Flagship, mid range, entry level. Ani de zile v-am vorbit despre aceste categorii de telefoane. Dar eu cred că ele nu mai există în formula asta. Categoriile sunt mai rafinate și a devenit mai clar anul ăsta. Nu mai există un anumit preț bine stabilit pentru o anumită categorie .
De la 2.000 de lei până la 3.600 de lei. Ce au ele? Ecrane mari și de calitate, camere decente, baterii mari, dar un design elegant și subțire. Dacă nu te pricepi, ai zice că sunt flagshipul companiei.
Voi numi în 2026 în România această categorie drept “Premium Bolojan”. Reducem un pic cheltuielile ca să ne fie mai bine pe mai departe, dar fără să ne schimbăm radical stilul de viață.
În mod normal nu aș fi făcut un review la acest telefon, dar m-a intrigat. Motorola Edge 70 Pro e una dintre marile surprize ale mele în 2026. Și e un telefon în aceeași categorie cu Honor 600, Xiaomi 17T, Poco X8 Pro, pentru care avem review-uri publicate pe canal. Dar cu niște avantaje.
Ții minte ce am zis mai devreme? Telefoane care arată bine și te păcălesc că ar fi un flagship. Dintre Motorola Edge 70 Pro și Motorola Signature, cel mai bun telefon al companiei, e foarte greu să faci o diferență.
Spatele cu acea imitație de textil în culori Pantone iese în evidență și Motorola creează, din punctul meu de vedere, cele mai frumoase telefoane accesibile în momentul acesta. Nu se simte ca un terminal ieftin, ba dimpotrivă.
Design Motorola Edge 70 Pro
Da, ecranul are colțurile rotunjite, ceea ce e un pic old school, dar în lumea în care unii producători au lansat variante Air pentru telefoane subțiri, Motorola Edge 70 Pro este în sine un telefon extrem de compact la nivelul grosimii, doar 7,19 milimetri și o greutate de doar 190 de grame. Ușor, dar nu se simte ca o jucărie. Mai ușor decât aproape toate telefoanele din clasa sa, în afară de Honor 600.
Rama e din plastic, spatele din polimer siliconic cu aspect de piele ecologică, iar partea frontală e protejată de sticlă Gorilla Glass 7i. Certificarea IP68 și IP69 acoperă rezistența la praf și la jeturi de apă sub presiune, iar telefonul poate fi scufundat până la 1,5 metri timp de 30 de minute.
Ai doar două opțiuni de culoare, dar ambele ies în evidență. Vișiniu și albastru, dar care păstrează acea imitație de textil avantajoasă inclusiv pentru că nu lasă amprente în niciun fel.
Dacă Xiaomi 17T și Poco X8 Pro arată ca niște telefoane relativ banale, iar Honor 600 încearcă să imite designul lui iPhone 17 Pro, Motorola se duce pe un drum individual. Unul care nu are concurență în momentul ăsta. Și e printre puținele telefoanele din categoria sa la care aș recomanda fără îndoială să nu îi pui husă. Și care arată mai bine decât multe dintre flagship-uri.
Și dacă unele telefoanele arată ca și cum ar fi pentru bărbați, pentru femei, pentru gameri, Motorola Edge 70 Pro este super versatil. Tineri, adolescenți, oameni de vârstea mea, seniori.
Performanțe tehnice, ecran
La capitolul performanță, telefonul rulează pe chipset-ul MediaTek Dimensity 8500 Extreme, fabricat pe un proces de 4 nanometri, cu memorie RAM de 8GB sau 12GB și stocare de 256GB sau 512 GB pe UFS 4.1, fără slot de card microSD. 8500 Extreme este cumva o evoluție a lui 8500 Ultra de la Mediatek, dacă ești interesat de asta.
Bateria de 6.500 mAh se încarcă rapid la 90W prin fir sau wireless la 15W.
Dar în realitate telefoanele din categoria asta pot spune o poveste distinctă. Însă discrepanța dintre ele și un flagship a devenit extrem de mici. Uneori mi-era teamă să folosesc un mid range drept telefon principal, să-l am în buzunar. Ei bine, Motorola Edge 70 Pro m-a surprins. L-am folosit în aceeași perioadă cu Sony Xperia 1 VIII despre care am povestit aici pe canal. Am fost cu ele într-o deplasare în Franța și le-am folosit alternativ.
Motorola Edge 70 Pro a fost un telefon pe care l-aș lua cu încredere drept telefon personal dacă nu aș avea niște nevoi specifice. Niciodată nu s-a încălzit prea mult, a rezistat perfect în browsing, streaming, jocuri, editare de text. Ba de multe ori, când Sony se încălzea prea mult, foloseam Edge 70 Pro cu mai mare plăcere.
Ecranul AMOLED de 6,78 inci are o rezoluție de 1272x2772 pixeli, densitate de aproximativ 449 ppi și rată de refresh de 144Hz. Și e cam cel mai mare din categorie. Luminozitatea ajunge la 1.800 niți în modul HBM și la un vârf de 5.200 niți, suficient pentru vizibilitate bună la soare direct. Pe testate, nu am avut niciodată probleme aici. Da, forma ecranului nu mai e deloc modernă, cu acele curburi extreme pe margini, dar culorile sunt bine saturate și luminozitatea bună.
În combinația asta, bateria de 6.500 de miliamperi pe un telefon atât de subțire a fost superbă. Aproximativ o zi de folosire intensă, o zi jumătate dacă am îmbinat WiFi și 5G, streaming offline, cum e în avion. Și 2 zile dacă folosești în paralel și un alt telefon. La așa grosime, e impresionant.
Telefonul rulează Android 16, dar aici își arată prețul, sincer. Doar trei actualizări de sistem de operare și 5 actualizări de securitate.
Am vorbit mai mult la Motorola Razr Fold despre sistemul de operare, așa că nu voi insista, pentru că păstrează aceeași linie curată de Android, cu AI integrat destul de ok, dar fără să sară calul
Dar știi care e sentimentul cu care am rămas? Că nu aș fi avut nevoie de mai mult. Performanță, autonomie, ecran excelent în soare. Da, nu-mi place designul lui, dar trec și peste asta.
Camere foto
Sistemul de camere e format dintr-un modul de 3 senzori. 50 de megapixeli pe linie, cu diferențe importante. Senzorul principal e un Sony Lytia 710 cu f/1.8, ultrawide-ul are un f/2.0, iar, important, avem telefoto la 3,5X optic și super zoom de 50X. Din experiență, peste 20X creează cam mult cu AI. Pentru selfie avem o singură cameră de 50 de megapixeli, cu f/1.9 wide și care poate filma 4K la 30 de fps.
Niciuna dintre aceste camere nu a fost dezamăgitoare și mi-a îndeplinit obsesia cu a fi destul de constante în cromatică între încadrări.
Pentru selfie avem o cameră ce încadrează subiectul bine și în modul standard și portret, care găsește detalii de lumină foarte interesantă acolo unde e cazul. Barba e extrem de bine conturată și niște detalii ale unei zile caniculare din Paris, în care îmi curgeau broboane de sudoare pe față, sunt excelent punctate.
Camerele principale sunt constante și de încredere. Rapide, constante între culori, dar cu o tendință destul de evidentă ca AI-ul să intervină asupra culorilor și să le satureze mai mult decât mi-aș dori eu. Pe ecranul telefonului fotografiile arată bine, dar pe un ecran mai mare observi că sunt parcă mult prea puțin naturale.
Din punctul meu de vedere, camerele sunt mai bune decât pe Poco X8 Pro și Honor 600, dar aproape sau sub nivelul lui Xiaomi 17T. Dar vorbim imediat de alegerile acestea 4.
Preț și comparație cu alte telefoane
Sigur mai sunt și alte telefoane pe piață în această categorie pe care eu am numit-o Premium Bolojan aici. Eu le-am ales pe acestea pentru simplitate. Cum ziceam, pornim de la 2.000 de lei și ajungem la 3.600 de lei. Moto în versiunea de 8 cu 256 - RAM/stocare e la 2.700 de lei, în zona echilibrată.
Telefoanele din categoria asta au ecrane măricele, de la 6,57 la 6,78 inci, 8 sau 12 GB de RAM, suficienți, 256 sau 512 GB stocare, baterii mari de peste 6.400 miliamperi, deși au un corp foartye subțire. Iar procesoarele seamănă mult între ele ca performanță. Poco și Xiaomi au Mediatek Dimensity 8500 Ultra, care e cumva generația anterioară a lui Extreme de pe Motorola. Sau o versiune foarte puțin mai slabă. Iar Honor vine cu Snapdragon 7 Gen 4. Același lucru, alt producător.
Cumva asta e fișa tehnică universală a categoriei Premium Bolojan în 2026. Performanță care nu se diferențiază de un flagship în utilizare obișnuită. Baterie mare. Ecrane bune și luminoase. Reduceri la nivelul materialelor, update-urilor de sistem de operare și a camerelor.
Dar ai nevoie cu adevărat de mai mult? Vanitatea îmi va zice că da. Realitatea e că Motorola Edge 70 Pro este ca naționala Capului Verde la Campionatul Mondial. Poți să râzi de ei, dar la finalul meciului va fi egal, diferențele urmând să fie făcute de un moment excepțional al unui Messi. În cazul de față, flagship-urile îl au pe Messi la funcții ale camerelor, performanțe extreme în gaming sau la actualizările de Android.
Dar Motorola Edge 70 Pro este unul dintre cele mai surprinzătoare telefoane pentru mine de anul ăsta. E sub Honor - 3.300 de lei și Xiaomi - 3.600 de lei, dar peste Poco, normal, care e 2.000 de lei. Alegerea se face la nivel de preferințe de sistem de operare și design.
Dintre toate astea, eu aș alege azi Motorola Edge 70 Pro pentru designul de pe spate și sistemul de operare curat, dar m-aș uita și spre familia Xiaomi, cu 17T sau Poco X8 Pro.
Nu am găsit un nume mai bun pentru telefoanele astea, dar în economia asta, să dai 6.000 de lei pe un flagship sau, mai rău, 12.000 de lei pe un pliabil, pare exagerat. 2.600 de lei poate fi mult pentru unii, dar Motorola are multe alte opțiuni în gamă noi, cu sau fără abonament.