Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Vezi în avanpremieră
Potrivit TechCrunch, la rundă au participat și investitori existenți precum GV, Highland Europe, EQT, Latitude, I2BF și Tapestry, alături de noi susținători strategici, printre care Nikhil Kamath și Qualcomm Ventures. Cu această finanțare, totalul atras de Nothing depășește 450 milioane $.
Extindere globală și planuri AI
În prezent, Nothing are o cotă de piață globală sub 1%, însă în India – cea mai mare piață a sa – a reușit să obțină 2%, conform datelor IDC. Compania a livrat 5,1 milioane de unități până acum, dintre care peste un milion doar în trimestrul al doilea din 2025. Modelul Phone (3), lansat recent, este al doilea smartphone distribuit oficial în SUA.
Carl Pei a declarat pentru TechCrunch că diferențierea prin design și interfață a atras o nouă generație de utilizatori interesați de tehnologie și creativitate. „Ne adresăm unei generații noi. Sunt interesați de tehnologie, de creativitate și design, iar brandul nostru a rezonat cu acest public”, a spus el.
Compania lucrează acum la un sistem de operare cu funcționalități AI și personalizare, iar în 2026 va lansa un device AI-first. Pentru a dezvolta această direcție, a recrutat pe Sélim Benayat, fost executiv la Linktree și fondator al platformei Bento.
Investitorii mizează pe AI în hardware
Matt Watcher, partener Tiger Global, a declarat că „Nothing reimaginează hardware-ul și software-ul cu un strat de AI pentru a-și poziționa produsele în noua eră a tehnologiei personale”. Tony Zappalà, partener Highland Europe, a spus că startup-ul are acum recunoaștere globală, un avantaj în atragerea de talente și consolidarea lanțului de aprovizionare.
Totuși, provocările nu sunt puține. „Construirea unei experiențe AI-first nu e doar o problemă tehnică. E o chestiune de experiență a utilizatorului și de încredere”, a spus Zappalà. Exemple recente, precum Humane sau Rabbit, au arătat cât de dificil este să găsești echilibrul între noutate și utilitate.
Carl Pei rămâne convins că smartphone-ul va fi în continuare principalul mediu de integrare a AI în următorii 3-5 ani.