Mind Your Business are loc pe 11 septembrie, la Nayam Events, în București, și este evenimentul în care vom prezenta rezultatele studiului prin care ne-am propus să realizăm primul barometru al sănătății mintale în rândul antreprenorilor din România. Pe lângă studiu, vom vorbi despre leadership, educație, piața muncii și sănătate în general.

Mind Your Business este un eveniment susținut de către BCR (main partner), Autonom (event & study partner), Unlock (study partner) Zentiva (silver partner) și Complice.ro (sponsor).

Înscrie-te azi la Mind Your Business pentru a-ți rezerva locul în sală. Intrarea este gratuită, dar locurile sunt limitate.

I-am întrebat pe speakerii evenimentului de ce e important să discutăm despre sănătate mintală, dar și cum văd ei conexiunea dintre binele minții și binele afacerii.

Mai jos, răspund Ioana Ceaușu - COO The Entrepreneurship Academy și Oana Pascu - fondatoare complice.ro.

Detalii despre speakeri poți găsi aici.

1. De ce crezi că e important să vorbim despre wellbeing mintal în rândul antreprenorilor?

Ioana Ceaușu: Când am avut eu primele experiențe antreprenoriale, la finalul liceului / începutul facultății, wellbeing-ul de orice fel nu era un subiect pentru noi – tot ceea ce știam era că aveam o viziune și o serie de obiective de atins și atunci ne puneam toată energia, timpul și creativitatea în asta. Desigur, ajuta și avântul vârstei și ambiția de a schimba lumea.

Ce observ la noile generații de antreprenori pe care le pregătim la EA – The Entrepreneurship Academy, este că acesta este un subiect actual și prezent în viețile lor, care îi preocupă.

Cred că este importantă discuția despre wellbeing mintal și emoțional, în general, în România, pentru că în contextul actual plin de incertitudine și schimbări/ evoluție rapidă a mediului social, economic și politic, e important să fim conștienți de modul în care sănătatea mintală impactează calitatea vieții și să fim echipați cu instrumente și metode pentru a ne gestiona pe sine în diversele contextele de viață în care ne putem regăsi.

În particular, în rândul antreprenoarelor și antreprenorilor, cred că este important să purtăm discuția despre sănătate mintală pentru ca aceștia, poate mai mult ca alții, datorită profilului lor, sunt expusi unor contexte de viață, atât profesionale, cât și personale, care îi provoacă să-și testeze limitele, pe de-o parte. Pe de altă parte, aceștia sunt responsabili de echipele lor și de bunăstarea acestora, adăugând un layer de responsabilitate, și uneori de presiune asupra lor.

De aceea este important ca aceștia să conștientizeze cum sănătatea mintală le poate impacta performanța și rezultatele, atât ale lor, cât și ale echipelor pe care le construiesc și conduc, și ce pot face ei pentru a se menține pe sine sănătoși și să contribuie la asigurarea de medii sigure și constructive pentru echipele lor.

Astfel, putem vorbi cu adevărat de a porni o spirală virtuoasă care poate genera impact și schimbare reală de mentalități și atitudini.

Oana Pascu: Pentru că sunt și ei oameni. Trăim într-un sistem inter-dependent în care wellbeing-ul mintal al unui antreprenor se răsfrânge asupra celor din jur, adică asupra angajaților, clienților, partenerilor de afaceri și familiei. Și pentru că pe fondul unui wellbeing mental dezechilibrat, nu cred că se poate construi un business echilibrat pe termen lung, adică nu se poate obține maximul de valoare în economie.

În ultima perioada se vorbește foarte mult despre wellbeing în rândul celor care lucrează în corporații, la toate nivelurile, de la entry level, la top leadership.

Cred ca este o perspectivă foarte firească și utilă să ne uităm la acest aspect și în mediul antreprenorial, la cei care construiesc afaceri locale și poartă pe umeri responsabilitatea pentru angajații lor și bunăstarea pe termen lung a acestora.


2. Care crezi că e aspectul în construirea unui business care poate aduce cea mai mare presiune în rândul antreprenorilor?

Ioana Ceaușu: Din ce observ la studenții de la EA – The Entrepreneurship Academy, antreprenori aspiranți și la început de drum, abilitățile de auto-gestionare, autonomie în învățare și diverse activități, interdependența in echipa, precum disciplina sunt provocări pentru ei în primii ani, acestea nefiind în general “antrenate” în mediul pre-universitar.

Aceaste provocări pun o presiune mare pe ei pe care învață treptat în cadrul programului academic EA cum să o gestioneze prin cursuri de tipul Self-managing workshops, Individual Breakthrough sau Dialogue. Cu toate acestea, sunt convinsă că putem face mai mult în acest sens și ne preocupă cum putem să îi echipăm mai bine pentru aceste provocări.

Oana Pascu: Este dificil de selectat unul anume, cred că depinde de stadiul în care se află un antreprenor. Probabil cea mai multă presiune este adusă de dificultățile cu care te confrunți în momentul prezent. Poate sa fie primul pas din lansarea unui business. Sau plata salariilor și a altor cheltuieli fixe, în condițiile unor venituri neacoperitoare. Sau o creștere sub așteptări. Sau extinderea echipei și găsirea unor oameni potriviți în mediul antreprenorial și în organizație. Sau păstrarea celor mai valoroși oameni, pe o piață a forței de muncă în care corporațiile luptă,

de multe ori, cu resurse mai bogate. Sau alinierea la unele reglementări legislative apărute peste noapte sau nealiniate cu nevoile și posibilitățile mediului antreprenorial. Sau găsirea de soluții pentru scalarea business-ului, fie la nivel de idei, fie la nivel de resurse. Sau lipsa timpului suficient, uneori completata și de presiune din partea celor dragi pentru a primi o bucată din acel timp. Sau nevoia de dezvoltare personală, de a trece la un alt nivel pentru a putea dezvolta business-ul. Sau toate cele de mai sus.

Si, desigur, o mare presiune o poate aduce inclusiv nevoia de echilibru personal, de a avea și o viața personală, cu experiențe pozitive și memorabile, pentru că altfel este doar o chestiune de timp până când acest dezechilibru se manifestă într-un fel sau altul.


3. Cum ai defini motivația unui antreprenor și cum a fost la tine: ce te-a ajutat să continui, ce unealtă legată de mindset și echilibru mintal?

Ioana Ceaușu: Motivația consider că este o chestiune foarte personală pentru fiecare individ, și cred că pentru antreprenori este intrinsecă – în acest parcurs de viață nu prea îți spune nimeni ce și când să faci.

În anii de început, pe mine m-au mânat viziunea și dorința de a face comunitatea, societatea din care fac parte, un loc mai bun, prosper. La EA mă motivează studenții și călătoria lor de devenire: momentele lor de “AHA!”, stelele din ochii lor atunci când depășesc o provocare și li se confirma MVP-ul, bucuria lor de a crea valoare pentru clienții lor. Și mă mai motivează faptul că simt că, în mod practic și foarte vizibil, toată activitatea noastră de la EA impactează societatea și comunitatea noastră pozitiv și contribuie la prosperitatea acesteia: prin organizațiile minuntate pe care le construiesc absolvenții EA și locurile de munca pe care aceștia le creează, prin valoarea pe care aceștia o creeaza pentru clienții lor, prin modul rotund în care se dezvoltă studenții pe parcursul programului de studii, nu numai ca antreprenori, ci și ca Oameni.

Altfel spus, o bună parte din misiunea mea personală e îndeplinită atunci când reușesc să îi sprijin pe studenții noștri să acceseze o nouă treaptă a devenirii lor nu doar ca antreprenori, ci ca oameni.

Legat de practicile mele, încă sunt în căutarea unei “rețete perfecte”, însa ce mă ajută este the growing mindset, perseverența entuziastă și o rețea de suport atât la muncă, cât și în viața personală, pentru care sunt foarte recunoscătoare. Cred ca relațiile de buna calitate impactează decisiv calitatea vieții și sănătății noastre, atât fizice cât și mintale.

Oana Pascu: Totdeauna pe termen lung motivația este intrinsecă și cred că trebuie să se hraneasca din faptul că faci ceva care te hrănește, care îți place, care te provoacă și îți aduce satisfacții. Faptul că noi ne ocupăm cu experiențele m-a ajutat din două perspective: o dată pe plan personal, pentru că experiențele pe care le trăiesc pe propria piele mă încarcă de energie și-mi oferă amintiri pentru toata viața, dar și pe plan profesional pentru că suntem complice la momente speciale pentru clienții noștri, pe care unii din ei le vor păstra o viață întreagă în

amintiri. Este modul in care noi contribuim, acel ”purpose”.

Această satisfacție îmi alimentează dorința și entuziasmul de a continua, alături de ideile de a merge mai departe. Și, de multe ori, și încăpățânarea mă ajută să continui.


4. Cum te simți când te gândești la business-ul fondat de tine. Definește ceea ce simți printr-o emoție/ o stare.

Ioana Ceaușu: Mi-ar fi plăcut tare mult să mă fi numărat printre fondatori, însă mie mi-a revenit și îmi revine șansa de a ajuta EA să navigheze niște perioade incerte și să acceseze noi niveluri de dezvoltare. Pentru mine activitatea de aici este life mission. Astfel ca, atunci când mă gândesc la EA, simt bucurie, încredere, curaj si compasiune.

Oana Pascu: Când sunt întrebată despre emoții, primele îmi vin în minte cele pozitive. Simt entuziasm și recunoștință. Pentru ce s-a întâmplat și pentru ce s-ar mai putea întâmpla.

Recunoștința pentru clienții cărora le-am fost complice, pentru oamenii pe care i-am întâlnit. Entuziasm pentru ce am realizat, pentru contribuția pe care o avem, dar și pentru ce mai putem

face de aici înainte.

Dar, ca antreprenor din când în când mă încearcă și emoții mai puțin pozitive, precum teama de necunoscut sau gândul că aș fi putut realiza și mai multe. Nevoia de control, firească, dar imposibil de săturat în antreprenoriat, îmi provoacă o anumită doză de neliniște uneori. Eu zic că este doza necesară pentru a-mi menține agilitatea și a-mi alimenta growth mindset.


Le poți asculta pe Ioana Ceaușu și Oana Pascu discutând despre antreprenoriat și wellbeing mintal la evenimentul Mind Your Business, pe 11 septembrie, la Nayam Events în București. Rezervă-ți locul și vino să afli cum este viața unui antreprenor român, ce-l motivează, ce-l stresează, ce-l bucură și ce-l întristează.