mai poată fi urmăriți de către dezvoltatori, iar profilurile separate în Safari vor permite utilizarea conturilor diferite atunci când sunt la serviciu sau acasă.
macOS Sonoma va fi disponibil pentru instalare pe următoarele dispzitive: MacBook Air 2018, MacBook Pro 2018, Mac mini 2018, iMac 2019, iMac Pro 2017, Mac Studio 2022 și Mac Pro 2019, dar și dispozitivele mai recente.
watchOS 10
Ceasurile Apple, de la Apple Watch Series 4 în sus, vor primi în toamnă watchOS 10, iar noua versiune de sistem va aduce îmbunătățiri la afișarea widget-urilor, dar și la urmărirea antrenamentelor, printre altele. Pentru a avea acces la noile widget-uri, utilizatorii trebuie să rotească coroana Digital Crown, iar acestea vor apărea de jos în sus.
Totodată, watchOS 10 va aduce și noi cadrane pentru ceasuri, iar aspectul anumitor aplicații a fost și el îmbunătățit. Pentru a utiliza watchOS 10, posesorii de Apple Watch vor avea nevoie, pe lângă un Apple Watch 4 sau mai nou, și de un iPhone Xr sau Xs sau mai nou.
tvOS 17
Pentru Apple TV, compania din Cupertino a anunțat noi funcții și îmbunătățiri, printre care un nou centru de control și opțiunea de a utiliza FaceTime cu ajutorul unui iPhone sau iPad.
Utilizatorii de Apple TV 4K vor putea beneficia și de suport pentru Dolby Atmos 8.1 de acum înainte, care ar trebui să aducă îmbunătățiri importante pe partea de sunet.
Noi funcții pentru utilizatorii de AirPods Pro 2
Apple a anunțat la WWDC 2023 câteva noutăți și pentru utilizatorii de AirPods. Deși nu am primit căști noi, posesorii de AirPods Pro 2 vor avea din toamnă câteva funcții noi pentru căștile lor.
Primul feature prezentat de Apple este Adaptive Audio, care ar trebui să permită comutarea automată între modul transparență și anularea zgomotului, în funcție de mediul în care se află utilizatorii. Totodată, această funcție ar putea îmbunătăți și calitatea apelurilor, ca de exemplu atunci când treci pe lângă un mediu zgomotos, cum ar fi un șantier sau o sirenă de ambulanță. Astfel, căștile ar reduce inteligent zgomotele pentru ca interlocutorii să te poată auzi mai ușor.
Personalized Volume ar urma să aducă îmbunătățiri pe partea de volum pentru utilizatori în funcție de mediul în care aceștia se află, dar și de preferințele lor de ascultare, cu ajutorul algoritmilor de procesare.
Conversation Awareness este o nouă funcție care va fi disponibilă din toamnă pe AirPods Pro 2 și care poate fi utilă la birou, de exemplu. Cu ajutorul acestui feature, volumul melodiilor pe care le asculți va fi redus, iar focusul se va muta asupra sunetelor de fundal, atunci când începi să vorbești.
Cum folosesc deja de ceva vreme AirPods Pro 2, voi încerca aceste funcții imediat cum vor fi disponibile, și voi face poate și un video în care să detaliez mai bine cum funcționează și dacă ele fac să merite achiziționarea acestor căști.
Noile Mac-uri
Cum rar se întâmplă la WWDC, Apple a anunțat aseară noi calculatoare, printre care și MacBook Air de 15.3 inch. Cu un preț de pornire de 1.299 USD, acest Mac este identic cu varianta de 13.6 inch, care a primit o reducere de 100 USD, astfel că acum pornește de la 1.099 USD. Noul MacBook Air de 15.3 inch oferă același procesor M2, 8GB de memorie unificată și 256 GB stocare în varianta de bază, dar și o baterie mai mare, evident.
Totuși, autonomia nu este neapărat mai bună pe varianta mai mare a lui MacBook Air, astfel că Apple sugerează aceeași durată de viață a bateriei de 18 ore între încărcări.
Cu o grosime de 11.5 milimetri și o greutate de doar 1.5 kilograme, MacBook Air este unul dintre cele mai mici laptopuri de 15 inch, dar și unul dintre cele mai capabile, datorită procesorului performant și al autonomiei foarte bune. O altă îmbunătățire ține de sunet, astfel că Air-ul mai mare primește un sistem cu șase difuzoare, printre care și două woof-ere, exact ca modelele Pro.
Noul M2 Ultra
Apple M2 Ultra este noul procesor ultra-performant al celor de la Apple, care presupune contopirea a două chip-uri M2 Max, exact ca la M1 Ultra.
Așadar, M2 Ultra are 24 de nuclee pentru procesor, ceea ce asigură o performanță cu 20% mai mare decât la M1 Ultra.
Pe partea de grafică, noul SOC poate fi configurat cu până la 76 de nuclee grafice, cu 12 nuclee mai mult decât pe predecesorul său, iar noul Neural Engine cu 32 de nuclee este cu 40% mai rapid decât cel de pe M1 Ultra.
Cu până a 192 GB de memorie unificată, M2 Ultra poate fi pus atât pe Mac Studio, cât și pe noul Mac Pro. Că veni vorba, conform Apple, noul computer destinat profesioniștilor este de până la 3 ori mai rapid decât varianta precedentă, însă este echipat cu opt porturi Thunderbolt 4 față de patru astfel de porturi pe varianta cu Intel, iar cele două HDMI-uri au fost actualizate pentru a alimenta două monitoare 8K la 240Hz. Mac Pro și noul Mac Studio suportă WiFi 6E și Bluetooth 5.3 pentru conectivitate, iar Mac Pro poate fi configurat cu două porturi ethernet de 10 Gb/s.
Prețul din Statele Unite pentru Mac Pro cu Apple Silicon pornește de la 6.999 USD.
Dar asta nu e tot. Lumea virtuală ar putea co-exista cu cea reală
Înainte de ce părea a fi finalul prezentării, Apple a prezentat mult-așteptata cască VR/AR, numită Vision Pro. Aceasta rulează un sistem de operare proprietar, numit visionOS și este motorizată de un procesor M2, dar și de un chip R1, care se ocupă de procesarea datelor furnizate de camere și senzori.
Potrivit inginerilor Apple, Apple Vision Pro este un dispozitiv destinat celor care vor să îmbine lumea reală cu cea digitală. Dispozitivul poate funcționa conectat la priză sau la o baterie specială timp de două ore . Prețul de lansare este de 3.499 USD, iar dispozitivul la fi disponibil doar în magazinele Apple din SUA începând cu anul următor.
Pentru a utiliza Vision Pro, utilizatorii vor folosi impulsuri vizuale, vocale, dar și de mișcare a mâinilor.
Ecranele micro-OLED ale lui Vision Pro permit vizionarea de conținut cu o claritate foarte ridicată, datorită rezoluției mai mari de 4K pentru fiecare ochi. De asemenea, pentru purtătorii de ochelari, Apple a colaborat cu Zeiss pentru a monta lentile speciale pe cască, astfel încât ochii să poată fi urmăriți fără probleme.
Pentru securitate, Apple Vision Pro folosește scanarea irisului pentru a autentifica posesorul căștii VR/AR.
Partea frontală a lui Vision Pro poate deveni transparentă atunci când în cadru este detectată o persoană, astfel încât utilizatorul să poată fi văzut fără a-și da jos headset-ul.
Noul sistem de spațializare audio este asigurat de cele două căști, care ajută la experiența de ascultare, de joacă, de comunicare, dar și vizionare a filmelor.
Pentru a iniția meniul cu aplicații, utilizatorii trebuie să acționeze coroana Digital Crown, iar pentru a selecta o anumită aplicație, trebuie doar să o privească. Odată selectată, aplicația va fi deschisă de îndată ce utilizatorul își strânge degetele, similar mișcării de ciupire. Scoll-ul prin aplicații se face prin intermediul mișcării din încheietură sus-jos.
Scenariile de utilizare pentru Vision Pro sunt mai multe și mai complexe decât s-au așteptat anumiți utilizatori de căști VR, astfel că cei ce își vor cumpăra headset-ul vor putea participa în apeluri FaceTime, vor putea urmări filme, seriale și evenimente sportive ca și cum ar fi în mijlocul acțiunii, dar pentru cei ce vor oază de liniște din confortul casei, casca îi poate transpune pe o plajă, de exemplu.
Atunci când cineva intră în cadru, Apple Vision Pro va face interfața transparentă, astfel încât persoana respectivă să fie vizibilă.
Unul dintre scenariile utile cu care am rezonat personal a fost acela de oglindire a ecranului Mac-ului sub forma unei ferestre plutitoare, disponibilă oriunde ai privi. Astfel îți poți folosi laptopul sau desktopul fără a fi nevoie să te uiți direct la ecranul acestora sau poți avea un monitor suplimentar virtual alături de cel fizic.
Pentru un produs din prima generație, Apple Vision Pro este impresionant, dar și foarte scump și disponibil într-o piață mică. Totuși, cu ajutorul dezvoltatorilor și al progresului tehnologic, această tehnologie s-ar putea democratiza în viitor și ar putea deveni utilă chiar și pentru utilizatorii obișnuiți, care poate nu au avut contact până acum cu realitatea virtuală sau cea augmentată.