Lectură de 9 min
Români din lume este seria editorială start-up.ro dedicată antreprenorilor români din străinătate, celor care sunt angajați la marile companii care schimbă lumea, cercetătorilor, tuturor românilor care vor mai mult și fac mai bine. Știi un asemenea român? Scrie-ne pe hello@start-up.ro.
Drumul dintre cele două lumi a trecut însă prin Erasmus în Spania, studii de business în Danemarca, joburi găsite prin voluntariat și o perioadă de introspecție petrecută chiar în satul din care plecase.
„Am crescut în Banat, într-un sat de lângă Timișoara. Îmi place mult să spun că sunt dintr-un sat numit Giulvăz. Am crescut într-un sat simplu, cu animale și de toate”, a povestit Abel Aioanei, fondator al GTM Engineer, în cadrul podcastului Români din lume.
Au trecut opt ani de când a plecat din România și aproximativ șase de când lucrează în tehnologie. Povestea lui nu a fost deloc liniară, deși din exterior așa ar putea părea.
_.png)
Prima oprire a fost Spania. Abel a ajuns acolo în ultimul an de licență, cu o bursă Erasmus, într-un orășel din nordul Madridului.
Realitatea din universitate l-a surprins încă din primele zile.
„Mi-am dat seama repede că la universitate nu vorbea nimeni engleză. Adică știau, dar era complicat. Și a trebuit să învăț spaniolă.”
A locuit cu studenți italieni, a învățat limba lor și a continuat studiile în informatică. Experiența Erasmus i-a arătat însă și că direcția profesională pe care o alesese nu era atât de clară pe cât credea.
După Spania, următorul pas a fost Danemarca, Copenhaga - locul în care este și acum. Totul a început când un fost coleg de liceu l-a convins să aplice la Copenhagen Business School.
„Aveam un coleg din liceu care mi-a zis <<hai să studiezi aici, să faci altceva>>. Dar eu atunci eram puțin confuz, nu eram convins că mai vreau să fac computer-science sau IT.”
Însă, Abel a ajuns în Danemarca la finalul lui 2019 pentru că a găsit programul International Business in Asia - care includea și studii de limbă chineză și un an de studiu la Beijing. Planul s-a schimbat însă radical când a venit pandemia.
„Când a început pandemia (la începutul anului 2020 n.red.) eu eram în Danemarca deja de vreo patru-cinci luni și mă întrebam oare ce se întâmplă acum pentru că știam că nu mai putem merge în China”, a spus Abel.
Așa că s-a întors pentru câteva luni acasă, în Giulvăz.
„Eram genul de român care devenise puțin „hater”. Nu mai voiam să aud de România. Și când am venit înapoi în sat, mi-am dat seama că România are problemele ei, dar probabil eu aveam mai multe. Așa că am decis să-mi repar eu problemele întâi și după aia mai reparăm și la România.”
Cele șase luni petrecute în sat, în timpul pandemiei, l-au făcut să privească altfel locul din care plecase.
„Mi-au prins foarte bine acele șase luni din timpul pandemiei în care am stat în sat. M-am mai domolit.”
Întors la Copenhaga, lucrurile nu au devenit mai ușoare. Piața muncii era blocată, iar Abel avea nevoie de bani. Așa că a început să lucreze într-o cafenea.
„Am găsit un job într-o cafenea. Iar munca în cafenea m-a educat foarte mult, m-a învățat să vorbesc cu oamenii și să mă obișnuiesc să lucrez cu oamenii. Dar știam că am nevoie de mai mult”, a spus Abel.
În paralel, a început să caute activ comunități și organizații studențești, deoarece într-un oraș precum Copenhaga, chiar dacă este un oraș mic, network-ul contează foarte mult.
„Mi-am dat seama că eu în Danemarca nu am pe nimeni. Și trebuia să găsesc repede o cale să îmi fac un network.”
Astfel, Abel s-a implicat în cât mai multe organizații studențești, chiar dacă asta însemna voluntariat.
„Ai mei nu înțelegeau deloc. Spuneau că lucrez pe gratis. Dar prin aceste organizații studențești am întâlnit alți studenți care lucrau în companii tech și prin ei am primit recomandări. Și așa am ajuns să fiu angajat la o companie tech.”
În 2020, s-a angajat într-un startup fintech care tocmai primise o rundă importantă de finanțare.
„Atunci eram la unul dintre puținii unicorn din Danemarca, dar am ajuns acolo pentru că am făcut mult voluntariat la multe organizații studențești.”
Compania avea atunci aproximativ 187 de angajați. În doar un an, după o rundă Series C de aproximativ 350 de milioane de dolari, echipa a ajuns la 1.200 de oameni.
Iar asta a fost pentru Abel o experiență accelerată de învățare. „Într-un an am ajuns să cunosc peste o mie de oameni din companie.”
Însă, ce l-a surprins cel mai mult a fost cultura organizațională daneză și faptul că CEO-ul companiei era ca „toți ceilalți”.
„CEO-ul și aproape toți oamenii din C-level veneau cu bicicleta la birou. Sunt foarte normali. Nu există cultura asta de a arăta cât ai sau ce ai realizat. Cred că putem învăța multe din asta. Adică e nevoie de o balanță, asta se vede în cum se îmbracă, cum vorbesc. Acolo nu se pune valoare pe lucrurile materiale. Dacă ai reușit ceva, nu trebuie să o arăți.”
După câțiva ani în Danemarca, Abel a început să observe și partea mai puțin vizibilă a societății locale.
„Copenhaga e foarte uniformă. Chiar și hainele sunt la fel. România e foarte pestriță. Eu am crescut într-un sat nemțesc, lângă Serbia și aproape de Ungaria. Pe stradă când era mic auzeam germană sau dialectul vechi, la radio era franceză sau italiană sau muzică sârbească și îmi e dor de diversitatea asta”, a spus Abel.
În același timp, ecosistemul tech din Copenhaga este mult mai divers, pentru că adună oameni din toată lumea.
„Totuși eu și sunt în bula asta de tech unde vin oameni de toate felurile și de peste tot din lume.”
După trei ani în fintech, Abel a simțit nevoia unei schimbări. Așa că i-a propus managerului său un experiment: să continue să lucreze pentru companie, dar din alt oraș.
„I-am spus că vreau să mă mut la Paris șase luni. Nu am copii, nu am credit la casă. Dacă e momentul să risc, e acum.”
Iar managerul a acceptat. Însă, a stat la Paris mai puțin decât credea pentru că după doar câteva săptămâni, Abel a primit o ofertă foarte bună înapoi în Copenhaga și a decis să se întoarcă.
„A fost scurt, dar intens. La Paris am stat trei săptămâni pentru că primisem înapoi o ofertă foarte bună, greu de refuzat în Copenhaga și am decis să vin înapoi.”
În 2024, Abel s-a alăturat unui startup din zona de marketing tech, aflat într-o etapă Series A. Compania avea aproximativ 50 de angajați și lucra cu clienți enterprise. Ritmul era diferit de ce trăise înainte.
„După ora patru sau cinci se termina munca, iar pentru mine era ciudat”, a povestit Abel care era obișnuit să lucreze aproape continuu — între studii, voluntariat și job.
Timpul liber l-a făcut să descopere orașul în care locuia de ani de zile.
„În 2024 mi-am dat seama că e timpul să mai văd și eu ce se întâmplă de fapt în Copenhaga, ce e cu orașul acesta, că eu nu știam. Am început să merg la muzee, la evenimente culturale. Să văd ce înseamnă de fapt viața într-un oraș.”
O altă escapadă pentru Abel ar fi trebuit să fie și destinația Berlin, însă, tot o ofertă bună de la companie tech din Copenhaga l-a făcut să nu mai caute bilete de avion.
„Începusem să mă conectez cu mulți oameni. Și așa am dat de ofertele din Berlin și eram foarte aproape să merg acolo, dar din nou, de niciunde a venit o altă ofertă din Copenhaga la care nu am putut să spun nu.”
În noiembrie 2025, Abel s-a alăturat startup-ului Sumary, unde ocupă rolul de founding go-to-market engineer.
Compania dezvoltă un produs care automatizează o parte din munca repetitivă a contabililor. Startup-ul a atras aproximativ 4,2 milioane de euro finanțare, iar Abel a fost al cincilea angajat al companiei.
Rolul său este unul relativ nou în ecosistemul tech, a mai explicat el.
„Companiile trebuie să vândă. Iar când produsul devine complex și ai mai multe segmente de piață, ai nevoie de sisteme care să le spună echipelor de sales și marketing cui să vândă și când.”
Practic, el construiește infrastructura tehnică și analitică care ajută echipele comerciale să înțeleagă comportamentul clienților și semnalele din produs.
„Trebuie să înțeleg produsul, să scriu cod, să intru în sales și să construiesc context pentru echipele de marketing și vânzări.”
Deși trăiește în Danemarca, Abel încearcă să rămână conectat cu România. Participă la evenimente, vorbește cu studenți și încearcă să ajute startup-uri românești atunci când poate.
„Cred că mulți români din diaspora încearcă să facă asta într-un fel sau altul.”
De asemenea, Abel încearcă să vină cât mai des în România, iar când ajunge atunci vizitează și școala din satul în care a crescut.
„Mă uit la copiii de acolo și mă gândesc că și eu am fost unul dintre ei, cu nimic mai special.”
În copilărie, Abel nu avea cablu TV acasă și se uita la TVR și la Telenciclopedia, a mai povestit el.
„Vedeam cum prezentau capitale ale lumii și mă întrebam dacă e posibil ca cineva ca mine să ajungă acolo.”
Astăzi, a ajuns să lucreze și să călătorească în multe dintre locurile pe care le vedea atunci la televizor.
Deși cariera lui este în plină dezvoltare în ecosistemul tech european, Abel a spus că a acceptat deja ideea că într-o zi se va întoarce în România.
„Acasă e acasă. Îmi e dor de Giulvăz, de strada cu gâște și de mâncarea de acasă.”
El crede că impactul pe care îl poate avea într-o comunitate mică este uneori mai mare decât în marile ecosisteme tech.
„Dacă te întorci și mergi o dată la două săptămâni la școala din sat să vorbești cu copiii, deja ai făcut mult.”
Dacă ar putea da timpul înapoi, Abel ar încerca să se apropie mai devreme de industria tech.
„La facultate mi-era foarte frică de programare. Atunci aproape că nu-mi plăcea deloc ce fac, nu înțelegeam. Și dacă aș fi acum, înapoi, student în Timișoara, studiind informatică, aș încerca cumva să mă apropii mai mult de industria locală și de oamenii IT locali, ca să înțeleg care e de fapt lumea reală în IT și nu doar ce e de învățat la facultate.”
În următorii ani, Abel vrea să continue să construiască produsul startup-ului din care face parte și să rămână aproape de ecosistemul de venture capital pentru că este interesat de modul în care se nasc startup-urile și de relația dintre fondatori și investitori.
„Sunt interesat de lumea de VC și chiar de private equity, chiar dacă e în alte industrii și tot timpul am încercat fie să mai discut dealuri pentru VC-uri, fie când am văzut oameni și profile de oameni interesanți pentru anumite VC-uri am încercat să le fac legătura. Și e bine să stai aproape de investitori, că în final acolo sunt banii.”
Dar, dincolo de planuri profesionale, Abel a spus că există un lucru care îi rămâne constant în minte.
„Știu că într-o zi mă întorc acasă. Eu când eram mic chiar îmi doream să am o fermă și să am vaci. Până prin clasa a 8-a mă gândeam că o să am vaci și o să am pământ și poate o să am și oi și chiar era atât de simplu. Dar a ajuns să nu fie deloc așa, deloc.”
Pasionată de idei de business și de oamenii din spatele lor, vede în fiecare startup o poveste care merită spusă și care poate deveni inspirație pentru alții. De peste 8 ani scrie despre antreprenoriatul românesc, ecosistemul de startup-uri și investiții, urmărind cum ideile bune cresc, se validează și se transformă în businessuri cu impact.
Te-ar putea interesa si urmatoarele:
Alexandra Ciornei
