Lectură de 5 min

Tamina Lolev, NOD Makerspace | Când scalarea unui business se face prin impact nu prin metri pătrați

Abonează-te pe  
Acum 10 ani un grup de arhitecți au decis să transforme o fostă fabrică din anii ’70 într-un spațiu care să strângă laolaltă creativii din România și București sub cupola NOD Makerspace. NOD este astăzi un mix hibrid de organizație, business, spațiu de coworking, makerspace, dar și un motor pentru comunitate, prin evenimente precum Dâmbovița Delivery sau debarcaderul Timpuri Noi. Cu Tamina Lolev, cofondatoare a business-ului, am făcut rezumatul acestor 10 ani și lecțiile primului an.

Tools4Startups

Ai o firmă nouă aflată în primul an de la înființare? Activează oferte exclusive de la partenerii de încredere ai antreprenorilor din România și pune startup-ul în mișcare.

Verifică aici

NOD Makerspace a fost pornit de către Tamina Lolev și Florin Cobuz într-un spațiu de 650 de metri pătrați din fosta fabrică Industria Bumbacului din București. Ideea a fost să creeze un spațiu pentru cei care vor să creeze produse nu doar ca un hobby. Alături de ei în momentul de pornire au fost alți 11 oameni.

Pentru a porni la drum în primă fază au investit inițial 120.000 de euro, din care 40% au fost din sponsorizări primite de la partenerii spațiului. După deschiderea din mai 2015 au investit și 15.000 de euro în echipamente. La 10 ani distanță, NOD Makerspace are un spațiu de coworking în sensul tradițional, birouri și echipamente pentru creatori, oameni care lucrează cu lemn sau alte materiale, un spațiu de evenimente, o bibliotecă de materiale și o comunitate ce dezvoltă proiecte pentru spații urbane din București.

"NOD Makerspace este un hub pentru industrii creative. Un spațiu multifuncțional căruia noi îi zicem spațiu terț - adică nu e nici acasă, nici la birou. E locul unde te întâlnești cu profesioniștii și cu colegii sau clienții", spune Tamina Lolev.

Astăzi, în 2025, NOD Makerspace a ajuns la un nivel de stabilitate. E un business hibrid. Pe de o parte o companie care are o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, pe de cealaltă parte Asociația NOD Makerspace care a ajuns la venituri comparabile cu firma.

Primul an al NOD Makerspace văzut după 10 ani

E un experiment bun să provoci antreprenorii să se uite cu atenție la primii ani ai afacerii și să descoperi cum văd ei momentele acelea. La 10 ani distanță, Tamina spune că grupul de atunci a pornit "precum niște haiduci”.

Primele șase luni ale business-ului au fost de transformare și amenajare a spațiului. "Unii dintre noi ne-am asumat responsabilitatea legală și financiară, așa că am galopat spre un sistem. A existat planificare și un mini-plan de business, dar nu cred că dacă am fi planificat mai mult am fi ajuns prea departe, pentru că a fost foarte mult experiment în această ecuație", spune Tamina Lolev.

Ea spune că ce ar fi făcut diferit în acel prim an ar fi să gândească la rece și cu mai puțin entuziasm. Dar. "Dacă nu exista entuziasmul de început, poate nu ajungeam astăzi și nu treceam peste momentele grele", spune ea.

"Următoarele șase luni după șantier au fost der organizare a activității în spațiu. Încercam să gestionăm spațiul, iar încet-încet ne-a trezit chiria de la Industria Bumbacului la realitate. Ce aș face astăzi diferit ar fi să gândesc mai la rece lucrurile pentru a nu mai ajunge în situații de criză", explică ea.

În seria aceasta de interviuri realizată pe start-up.ro am aflat de multe lucruri care erau diferite la începutul afacerilor, dar Tamina menționează de un aspect foarte interesant și adevărat. Da, astăzi Tamina și echipa au experiență, o echipă legată, dar spune că pe vremea aceea reușeau să aducă oamenii mai ușor împreună în mediul online.

"Aveam foarte mult nou veniți, oamenii erau curioși să afle de lucruri noi, făceam apeluri publice și pe vremea aceea Facebook funcționa. Nu mai avem astăzi canale de comunicare libere, necondiționate de business, cum era Facebook atunci. În schimb, avem experiența de a lua decizii mai grele", spune Tamina Lolev.

În plus, menționează antreprenoarea, simte nevoia nu neapărat al unui schimb de generații, cât al unui influx de spirit tânăr.

"Nu mai avem atât de multă energie. În continuare ducem business-ul, evenimente precum Dâmbovița Delivery, dar simt nevoia de a aduce aproape mai mulți oameni tineri, considerabil mai tineri decât noi, pentru că se simte că a crescut media de vârstă în comunitate", spune cofondatoarea NOD Makerspace.

Când s-a clătinat business-ul: când era pe punctul de a scala

NOD Makerspace a rămas un proiect în București, dar care a inspirat spații asemănătoare și în alte orașe din România. Compania s-a extins cu diferite proiecte, dar au fost foarte aproape de o scalare mai amplă, atunci când au primit o ofertă de achiziție din partea grupului german Rent24. E o poveste utilă pentru mulți antreprenori.

"În 2018-2019 a existat oportunitatea să vindem NOD Makerspace către acest grup. Am trecut prin șase luni de due dilligence, mai mult pentru că eram curioși să vedem cum funcționează", spune Tamina.

"La un moment dat procesul s-a oprit și aproape că ne-am bucurat. Era și foarte stufos administrativ, iar posibilul cumpărător era foarte interesat de zona de coworking, pentru că acela ar fi fost business-ul lor. Și am fi trecut dintr-o zonă de comunitate într-una de imobiliare. În realitate am fost norocoși că s-a blocat procesul, pentru că am fi fost o bucată dintr-o corporație și ar fi murit spiritul comunității și impactul în societate", explică Lolev.

Episodul posibilei achiziții i-a ajutat să regândească strategia. Dacă până atunci vedeau o posibilă extindere geografică spre Iași, Cluj, Timișoara, după acele luni au realizat că trebuie să securizeze nucleul, zona de comunitate și că poți avea un impact mai mare într-un spațiu mai mic.

Treptat, au dezvoltat numeroase alte proiecte. În pandemie, deși a fost provocator, au coordonat proiectul viziere.ro, unde au creat viziere pentru spitale. Au dezvoltat evenimentul Dâmbovița Delivery și au descoperit că scalarea poate fi făcută prin impact, nu prin metri pătrați. Pe termen mediu și lung se uită spre oportunitatea Berzei 21, un proiect pe care vor să-l transforme în "viitoarea adresă a creativității bucureștene" și pe fondul unei relații tensionate cu proprietarii Industria Bumbacului, locul care le-a fost casă în ultimii 10 ani.

Cinci sfaturi pentru antreprenori la început de drum

  • E nevoie de răbdare și consecvență
  • E nevoie să ții entuziasmul sus indiferent prin câte lucruri treci
  • Să-ți construiești reziliența, lucrurile se schimbă rapid și trebuie să schimbi direcția
  • Construcția de echipe și de colaborare sunt importante

Antreprenorii Sunt - cum e primul an al afacerii?

Antreprenorii Sunt... este un proiect realizat de start-up.ro cu susținerea SmartBill România.

În proiectul Antreprenorii sunt... vei descoperi că primul an a fost special pentru orice antreprenor.

  • Când au considerat că afacerea e stabilă
  • Cum au planificat primul an al afacerii
  • Vei afla cum au pornit afacerea și ce greșeli strategice au făcut
  • Ce aveau disponibil în momentul lansării în piață și ce ar avea astăzi
  • Unde era business-ul la 6 luni după înființare

Partenerii noștri în proiect sunt SmartBill România, care le fac viața mai ușoară antreprenorilor din România de 18 ani prin digitalizare, facturare și o experiență modernă. Peste 165.000 de firme se bazează pe SmartBill pentru facturare și gestiune.

De curând au lansat Tools4Startups, o platformă care ajută afacerile la început de drum, cele care au maximum 12 luni de la înființare, ca subiectul conversației noastre din proiectul "Antreprenorii Sunt...".

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: