Lectură de 7 min

Huawei Pura 70 Ultra - are tot ce ai nevoie și ceva-n plus?

Abonează-te pe  
Azi avem la review telefonul Huawei Pura 70 Ultra despre care recunosc că am fost sceptic când l-am văzut. M-am gândit că va fi un alt telefon Huawei care face poze foarte bune, dar pe care trebuie să-l bibilești să meargă cum ai fost obișnuit cu aplicațiile Google. De fapt, nici nu aveam de gând să mă concentrez prea mult pe software în acest material.

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Nu știu câți dintre voi ați mai urmărit ce se întâmplă cu telefoanele Huawei, dar acum este mai simplu ca niciodată să ai acces la toate aplicațiile de care ai nevoie precum Gmail, Instagram, Waze sau unele mai specifice precum YouTube Studio sau Google Analytics, pe care nu le puteam instala anterior pe dispozitivele Huawei.

Cum am venit în acest review cu idei preconcepute, am fost surprins să văd că nu prea mai există diferențe dintre setarea unui telefon Huawei cu unul stock Android. Dar despre experiența de software o să vorbim mai târziu. Hai să ne uităm în detaliu la telefon

Design

La nivel de aspect telefonul vine cu bune și cu rele pentru mine. Pe spate regăsim o piele ecologică foarte plăcută la atingere și îmi place acest model cu X-uri. Cadrul este din aluminiu, rece, plăcut la atingere și rotunjit, iar ecranul este plat. Asta îl face absolut excelent de utilizat și plăcut de ținut în mână. Pe o parte e butonul de pornire și cel de volum, senzor infraroșu în partea de sus și jos port de încărcare USB-C și sertarul pentru SIM. Telefonul este unul destul de greu la 226 de grame, dar eu prefer telefoanele mai grele și apreciez asta. Grosimea este una de 8,4 mm.

Mie mi-a adus aminte de telefoanele premium din trecut, de iPhone X, de exemplu. Dacă ar fi avut un modul de cameră mai mic și mai discret ar fi fost în topul meu personal al celor mai frumoase telefoane. Așa cum e mi se pare prea mare și cu o formă atipică.

În cutia telefonului vei primi și încărcător, cablu, dar și o husă. Huawei Pura 70 Ultra are certificare IP65/68 pentru apă și praf și ecranul OLED este protejat de sticlă proprietară Kunlun Glass. Aceasta ar trebui să fie foarte rezistentă la zgârieturi de la chei și de alte astfel de obiecte, dar ar putea rezista și la căzături.

Camere foto

Unde Huawei s-a descurcat bine în trecut a fost la capitolul foto și nici aici nu este diferit. Înainte ca telefonul să ajungă la review acesta a primit cel mai mare scor din partea DxOMark pentru fotografie. Acum nu știu cât de important este pentru voi un astfel de scor și nici eu nu mă bazez doar pe asta în a judeca telefoanele și caut să le testez. După ce am folosit acest telefon pot spune că sunt impresionat și 70 Ultra este excelent pe fotografie pe toate cele trei camere.

Huawei Pura 70 Ultra are trei camere foto pe spate: o cameră principală de 50 MP ce iese în afara corpului atunci când aplicația de cameră este activată. Motorașul este atât de puternic încât chiar ridică telefonul de pe masă. De ce este nevoie de mecanismul acesta? Pentru că senzorul este unul mare de 1 inci și are o diafragmă variabilă cuprinsă între f/1.6 și f/4.

Camera telefoto este tot de 50 MP f/2.1 cu un zoom optic de 3,5x, hibrid 10x și digital până la 100x. A treia cameră este de 40 MP f.2,2 ultrawide, iar cea de selfie este de 13 MP f/2.4 cu autofocus.

Telefonul este foarte rapid în a face poze și chiar poți surprinde diferite momente rapide precum imortalizarea unui animal de companie când e în mișcare. Pozele au detalii, sunt bine expuse, iar HDR-ul este foarte bun. Dacă vrei un zoom mai mare ai 2x prin crop pe senzorul principal. Având și diafragmă variabilă cu deschidere mare f/1.6 primește multă lumină și telefonul face poze bune și pe timp de noapte sau în lumină scăzută. Faptul că are diafragmă varibilă și că poți schimba manual asta probabil că nu o să ajute mulți utilizatori care preferă să tragă în modul auto și să lase AI-ul să se ocupe de aceste aspecte. Dar poate fi util pentru cei care trag des în modul PRO.

Camera telefoto iar este un punct forte al telefonului și 70 Ultra face niște portrete excelente atât la 1x, 2x, cât și 3,5x. Bokehul e super plăcut, decuparea subiectului de fundal este bună și 3,5x zoom este suficient de mult pentru cadre normal. La 10x calitatea se mai pierde dar sunt poze utilizabile. Apoi te poți duce până la 100x dacă este nevoie. La fel ca și alte telefoane care fac asta calitatea nu este foarte bună după 20,30x.

Un alt lucru mișto pe care-l poți face cu această cameră telefoto este telefoto macro, ceea ce înseamnă că poți face poze la 3,5x cu o apropiere de până la 5 cm ce arata exceptional. Eu de obicei nu fac astfel de poze, dar cu acest telefoto am făcut mai multe decât credeam.

Camera ultrawide este foarte bună pe timpul zilei cu detalii chiar și la colțuri, însă pe timp de noapte mai pierde din claritate. Selfie-urile sunt excelente cu multe detalii și cu un blur natural în spate.

Pe video se descurcă bine, dar nu neapărat extraordinar, cu o stabilizare bună și multe detalii în filmarea 4K la 30 sau 60 de FPS. Dar nu poate filma la 24 de fps decât în modul aperture, adică cel cu fundalul blurat, și la rezoluție 1080p. De asemenea, nu poate filma 4K dacă asta te interesează.

Software

Am ajuns și la software și după cum v-am zis, mi-am instalat toate aplicațiile pe care le folosesc în mod normal pe un telefon Android și fără să fac nimic complicat. Inovația vine prin implementarea unui sistem numit microG.

În trecut trebuia să instalezi aplicații precum YouTube din locuri precum GSpace, Gbox sau APK Pure. Acum a fost dezvoltat nou sistem open source, microG, care oferă acces mult mai natural si facil la acest tip de aplicații. Solutia are rol de "trigger". Adică, odată ce ai instalat una dintre aplicațiile care necesită serviciile Google și celelalte vor beneficia de acest sistem. Eu am căutat aplicațiile în Huawei AppGallery și pe cele native le instalam direct de acolo, iar pe altele le instalam din GBox.

Eu am instalat toate aplicațiile pe care le folosesc în general, inclusiv YouTube Studio și Google Analytics, care nu erau accesibile în trecut. De asemenea, acum funcționează bine și logarea cu Google în diferite aplicații.

Am instalat chiar și Google Play cu ajutorul microG și de acolo pot să instalez orice alte aplicații dorești, inclusiv lucruri la care nu aveai acces anterior. Pentru noi, de exemplu, sunt importante YouTube Studio unde urcăm videoclipuri și Google Analytics. Ele sunt disponibile acum. Din punctul ăsta de vedere, se pare că nu mai e nicio problemă cu aplicațiile când vine vorba de telefoanele Huawei. Chiar am făcut și update-uri direct din Google PlayStore. Eu sunt mulțumit de proces și pare să fi eliminat toate fricțiunile din trecut.

Performanță

Huawei Pura 70 Ultra este dotat cu procesorul Kirin 9010 construit pe 7 nanometri, 16 GB memorie RAM, 512 GB spațiu de stocare, iar bateria este una mare de 5200 mAh ce se poate încărca pe fir la 100 de wați și la 80 de wați în mod wireless. De asemenea, este capabil la încărcare inversă destul de rapidă la 20 de wați. Autonomia telefonului este excelentă și cred că te va ține două zile cu o singură încărcare, iar în testul de autonomie PCMark am obținut peste 16 ore de funcționare cu ecranul la luminozitate maximă. Deci în mod realist vei avea o autonomie de două zile cu 4-5 ore de screen on time în fiecare zi.

Chipsetul Kirin 9010 este unul 4G în Europa, nu la fel de rapid ca Snapdragon 8 Gen 3 de pe alte flagship-uri,însă suficient de rapid pentru o utilizare obișnuită cu aplicațiile clasice, dar și pentru gaming. M-am jucat PUBG și a mers foarte fluent timp de un meci de 30 de minute, fără să se încingă la setări grafice Ultra HDR și la un framerate setat pe Extreme.

Altfel, în testele sintetice 3D Mark, Huawei Pura 70 Ultra a obținut în jur de 1300 de puncte, cam jumătate față de scorurile obținute de flagship-urile cu Snapdragon 8 Gen 3. Ce nu-mi place la software-ul Huawei este că are mult bloatware, shortcut-uri făcute pentru aplicații pe care să le instalez, dar pe care nu le vreau. Per total, nu este la fel de clean pe cât mi-aș dori și sper să facă un upgrade vizual în curând la sistemul de operare.

Ce este special la acest procesor este că este construit 100% în China. Să construiești de la zero un procesor e foarte complicat, mai ales procesul de miniaturizare. Până acum producătorii se bazează pe fabrici de procesoare din Taiwan sau Coreea de Sud, iar ei cel mult făceau arhitectura. Kirin a fost dezvoltat într-un timp record, dar mai are nevoie de cercetare și miniaturizare pentru a ajunge la nivelul procesoarelor Snapdragon sau Exynos.

Concluzie

Huawei Pura 70 Ultra este absolut fantastic pentru poze și poate înlocui cu succes orice cameră point and shoot. Face poze bune în orice context și este destul de bun și pe video. Performanța este satisfăcătoare, iar instalarea aplicațiilor care necesită servicii Google nu este complicată. Telefonul este disponibil pe piață la un preț de 7500 de lei, însă în această perioadă beneficiază și de o ofertă promoțională - utilizatorii primesc la achizitia oricarui Pura 70 Series, Casti audio FreeBuds 5i, Husa, Garantie extinsa extra 12 luni wq Și un cupon pentru WATCH GT 3 sau reducere 500 lei.

În trecut, recomandarea era ia un Huawei dacă ești dispus să treci peste niște obstacole pentru aplicațiile favorite. Acum acest lucru pare să nu mai fie valabil, cel puțin la momentul scrierii acestui review. De data aceasta, obstacolul este prețul, pentru că deja îl compari de la egal la egal cu alte telefoane. Este un telefon bun, ce poate fi recomandat ușor pentru calitatea fotografiilor, însă are un procesor nu cel mai performant, prețul este cam mare în comparație cu competiția și nu are 5G dacă ții la asta.

Abonează-te pe  
Pe aceeasi tema: