Magie du Chocolat este compania din spatele Saveur, un magazin de produse gourmet - de la ciocolata belgiană Valentină, până la ceaiurile premiul Tea Forte și multe altele. Magazinul de delicatese nu e doar online, ci și offline, în București, iar business-ul s-a dezvoltat și spre zona de cadouri corporate.
Dar totul a plecat în 2011, în grupul de prieteni în care se aflau soții Tănăsie, un grup pasionat de vinuri ce-și făcea concediile la crame în România și străinătate. S-au asociat cu o prietenă, Alina Iancu, organizatoarea târgului de vinuri Revino astăzi, și au deschis un magazin online de vinuri. După 3 ani Alina s-a concentrat pe târgul de vinuri, iar Lucia și Vlad au rămas să continue magazinul online Love Wine.
Nu aveau experiență antreprenorială, dar veneau din multinaționale. Magazinul online de vinuri a continuat în paralel cu joburile până-n 2018, când Vlad a decis să ia o pauză de la a fi angajat. Au cumpărat business-ul Magie du Chocolat, din zona de praline și ciocolate, și au pornit la drum într-o decizie ce în acel context părea dificilă.
„Eram însărcinată în opt luni, am vândut un apartament ca să cumpărăm acest business și doar pentru că Vlad are poate un al șaptelea simț, mi-a confirmat că e bine ce facem. Și am pornit la drum în a dezvolta distribuția și vânzarea de produse premium în România”, spune Lucia Tănăsie.
Dezvoltare ca distribuitor exclusiv în România
Nu au vrut să facă doar o afacere din revânzare, așa cum a fost în cazul vinurilor, ci să aibă o bază mai solidă. În comerț această bază înseamnă să fii distribuitor exclusiv al anumitor produse. Așa au devenit distribuitori în România și Europa pentru brandul american Tea Forte. Inclusiv de vânzările de pe Amazon se ocupă tot ei. De asemenea, au preluat distribuția exclusivă pentru brandul de praline belgiene Valentino și au deschis primul magazin cu ciocolată și praline în decembrie 2024.
„Am stat șase luni pentru a studia firma pe care am cumpărat-o, am studiat piața și am vrut să luăm un business pe care-l înțelegem. Am văzut oportunitățile, inclusiv din faptul că zona de ceaiuri premium era total neexplorată în acel moment”, spune Lucia Tănăsie. Au avut avantajul multinaționalei, pentru că Tea Forte este la rândul său o companie uriașă pe mai multe continente. Așa că au avut un limbaj comun pentru a dezvolta distribuția exclusivă a unui brand, ceea ce înseamnă că deși nu este compania lor, tratează produsele ca și cum ar fi fabricate chiar de ei.
Tea Forte este cel mai puternic brand din portofoliul companiei și este un brand pe care au reușit să-l facă mai cunoscut în HoReCa. „HoReCa este zona cea mai dezvoltată din business-ul nostru, pe lângă partea de cadouri corporate unde lucrăm cu numeroase companii. De asemenea, mai există și o zonă de retail în afacerea noastră”, spune Lucia.
„Vorbim de un retail de lux, așa cum facem și în cazul cadourilor corporate. Importăm produse dulci, premium, specialități din diverse țări”, explică Lucia Tănăsie.
Piața de lux se dezvoltă în România
Magie du Chocolat a reușit să termine anul financiar 2024 cu 5 milioane de lei cifră de afaceri și profit, chiar dacă au investit în deschiderea unei locații fizice și urmează lansarea unei insule într-un mall din Capitală. În toată această perioadă, Lucia a rămas optimistă privind apetența față de produsele de lux.
„Chiar dacă timpurile nu știm cum vor fi, oamenii se răsfață din când în când”, spune ea.
În dezvoltarea business-ului i-au ajutat legăturile directe cu oamenii, comunicarea cu partenerii din HoReCa și, până la un punct, zona online. Dar Lucia Tănăsie vede o schimbare.
Magie du Chocolat se uită permanent la noi produse pe care le pot importa, branduri la care pot deveni distribuitori exclusivi și Lucia Tănăsie spune că pentru ei „brandurile pe care le aducem sunt cele mai bune în lume”.
Pe lângă România, compania se ocupă de exportul acestora în Irlanda, Marea Britanie, Olanda, Portugalia sau Ucraina. Practic Magie du Chocolat nu este doar importator, ci exportă aceste produse mai departe în alte piețe din Europa.
Piața se întoarce la magazinul fizic de cartier
„Ne-a ajutat online-ul să creștem, dar nu a fost atât de semnificativ. Din acest motiv în 2024 am decis să deschidem un magazin cu praline belgiene, pentru că sunt produse pe care le vinzi greu online. Am hotărât să arătăm produsele noastre, să le deguste oamenii. Avem un magazin în zona Ion Mihalache din București”, spune Lucia Tănăsie.
Pentru un business ce s-a dezvoltat în distribuție și în online, magazinul offline Valentino Chocolatier a fost o lecție bună. Lucia a văzut cum oamenii treceau pragul, relațiile care se construiau, spiritul de comunitate al magazinului, mai ales că nu este amplasat pe vreo alee comercială din Capitală, ci în cartier.
„A fost o decizie în timp scurt. Am vizitat mai multe magazine în Belgia și am decis că trebuie să facem asta în București. Cred că piața se întoarce puțin și la magazinul fizic de cartier al unei comunități”, spune ea.
Pentru deschiderea magazinului au investit aproximativ 70.000 de euro.
Când poate deveni business-ul prea greu
Pentru Lucia Tănăsie o grijă este să nu ajungă să nu-i mai placă ceea ce face. Nu a ajuns acolo, dar spune că cele mai complicate perioade pentru o asemenea afacere sunt cele din sezon, Crăciun mai ales, când activitatea este foarte intensă.
„Cam două luni nu stau nicio zi acasă. Nici duminica. Sunt epuizante într-un final. Dar adrenalina ne menține, după care ne luăm o vacanță lungă și apoi analizăm cu ce am exagerat și ce trebuie să regândim”, spune Lucia Tănăsie.
De altfel, când o întreb ce nu vede lumea în spatele unui business cu produse de lux, Lucia săune că de multe ori nu se vede munca și stresul din spate.
„Ne lipsește detașarea. Nu ne detașăm. Suntem acolo permanent. Și în concediu, evident, stai pe telefon, răspunzi la întrebări. E interesul meu, e firma mea, nu mă pot văita, dar nu voi sta două săptămâni detașat”, spune antreprenoarea.
În plus, nu e prima persoană care spune cât de mult a ajutat-o experiența de multinațională într-un business. „Fără backgroundul acela nu am fi reușit să fim unde suntem acum. Tot ce mi se întâmplă acum este de la tot ce am învățat în aproape 20 de ani cât am fost într-o firmă. A fost șansa vieții mele să lucrez acolo. Am învățat foarte multe lucruri și soțul meu la fel”, explică Lucia Tănăsie.
Leapșa Antreprenorilor - recomandările Luciei Tănăsie
Ca întotdeauna, la finalul oricărui interviu din seria Leapșa Antreprenorilor, provocăm invitații noștri să ne recomande alți antreprenori. Ce facem noi? Îi căutăm, îi verificăm jurnalistic și îi invităm în studio.
- Adrian Pincescu, Bartending. „Partenerul meu de la Iași. Cel mai organizat om din lume, un autodidact. Ce am făcut cu Tea Forte am făcut cu ajutorul lui. Activează în distribuția în HoReCa și este un model de organizare și perseverență”.