Lectură de 6 min

Joy2Wander: ”motivația noastră este că le putem arăta copiilor noștri că există și un alt mod de a trăi și de a călători”

Abonează-te pe  
Manuela și Răzvan Păduraru s-au cunoscut la job, au devenit un cuplu și s-au decis să fie și parteneri de business. Asta pentru că îi legau multe pasiuni comune, unele strâns legate de călătorii, natură, sport. Astfel, în 2015 puneau bazele business-ului Joy2Wander, prin care românii puteau să închirieze o autorulotă și să exploreze călătoriile altfel. În 10 ani și-au atins țelul de a avea 10 autorulote, dar au dezvoltat și soluții extra pentru scena turismului tip caravaning.

Riscuri IMM

SIGNAL IDUNA este un partener de încredere pentru a asigura ce contează mai mult: oamenii și afacerea ta. Descoperă soluțiile de protecție care aduc semne de bine în fiecare zi de lucru.

Descoperă soluțiile

Manu și Răzvan, fondatorii Joy2Wander, au înțeles ce înseamnă vacanțele cu rulotele, atât în plan persoanl, cât și în sfera profesională. Așa că au dus conceptul mai departe decât un simplu serviciu de închirire. Au creat evenimente, un spațiu de service pentru autorulote și au consolidat o comunitate locală a celor care vor să exploreze plecările cu o casă pe roți.

O afacere romanțată, dar nu atât de ușor de crescut

Pandemia a deschis ușa călătoriilor diferite. Mai intime, mai în contact cu natura, mai aproape și de drum, nu doar de destinație.

Când contextul ne cerea să nu fim foarte aproape de alții, oamenii simțeau în continuare dorul de ducă.

Și dacă ideea de caravaning era foarte populară în culturile vestice, în România oamenii abia se familiarizau cu acest concept. Piața de caravan & camping sites (aici sunt incluse și terenuri/campinguri pentru autorulote) din România include aproximativ 333 de afaceri active în 2025, cu o creștere de aproximativ 23% între 2020 și 2025.

Manuela și Răzvan își doreau să vadă lumea dintr-o autorulotă încă de dinainte ca acet stil să fie #trending pe Instagram. Dar opțiunile erau limitate. Așa că s-au decis să fie ei una dintre opțiunile principale ale românilor care vor să călătorească cu un campervan.

”Anul viitor vom face 10 ani. Am avut un plan inițial și am încercat să ne ținem de el, să bifăm niște lucruri importante din planul acesta. Primul lucru era numărul de autorulote: pentru ca business plan-ul pe care îl făcusem să devină sustenabil, trebuia să ajungem la un număr de 10 autorulote. Acolo am văzut noi că într-adevăr devine un business serios.”

S-au lansat în 2015, dar au crescut după pandemie, când călătoria cu autorulota a devenit mai atractivă ca variantă sigură.

Cu toate acestea, au realizat că închirierea de autorulote în România nu are un potențial uriaș din cauza infrastructurii și a mentalității pieței, motiv pentru care au extins afacerea cu servicii adiționale – organizare de roadtrips în grup și un spațiu tip „camper hub” pentru campare, mentenanță și parcare.

Astfel, au adăugat două linii noi de business, o dezvoltare laterală care să contribuie atât la creșterea afacerii, dar și la închegarea comunității și a iubitorilor de autorulote.

Cum fac față provocărilor specifice business-ului

Provocările din business sunt unele foarte specifice domeniului ales: marjele mici din închiriere, costurile ridicate de mentenanță și sezonalitatea accentuată (cererea maximă fiind vara).

Pentru a acoperi cât mai multe luni din an, fondatorii au creat roadtrips și evenimente pentru comunitate, inclusiv un festival dedicat caravaniștilor.

Ei au ales să gestioneze o flotă limitată de autorulote, unele în proprietatea lor, altele operate în numele unor familii, astfel încât ambele părți să aibă beneficii financiare și acces facil la autorulotă.

”Închirierea de autorulote e o afacere interesantă, dar care are marje mici pentru că mașinile pe care le-am ales noi sunt unele relativ scumpe. Pe lângă asta, mentenanța lor este semnificativ mai scumpă decât orice alt bun mobil pe care îl dai la închiriere. Autorulota are două componente: partea de motor, de șasiu, și partea de locuit. Ambele îți generează costuri de mentenanță recurente, care nu sunt mici pe parcursul unui an și cumva diminuează marja de profit din business-ul ăsta. La acestea se adaugă provocarea pe care am avut-o pe parcursul anilor, și anume concentrarea solicitărilor de închiriere în anumite intervale, în general vara. Un business nu poate să trăiască dintr-un interval sezonier de două luni și jumătate în timpul verii.”

Pentru a acoperi cât mai mult din an, fondatorii:

  • au venit cu ideea acestor roadtrip-uri, ca un serviciu adițional, care se face într-un mediu mai controlat și mai prietenos, cumva gândit pentru cei care sunt la prima experiență și care încă n-au curajul de a merge singuri. Astfel, se creează și comunitatea aceasta de familii și de copii care socializează între ei și care revin pe parcursul timpului.
  • partea de camper hub este locul unde am încercat să strângem niște servicii de curățenie, de mici lucrări de mentenanță și de parcare pe termen lung sau pe termen scurt a autorulotelor, ca să mai completăm veniturile generate de business-ul acesta.

Antreprenoriatul în cuplu

Manu și Răzvan s-au cunoscut la birou. Înainte să fie un cuplu și parteneri de business, au fost colegi. Ba chiar unii care nu prea se agreau. Iar din ceartă în ceartă, sau diferență de opinii cum o vedea Răzvan, au descoperit că au mai multe lucruri în comun decât lucrurile pentru care se șicanau în spațiul profesional.

”Am fost colegi, ne-am certat foarte mult. Era un personaj din companie pe care nu-l agream foarte mult, că mi se părea distant. Aveam echipe separate, dar care la un moment dat se loveau pentru că erau clienți comuni. Mereu aveam clinciuri pe clienți. Tot certându-ne, ne-am dat seama că avem o grămadă de pasiuni comune și cumva am ajuns să ne întâlnim și să ne cunoaștem mai bine, să ajungem un cuplu. Vorbeam foarte mult despre călătorii, sporturi, aventuri”, își amintește Manuela.

Cel mai dificil lucru la antreprenoriatul în cuplu:

”Cel mai dificil cred că este să găsești acel echilibru între viața de business, și cea de cuplu. În business trebuie să fii mai ferm, cu obiective mai clare. Iar în viața personală trebuie să fii răbdător, să fii mai cald și trecerea aceasta e mai grea, dar în același timp cred că ne-a și adus multe lucruri bune, ne-am cunoscut mai bine. Am crescut destul de mult pentru că ne-am dat seama unde se opresc rolurile, dar și cu puțină organizare.”

Reguli de aur pentru business în cuplu:

”Nu am avut. Am avut un business plan pe care l-am urmărit, legat de ce venituri ar trebui să-ți fie generate, cu ce cheltuieli și așa mai departe. Am încercat de la an la an să venim cu idei noi și să improvizăm, tocmai pentru că contextul a schimbat destul de mult piața aceasta și așa mică de închirieri sau de caravaning din România. Că nu vorbim doar de închirieri de autorulote, ci de un concept de călătorie ușor diferit față de varianta clasică cu care sunt obișnuiți turiștii români. Cumva asta ne-a ajutat să ne adaptăm mai ușor schimbărilor și mediului destul de volatil din domeniul nostru. Deci n-am avut niște reguli foarte clare, cumva ne-am adaptat din mers și am schimbat lucrurile din mers, așa cum am considerat sau am simțit noi că e mai bine pentru business-ul ăsta.”

Beneficii ale unui business în cuplu:

Manu: ”Cred că cea mai importantă este încrederea, care e total diferită. Mai e și viteza de a lua decizii, pentru că ai la bază o motivație pe termen lung și obiective comune, atunci te miști mai repede. Dar asta având la bază acea încredere care se dezvoltă pe parcurs.”

Răzvan: ”Dacă business-ul acela te reprezintă pe tine ca individ și ca și cuplu, așa cum ne reprezintă pe noi, e clar că pe termen lung, așa cum am gândit noi business-ul ăsta, evoluția este una mult mai predictibilă și mai fluentă. Ne punem atât emoțiile în acest business, dar și educația sau informațiile pe care le-am primit dintr-o multinațională, unde fiecare dintre noi s-a dezvoltat ca și profesionist și poate să replice o parte din informațiile pe care le-a dobândit acolo. Și asta ne ajută să gestionăm mai bine și relația din cadrul business-ului, cumva în paralel și împreună cu viața de familie.”

”Ce ne motivează pe amândoi este că încercăm prin acest business să le arătăm copiilor noștri un mod diferit de a călători și de a-și petrece timpul, de a relaționa cu noi, cu animalele din familie, cu bunicii, dar și cu alți oameni din comunitatea noastră, mai puțin dependenți de tehnologie, de telefoane, de tablete și mai mult în aer liber, jucându-se cum ne jucam noi o dată pe vremuri.”


Un antreprenor responsabil se gândește și la lucrurile pe care nu le poate controla. Asigurarea de răspundere de la SIGNAL IDUNA te protejează în situații în care afacerea ta poate fi trasă la răspundere, un semn de bine pentru încredere, siguranță și relații durabile cu partenerii și clienții.

Abonează-te pe  


Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: