Natura umană rămâne destul de constantă de-a lungul secolelor, iar reacțiile sunt similare, în contexte similare, dacă nu înțelegem și învățăm din rezultatele experiențelor altora.
Pentru exemplificare, am extras din trecutul relativ recent două strategii și evoluții foarte diferite, născute ambele din implementarea foarte diferită al aceluiași concept promovat politic: patriotismul. Având în vedere libertatea de interpretare pe care și-o asumă politicienii, poate fi foarte ușor substituit patriotismul cu suveranismul în tot acest articol.
SUA
În esență, coloniile americane au fost întemeiate ca demersuri antreprenoriale. Multe colonii, cum ar fi Massachusetts Bay, Plymouth și Virginia, au fost înființate de corporații în tendința lor de extindere, în timp ce altele, precum Pennsylvania și Maryland, au fost fondate atât cu motive religioase, dar și financiare. Antreprenorul, venit de oriunde din lume, care avansa spre Vest pentru a căuta aur sau pentru a înființa ferme, a fost baza pe care SUA a fost construită.
Rezultatul: în 2023, în SUA au fost înființate 3.5 milioane de noi businessuri. Locul doi este China cu 0.65 milioane. Diferența de populație cred că este bine-cunoscută. Mai mult de atât, cu un scor impresionant de 42,88 în Indexul Antreprenoriatului, un index care ia în considerare mult mai multe criterii, SUA se află tot în fruntea clasamentului mondial. Dar ce face SUA atât de specială? În aproape orice discurs al unui politician american veți auzi referiri la patriotism. Diferența este că, în spatele retoricii, mediul economic este puternic sprijinit cu măsuri concrete pentru promovarea companiilor americane.
Pentru a înțelege magnitudinea suportului pentru antreprenori, să considerăm măsurile luate doar printr-o singura inițiativă legislativă: Legea "Protecting Americans from Tax Hikes" (PATH) din 2015 a adus îmbunătățiri financiare semnificative pentru micile companii. Astfel, este permanentizat creditul fiscal pentru cercetare și dezvoltare, care se aplică până și taxelor salariale, nu doar impozitului pe venit, și se oferă deduceri de până la 250.000 de dolari anual pentru companiile cu venituri brute sub 5 milioane, în ultimii 5 ani.
Sprijinul direct al autorităților centrale este resimțit de mediul de afaceri și prin oportunitățile de colaborare oferite. Agențiile guvernamentale caută adesea soluții inovatoare de la startup-uri prin concursuri, programe pilot și contracte de achiziții oferă suport financiar esențial pentru firmele mici, dar inovative. Astfel de colaborări oferă validare pe piață și acces la resurse guvernamentale. Este o metodă puternică astfel ca noile businessuri să poată demonstra valoarea adusă, chiar în lipsa altor societăți dispuse să își asume riscul de a fi primul client de anvergură.
Mai sunt sute de alte măsuri nemenționate, dar cred că ne putem face o idee despre profunzimea suportului oferit de ramura politică.
Ce îi determină pe politicienii americani să adopte astfel de direcții prin legislația promovată? Oricât de mult rău au făcut alte subiecte politice ultra-simplificate – gândiți-vă la arme sau religie – în special prin polarizarea socială adusă, ambele partide revin la doua puncte de convergență: slujbe și patriotism. Vrem să avem nivelul șomajului la un nivel cât mai scăzut și să ne putem lăuda că suntem numărul unu în diverse domenii. Micile afaceri creează multe slujbe diversificate, nu captive într-o singură structură care, atunci când cedează, produce zeci de mii de șomeri. Patriotismul bine aplicat: când un politician reușește sa aducă o firmă excepțională în districtul lui, care angajează personal și plătește taxe locale, câștigă implicit mult capital politic. Electoratul recunoaște aceste rezultate și le răsplătește prin votul lor.
Nu strică nici faptul că o economie puternică și diversă are capacitatea să finanțeze campaniile electorale; am văzut totaluri care ating 2.5 miliarde dolari pentru campaniile prezidențiale din SUA în 2023-2024. Bani care au reintrat în economie prin media, materiale promoționale, consultanță etc...
Ca o ironie destul de comică: dacă un actor străin ar vrea sa influențeze alegerile americane ce instrumente ar folosi? Google, Facebook, Instagram... Majoritatea fondurilor folosite pentru influențare (posturi promovate Facebook...) ar intra tot în economia americană, prin acești giganți ai internetului, deoarece ei au fost primii care au reușit sa acapareze piața prin inovație și apoi suport.
Sa luăm un exemplu și despre cum rata minimă a șomajului și patriotismul de fațadă pot duce la cu totul alte rezultate.
Venezuela
Înainte de a descoperi rezervele ample de petrol în 1922, Venezuela era un stat sărac și puțin important pe hartă. Exploatarea, cu ajutorul firmelor internaționale, demarează rapid. În 1958, într-o conjunctură propice, Venezuela devine un stat democratic.
În următoarele decenii, bunăstarea populației este într-o creștere destul de constantă, fără însă ca guvernele să creeze o diversificare durabilă. Folosind măsuri care îl îndepărtează de democrație, dar care pot fi prezentate publicului ca și „patriotice” sau ca să folosim mai nou popularul termen „suveraniste”, președintele Perez naționalizează companiile de petrol în 1976. Încrederea investitorilor străini scade exponențial, precum și inovația în economie. Fără schimburi economice și de tehnologii sau de idei, este mult mai dificil sa ai rezultate în cercetare.
Folosind sumele foarte mari din petrol, guvernul nu are niciun stimulent pe termen scurt să diversifice economia sau sa încurajeze antreprenorii. O economie și o populație dependentă de subvențiile de stat este mai ușor de supervizat.
Pentru a înțelege efectele acestei strategii, să notăm de unde s-a plecat: în 1980 PIB/capita în Venezuela era de 8 mii dolari în timp ce SUA avea 12.5 mii dolari (IMF, PPP).
Profitând de prețul ridicat al petrolului lucrurile merg în continuare bine, până la primul șoc: scăderea prețului petrolului din anii 1980. O economie centralizată și dependentă de o unică sursă de venit se clatină la primul șoc major. În 1989 Perez este obligat sa implementeze un pachet de austeritate tocmai pentru a putea sa continue cheltuielile angajate față de populație. În nici trei ani de frământări sociale, un lider carismatic „din afara sistemului” ajunge la conducere printr-o lovitură de stat: Hugo Chavez. Aveți vreo senzație de familiaritate și asemănare până acum, între acest scenariu și ce experimentează România?
Folosind un mesaj populist, o scădere a investițiilor pentru a compensa extinderea cheltuielilor sociale și printr-o cultivare atentă a imaginii sale, Chavez devine un lider foarte apreciat de poporul său. Provenind dintr-o familie modestă, se erijează în eroul poporului folosind un branding atent curatoriat. Încet încet îndreaptă tara spre dictatura folosind nu mai puțin de 14 referendumuri din care câștigă 13 cu majorități covârșitoare. Folosește instrumente democratice și demagogia pentru a dezmembra instituțiile care sprijineau fundamentul democratic. Nicolas Maduro îl urmează pe Chavez, un nou „patriot”, care avansează aceeași strategie economică: centralizare și subvenționare. Venezuela ajunge sa nu mai producă în cantități relevante elemente esențiale cum ar fi produse agricole sau medicale.
Rezultatul acestor decenii de politici „sociale” și „patriotice”: în 2023 Venezuela, statul cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, ajunge la un PIB/capita de 7.9 mii dolari, iar SUA la 83 de mii. Nu reușesc nici măcar sa extragă eficient petrolul aflat în propriile zăcăminte. Exodul care urmează acestor cifre: 7.7 milioane de oameni părăsesc țara, dintr-o populație estimată la 28 de milioane în 2023. Dacă este să-l credem pe Polybius, care descria arcul civilizațiilor acum 2200 de ani, după democrație urmează demagogie și apoi căderea în haos. Din care o nouă structură de guvernare se va naște, dar cu multe drame pe drum.
Juxtapunerea celor două destine foarte diferite ar face bine sa ne reamintească că recunoașterea demagogiei și analiza un pic mai responsabilă a candidatului pe care îl votăm poate deveni la fel de importantă ca strategia de anul viitor a societății pe care o sprijinim prin munca noastră de zi cu zi.
Politicienii se promovează în baza unor termeni mai mult sau mai puțin înțeleși atât de ei, cât și de electoratul lor. Ce este mult mai important decât definiția din dicționar a respectivului termen este însă setul de măsuri practice pe care respectivul candidat dorește să le implementeze în sprijinul doctrinei declarate. Simplificarea și scurtăturile cognitive (un cuvânt în loc de o platformă cu măsuri practice) sunt arme foarte puternice pentru a profita de psihicul uman și de încercarea lui de a economisi efort.
În încheiere, va las cu două gânduri în baza cărora eu iau decizia: ce dorește efectiv sa facă respectivul candidat dacă va câștiga alegerile și care a fost rezultatul respectivelor decizii în alte state, în alte momente din istorie. Internet, un LLM (large language model) tip AI ChatGpt și 30 minute de căutare probabil sunt suficiente să înțelegeți 80% din consecințele votului personal.
Lucian Streche este un expert financiar cu peste 17 ani de experiență în domeniul investițiilor, fuziunilor și achizițiilor, private equity, consultanței strategice și optimizării eficienței operaționale. A realizat analize financiare aprofundate pentru peste 100 de companii din diverse industrii, inclusiv dezvoltare software, platforme SaaS, logistică, farmaceutice, retail, producție, servicii medicale și multe altele.
Cariera sa a început în mediul academic, la L’École Nationale Supérieure de l’Électronique et de ses Applications (ENSEA) din Paris, în domeniul electronicii de putere, iar ulterior s-a orientat către domeniul finanțelor aplicate. Lucian a jucat un rol esențial în tranzacții importante, totalizând sute de milioane de euro. Printre acestea se numără vânzările Interbrands către Orbico, Angst Retail către Mega Image și Nordlogic către Arobs. Implicarea sa în astfel de tranzacții de amploare reflectă abilitatea de a naviga cu succes în peisajele financiare complexe.
Lucian Streche
