Growceanu este o comunitate de business angels, un grup de persoane care alocă cel puțin 50.000 de euro pentru investiții în startup-uri și sunt motivate să-și folosească banii, expertiza și network-ul pentru a sprijini antreprenori care schimbă lumea în bine. Printre investitorii tip angel există o misiune comună, una a colaborării și a sprijinului, unde membrii comunității își aduc nu doar banii, dar și expertiza și timpul pentru a ajunge la decizii bune de investiție și pentru a-i sprijini pe fondatori după ce primesc investiție.
Fondatorii Growceanu sunt antreprenori cu experiență, cu exit-uri bune, dar și cu dorința de a contribui la întreg ecosistemul. Astfel, Adrian Erimescu, Ciprian Man și Valentin Mureșan au creat Growceanu din dorința de a extinde misiunea investitorilor tip angel, de a lărgi comunitatea și de a fi alături de fondatorii la început de drum, așa cum au fost și ei cândva.
Experiența lor antreprenorială îi ajută să înțeleagă mai bine nevoile actuale, dar și dificultățile sau momentele în care fondatorii se gândesc să renunțe. Și cei din comunitatea Growceanu au un principiu solid în baza căruia îți mizează întreaga activitate: ”admirăm și respectăm fondatorii”.
Iar mai jos, avem 3 perspective la un set de întrebări foarte bune primite din partea publicului start-up.ro:
1. Cum se evaluează valoarea unei afaceri în stadiu incipient și ce rol joacă acest aspect în atragerea investitorilor?
Ne uităm cât de departe poate să ajungă acel startup la nivel global și practic asta se transpune prin audiențe, clienți care sunt practic conectați la soluția acelei probleme. Și apoi se pune întrebarea cât poate acea soluție să ceară fiecărui participant pentru ceea ce oferă. Și așa, practic, se calculează repede valuation-ul unei propuneri.
2. Care sunt exemple de succes ale startup-urilor care au obținut finanțare de la business angels și au reușit să se dezvolte pe piață?
Avem multiple companii care au crescut și au ridicat runde de finanțare ulterioare investiției noastre ca business angel.
Rayscape este un exemplu foarte bun care mi-a venit imediat în minte, pentru că Chip a fost implicat acolo ca business angel practic dinainte ca această companie să existe în forma actuală, în Bright Spaces am am fost implicați de la bun început și avem mai multe exemple de felul ăsta. Deci se întâmplă și la noi în portofoliu.
Se întâmplă peste tot. Adică Google a avut Angel investor inițial, Facebook a avut Angel investor inițial, Apple la fel.
E greu de imaginat parcursul companiilor ăstora mari fără acei angeli care au sprijinit compania la început, când nu erau nume cunoscute în piață, că nu aveau un produs articulat, dar angelii au avut un rol vital.
3. Am un start-up non tech, mai precis un start-up în sectorul FMCG, pe o nișă în ascensiune. Pot prin intermediul Growceanu obține acces la business angels interesați să investească în acest sector sau este dedicat exclusiv sectorului tech?
Dacă există un layer de tehnologie și dacă este scalabil, s-ar putea să aibă sens pentru unii dintre business anges. Însă adesea exemplul pe care-l dăm bineînțeles fondatorilor de companii care nu sunt în mod evident start-up-uri tech este poate franciza, care e o metodă netehnologică, dar care poate fi foarte inovatoare de creștere și scalare și care poate fi interesantă pentru unii investitori angel.
4. Cum să atragi business angels/ angel investors când ești early stage și construiești o platformă (care are nevoie de pool of users să genereze profit)?
Când rezolvi o problemă relevantă într-o piață suficient de mare și tu ești la momentul potrivit și ești omul potrivit cu echipa potrivită să rezolve problema.
5. Pot găsi pe platforma voastră un investitor strategic, care să investească într-o afacere care înregistrează o creștere de cel puțin 10x?
Da, și eu sunt de acord că un business angel este, să zicem, primul partener strategic în călătoria ta, pentru că el vine pentru un risc ridicat și o face pentru că crede în viziunea pe care o expui.
Deci practic crede că strategia ta de a ajunge la cea viziune este viabilă și e o șansă poate 1 în 1000 să se întâmple. Dar dacă se întâmplă, atunci am transformat un moonicon, adică un unicorn în umbră într-un unicon la vedere.
6. Cum faceți să vă dați seama de viabilitatea unui startup care nu are venituri, încă nu are mulți utilizatori, dar vă pare promițător? Ce criterii folosiți?
O echipă care arată că are experiență în sectorul respectiv, că ne indică că știe să rezolve problema aia în industria în care acționează startup-ul, dacă au lucrat împreună, dacă au experiență de lucru împreună, dacă au capacitatea să pună produsul ăla în piață, să și distribuie, nu doar să dezvolte.
Deci atunci când vedem o echipă foarte bună, antenele se ridică și devenim extrem de atenți, chiar dacă uneori nu înțelegem produsul, sau ne ia mai mult timp să înțelegem ce încearcă ei să facă acolo. Dar o echipă bună ne atrage atenția întotdeauna.
7. Ați întâlnit companii care aveau un fondator care nu părea încă pregătit - poate era emoționat sau nu știa să facă pitching bine - dar în care ați investit pentru că ideea și abordarea vi se părea bună?
Sigur că este un element de noroc. Poate atunci când nu te prezinți suficient de bine din prima, e posibil să nu atragi atenția cui trebuie, să nu atragi suficientă atenție și o să fie mult mai greu după aceea să atragi resursele necesare. Dar noi ne uităm la fondatori, la echipă, nu doar prin prisma abilităților lor de comunicare, prezentare. De fapt, în prima fază ne uităm la lucruri mult mai consistente, cum ar fi experiența lor, complementaritate, a echipei pe domeniu pe care zic că vor să activeze și într-o fază secundară.
Elevator pitch e un mit, procesul de pitch e o cursă cu liftul sus-jos.
8. Cât de mult se implică un business angel în activitatea curentă a startup-ului?
Un business angel e o resursă pentru fondator și stă la dispoziția lui în limitele timpului. Dar un business angel este disponibil atâta timp cât founder-ul are nevoie și îi solicită atenția fundamental.
9. Există vreo structură de acționariat într-un startup care vă face să nu vreți să intrați cu o investiție?
Există situații în care în cap table-ul startup-ului există cineva care e total pasiv în business-ul ăla, poate n-a contribuit niciodată sau a contribuit la început și nu mai contribuie cu nimic în parcursul startup-ului și deține un un segment semnificativ din business.
Asta îi aduce pe founderii rămași activi în business într-o zonă prea riscantă din punct de vedere al acțiunilor deținute, riscantă, în sensul în care în rundele de investiții ulterioare ei s-ar dilua rapid sub 50% și ar ajunge să dețină sub jumătate din business înainte de seria A spre exemplu.
10. Solo founder here - de ce investitorii privesc cu atât de multă reticență startup-urile de tipul acesta?
E mixul de skiluri de care are nevoie un start-up ca să crească accelerat. E extrem de găsit spre imposibil de găsit într-o singură persoană. Adică e greu ca fondatorul ăla să fie un om extrem de bun și din punct de vedere tehnic, are și capacități de stiluri de marketing foarte bune, are și stiluri de vânzări foarte bune, are și stiluri de management foarte bune. E greu de de crezut că există.
Suntem și noi trecuți prin business-uri antreprenoriale și am învățat destul de repede că felul în care evoluează business-urile nu-i deloc liniar. Există mereu perioade extrem de grele și șansele de a trece peste astfel de perioade sunt mai mari dacă ai pe umărul cui să plângi.
11. Care e momentul când un business angel face exit? Cât de rapid în viața unui startup?
Când poate. Tu ești suficient de mic în toată ecuația startup-ului respectiv încât să nu ai o putere foarte mare de influență de obicei.
12. Cât de apropiați sunt investitorii angel de fondurile de investiții? Lucrează împreuna sau vă duceți către fonduri activ pentru a ajuta fondatorii cu o noua rundă?
Suntem foarte conectați cu fonduri de investiții și din România și din afara țării, construim strategic relațiile cu acei finanțatori, acele VC-uri care vor sprijini startup-urile din portofoliul nostru în etapele lor viitoare de creștere. Și da, facem un soi de match-making, adică facem introduceri pentru fondatori la VC-uri relevante, hot intros, care sunt foarte valoroase și pentru VC-uri.
13. Aveți în Growceanu foști fondatori de startup-uri?
Nu știu dacă chiar toți, dar da, multă lume, mulți dintre investitori sunt antreprenori care și-au construit business și l-au dus la un nivel de la care acum pot investi și în startup-uri.
14. Vedeți vreo diferență între un investitor cu background de antreprenor și unul cu background corporatist sau din zona de avocatură / banking?
Cred că totuși e diferența asta de fondator, care e o experiență rară. Cred că și ceilalți prieteni de aici au avut momente când au crezut că s-a terminat, că gata, e sfârșitul. Și poate că dacă atunci în momentul ăla când au văzut sfârșitul nu au luat o decizie dramatică și s-au dus acasă, s-au culcat și s-au trezit a 2-a zi și-au dat seama că mai e o zi cel puțin.
Și da, cred că astfel de experiențe în care poți să te renaști, să supraviețuiești în anumite condiții când credeai că e s-a terminat ajută foarte, foarte mult și cred că o parte din mentorat înseamnă și acest lucru.