În același timp, compania are deja în portofoliu platforme UAV mature aflate pe piață – UAV-uri tactice ISR Clasa 1 (mini), platforme hibride Clasa 1 (small) cu autonomie de peste 17 ore și platforme electrice cu aripă fixă, drone cargo cu o capacitate de încărcare de peste 50 kg și soluții comerciale anti-grindină – livrate până în prezent în peste 16 țări.

Au transformat o idee într-o capabilitate pe frontul din Ucraina

„Proliferarea dronelor ieftine a schimbat fundamental regulile jocului în securitatea aeriană. Nu mai este sustenabil să răspunzi unei amenințări de 30.000 de euro cu o rachetă de 200.000 de euro sau chiar de milioane”, spune Ion Mocanu, cofondator și CEO al Qognifly. „Cu Drone Wall, echipa noastră din România a transformat o idee într-o capabilitate validată pe câmpul de luptă din Ucraina: o arhitectură autonomă cu interceptori reutilizabili și inteligență artificială care readuce eficiența economică pentru cei care protejează infrastructura și comunitățile.”

„La Qognifly am combinat disciplina aerospațială cu inovația în inteligență artificială și senzori pentru a construi un sistem european de contracarare a dronelor conceput pentru realitatea operațională de astăzi”, adaugă Anton Danici, cofondator tehnic. „Obiectivul nostru este să oferim forțelor de apărare și operatorilor de infrastructură critică un instrument eficient, reutilizabil și responsabil - pentru protecție, nu pentru escaladare.”

Un sistem anti-dronă complet

Qognifly acoperă întregul lanț operațional pentru contracararea amenințărilor generate de drone - de la detecție și identificare până la urmărire, alocarea resurselor și interceptare.

Drone Wall este construit ca un ecosistem unificat și integrabil, conceput să depășească performanțele soluțiilor fragmentate care funcționează izolat. T

oate componentele rulează on-edge, cu latență redusă și reziliență crescută, iar sistemul este îmbunătățit constant pe baza datelor și feedbackului operațional din Ucraina pentru a optimiza clasificarea, prioritizarea și eficiența intervenției.

Producție la București

Drone Wall nu mai este un concept, ci o capabilitate testată în condiții de război, pe baza evaluărilor realizate în scenarii relevante pentru apărarea aeriană modernă.

Pe baza acestor rezultate, Qognifly intră într-o fază de consolidare a infrastructurii și proceselor, pregătind o unitate dedicată în București pentru producția de loturi pilot și standardizarea etapelor de integrare și testare. Compania nu a anunțat deocamdată începutul producției de serie.

Qognifly a semnat deja memorandumuri de înțelegere (MoU) cu trei companii din Ucraina, ca parte a strategiei sale de colaborare regională.

Compania operează deja o unitate europeană dedicată dezvoltării și integrării UAV-urilor, cu control complet asupra lanțului tehnologic - de la design aeronautic și producția de materiale compozite până la avionică, senzori și software de misiune. Această bază permite standardizarea proceselor, pregătirea lanțului european de aprovizionare și tranziția de la prototipuri și loturi pilot către pre-industrializare în România.

Drone Wall: arhitectură autonomă, eficiență economică

Drone Wall este un sistem integrat de apărare împotriva dronelor bazat pe radar la sol, software Air Defense Management System (ADMS) și o familie de interceptori cu trei raze de acțiune, inclusiv o variantă reutilizabilă aer-aer cu propulsie cu reacție.

Arhitectura integrează detecția, urmărirea, alocarea țintelor și comanda interceptării într-un flux automatizat, permițând integrarea într-un cadru de război centrat pe rețea, în care senzorii, sistemele de intervenție și unitățile de comandă împărtășesc aceeași imagine operațională.

Sistemul este proiectat pentru operare complet autonomă, cu un număr minim de operatori. Interceptorul este ghidat de radar și coordonat de ADMS pentru a răspunde volumului și complexității actuale a amenințărilor fără a necesita un pilot uman dedicat pentru fiecare interceptare.

Prin această abordare, Qognifly vizează un raport de cost de aproximativ 1:20 comparativ cu soluțiile bazate pe rachete, oferind o opțiune scalabilă pentru protejarea infrastructurii critice și a zonelor urbane, cu accent pe prevenție și protecție, nu pe escaladare.

În anumite configurații, compania utilizează componente consacrate din industrie acolo unde este justificat, însă diferențiatorul Qognifly este arhitectura integrată și straturile proprietare (autonomie bazată pe inteligență artificială, ADMS, integrarea radar-interceptor, siguranță și securitate).

Această abordare urmează filosofia COTS (Commercial Off-the-Shelf) a companiei, care reduce costurile și timpul de lansare pe piață și îmbunătățește interoperabilitatea prin utilizarea interfețelor standard.

În domeniul apărării, criteriul relevant nu este eticheta „open-source” sau „proprietar”, ci interoperabilitatea cu ecosistemele C2/ISR, auditabilitatea (trasabilitate, conformitate și verificabilitate), robustețea lanțului de aprovizionare și capacitatea de operare în medii contestate. Qognifly aplică aceste principii la nivelul întregului sistem, prin procese de integrare, testare și control al configurației care asigură performanță și fiabilitate operațională.

Finanțare și dezvoltare

Qognifly a avut discuții avansate cu mai mulți investitori de capital, inclusiv internaționali, însă compania a ales să continue cu un partener strategic local. Runda de finanțare urmează să fie anunțată oficial în perioada următoare.

Finanțarea va accelera testarea, finalizarea interceptorului cu propulsie cu reacție și pregătirea capacităților industriale pentru Drone Wall. Aceasta include dezvoltarea algoritmilor de procesare video și radar, coordonarea mai multor drone simultan și dezvoltarea interceptoarelor capabile să atingă viteze de până la 500 km/h, precum și extinderea echipei și a capacității de producție.

Qognifly susține inițiativa Black Sea Defense, o platformă regională de colaborare pentru integrarea și industrializarea capabilităților de apărare în regiunea Mării Negre. Inițiativa contribuie la validarea externă a tehnologiei și deschide drumul către clienți instituționali din UE și NATO, într-un context de creștere accelerată a investițiilor în sisteme C-UAS.

Compania adoptă o abordare responsabilă a tehnologiei, concentrată pe protejarea infrastructurii critice, a forțelor din teren și a populației civile, în conformitate cu cerințele de siguranță, interoperabilitate și conformitate ale partenerilor europeni și NATO.

Prin dezvoltarea și pregătirea industrializării sistemelor C-UAS în Europa, Qognifly contribuie la suveranitatea tehnologică europeană și la securitatea lanțurilor de aprovizionare, cu rigoarea inginerească, autonomia strategică și responsabilitatea în proiectarea, testarea și utilizarea tehnologiei drept valori centrale.

Echipa fondatoare combină expertiză în senzori EO/IR, robotică și inteligență artificială „on-edge”, procesare și interpretare de imagini, senzori radar și comunicații securizate în medii fără GNSS, alături de o tradiție solidă în ingineria aerospațială și operarea UAV-urilor în teatre complexe din Europa, Orientul Mijlociu, SUA și Africa.

Portofoliul Qognifly include sistemul integrat Drone Wall pentru contracararea dronelor, interceptori reutilizabili, drone senzoriale aeriene și platforme ISR cu autonomie mare utilizate pentru supraveghere, protecția infrastructurii critice, combaterea grindinei, cartografiere și intervenții de urgență.