Conform Variety, Google și A24 au încheiat un parteneriat de cercetare în domeniul inteligenței artificiale, susținut de o investiție de aproximativ 75 milioane de dolari din partea companiei americane. A24 va avea acces la infrastructura și cercetarea DeepMind, iar echipele celor două companii vor colabora pentru dezvoltarea unor instrumente dedicate realizatorilor de filme.

Google și A24 dezvoltă instrumente AI pentru industria filmului

Parteneriatul este multianual și neexclusiv. Potrivit informațiilor publicate de Variety, acordul nu oferă Google acces la biblioteca de conținut a A24 sau la datele sale interne.

Cele două companii vor să creeze instrumente care să sprijine procesele de producție și distribuție. Accentul nu este pus pe sistemele de generare automată de conținut care au stârnit controverse în industria cinematografică.

Scott Belsky, partener A24 și responsabil pentru activitățile de tehnologie și inovație ale studioului, a declarat că noile instrumente „nu vor semăna deloc cu tipul de inteligență artificială bazată pe prompturi care îi face pe oameni să se simtă inconfortabil”.

Acesta a precizat că există „utilizări mai bune care păstrează controlul creativ și susțin asumarea de riscuri”.

Prima participație directă a Google într-un studio cinematografic

Investiția de aproximativ 75 milioane de dolari marchează prima participație directă a Google într-un studio de film. Compania este deja prezentă în industria divertismentului prin platforma YouTube, însă acordul cu A24 reprezintă o extindere a implicării sale în sectorul cinematografic.

Google și A24 intenționează să colaboreze și cu o parte dintre creatorii care lucrează deja cu studioul. Printre numele menționate se află regizorul Kane Parsons, cunoscut pentru proiectul „Backrooms”.

Potrivit reprezentanților celor două companii, obiectivul este dezvoltarea unor fluxuri de lucru și tehnici noi împreună cu realizatorii de filme, astfel încât instrumentele să răspundă nevoilor acestora și să susțină procesul creativ.