Denumirile telefoanelor pot fi confuze: ai Pro, Ultra, Pro Max, Pro Plus. E de înțeles dacă nu ai știi ce să alegi. Azi facem un scurt video comparativ între Poco F7 Ultra, pentru care avem publicat un review detaliat și fratele său F7 Pro. Unde sunt diferențele între cele două telefoane, dincolo de cea de preț? Ce primești în plus pentru 1000 de lei dacă iei Ultra și ce pierzi dacă faci economie? Hai să vedem
Design
La nivel de construcție și design cele două telefoane sunt aproape identice folosit cam aceleași materiale și dacă te uiți la cele două modele pe negru vezi diferențe mici. Ambele au un design în două tonuri: mat și lucios cu sticlă și aluminiu. Doar că modelul Ultra se simte ușor grujos la atingere și cel Pro e mai smooth, iar acesta are margini drepte peste tot. Modulul de cameră este ușor diferit modelul Ultra având un inel roșu. În rest, avem aceleași dimensiuni, greutate și grosime similare, difuzoare, butoanele, toate sunt la fel.
Unde diferă este la sticla care acoper ecranul. Modelul Ultra are sticla Shield Glass de la Xiaomi, iar Pro vine cu Gorilla Glass 7i. Nu știu care e mai rezistentă la zgârieturi că nu am dat cu cheia pe ele, dar în teorie, mă gândesc că Shield Glass ar trebui să fie mai bună deoarece vine și pe telefoanele flagship de la Xiaomi, în timp ce Gorilla Glass 7i îl găsești și pe telefoane de 1800 de lei.
Display-ul este fix același. 1 la 1 același ecran și pe Ultra și pe Pro și e un display de calitate. Mi-a plăcut pentru gaming și filme și e luminos.
Performanță și autonomie
La performanță lucrurile stau diferit deoarece avem procesoare diferite, în timp ce Ultra vine cu ce e mai nou pe piață, Pro-ul vine cu procesorul de anul trecut Snapdragon 8 Gen 3, dar asta nu înseamnă că e mare diferență între ele în aplicații reale. Cantitatea de RAM și stocare poate fi aceeași și la fel de rapidă pe ambele modele. În testele sintetice vedem diferențe atât în 3DMark, cât și în Geekbench 6, însă în utilizarea obișnuită cu aplicații de social media, mesagerie, video nu o să observi o diferență între ele. Pur și simplu nu e cazul. Unde vezi o diferență este în anumite scenarii precum timpii de export al unei serii de fotografii în lightroom, unde Ultra o să fie puțin mai rapid, însă aici e un caz nișat. De asemenea, pe Wi-Fi am văzut viteze mai mari pe modelul Pro.
În jocuri rulează aproape la fel în testele mele. Ambele telefoane pot rula jocuri la 120 FPS, precum Call of Duty, Mobile Legends Bang Bang sau PUBG, însă ce am observat eu e că Snapdragon 8 Elite este mai stabil și Ultra are mai puține fluctuații ale fps-ului în jocuri. De asemenea, în Wuthering Waves, Poco F7 Pro se încinge mult mai tare decât F7 Ultra, asta deși în stress testul 3D Mark modelul Ultra nu a reușit să completeze niciun test, în timp ce pe Pro am reușit să termin unul, chiar dacă nu a avut o stabilitate excelentă ajungâng la 69%. Ambele telefoane au același sistem de răcire Liquid Cool Techonology 4.0.
În concluzie, în experiența mea este foarte mică diferența dintre cele două modele și sigur e mai bun 8 Elite, dar dacă bugetul nu permite atunci stai fără griji că 8 Gen 3 e bun și diferența se vede doar în anumite scenarii specifice.
La capitolul autonomie sunt diferențe și este normal având în vedere faptul că au baterii cu capacitate diferită. F7 Ultra are una de 5300 mAH și F7 Pro are una de 6000 mAh, iar asta se traduce într-o o oră și jumătate de autonomie în plus pentru modelul Pro, însă acesta se încarcă mai lent la 90 de wați pe fir și nu are încărcare wireless, în timp ce Ultra are încărcare la 120W pe fir și 50 de wați în mod wireless. Încărcarea wireless e mișto, dar nu cred că e un deal breaker pentru mulți. Însă aici depinde de preferința fiecăruia, iar pe fir ambele telefoane se încarcă repede.
Software
Fiind telefoane Poco, ambele rulează Android 15 cu HyperOS 2 peste și au aceleași funcții de AI, care s-ar putea să-ți placă sau nu. Nu stau să mai trec prin fiecare aici pentru că le-am mai prezentat în trecut, dar te pot ajuta la scris, la rezumare de articole, la transcris audio, editare poze și așa mai departe. Pe editare foto cu AI nu am văzut diferențe de procesare, ba chiar uneori modelul Pro termina înainte.
Ce nu mi-a convenit la modelul Pro este faptul că a instalat mult mai multe aplicații decât pe Ultra în setarea telefonului și a venit cu foarte multe jocuri stupide. Se vede și pe homepage că am cu un rând mai multe aplicații. De asemenea, pe versiunea Pro am văzut și multe notificări de tip reclamă de la aplicații pe care nu le doream. Pe Ultra nu am văzut asta. Deci software similar, doar că trebuie să ștergi multe aplicații și să oprești notificări pe Pro. Hai să trecem la camere și principalul diferențiator între cele două telefoane.
Camere
În primul rând, deși modulele telefoanelor arată la fel, modelul Ultra ascunde trei senzori, pe când pe Pro ai doar doi senzori și unul fals. Vestea bună este că senzorul principal este același de 50 MP cu o deschidere mare de f/1.6 și mi-au plăcut pozele realizate de acesta atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. De asemenea, filmările realizate de acest senzor au detalii multe, poate filma și 8K și stabilizarea este ok, dar nu cea mai bună.
Prima diferență apare pe camera ultrawide și este evident că cei 32 MP de pe ultra aduc mai multe detalii atât pe filmare cât și în imagine, iar pe timp de noapte telefonul Ultra se descurcă ceva mai bine decât Pro pe senzorul ultrawide.
Pe telefoto nu există niciun concurs și Ultra câștigă. La capitolul portrete ambele telefoane realizează poze bune, dar Ultra câștigă deoarece poți face poze portret cu zoom care ies bine.
În mod surprinzător pe selfie câștigă modelul Pro deși are un senzor de 20 MP, pe când Ultra are 32 MP deoarece scoate poze mai detaliate și pe timp de zi și pe timp de noapte. Pe timp de noapte mi se pare cel mai evident și nu stiu de ce modelul Pro scoate poze mai bune. De asemenea, apreciez faptul că F7 Pro are un unghi de captare mai larg pe selfie. Pe video aceeași poveste și filmarea îmi place mai mult cea de pe Pro.
Concluzie Poco F7 Ultra vs F7 Pro
Așadar, este clar că modelul Ultra este mai bun, întrebarea este dacă mult mai bun decât Pro-ul și dacă merită diferența de 1000 de lei. Eu cred că da, dar și pentru că eu folosesc mult telefonul pentru poze și F7 Pro nu-mi place deoarece nu are cameră telefoto, iar ultrawide-ul are doar 8 MP. Dacă pentru tine nu e importantă fotografia, atunci poți să iei liniștit F7 Pro și să faci economie deoarece performanța e similară, ecranul e același, designul e același practic, iar autonomia nu este foarte diferită.