Potrivit reprezentanților companiei, Linnify este prima companie cu capital integral românesc care deține statutul de partener Select în toate cele trei ecosisteme. Recunoașterea vine pe fondul unei schimbări a direcției de business. După șapte ani în care s-a concentrat pe dezvoltarea de aplicații web și mobile, compania a început, în 2023, tranziția către soluții personalizate bazate pe agenți AI.
În 2025, Linnify a înregistrat o cifră de afaceri de 12,66 milioane de lei, în creștere cu 30% față de 9,74 milioane de lei din 2024, și o marjă EBITDA de 21,3%. Pentru 2026, reprezentanții companiei estimează venituri de aproximativ 15,5 milioane de lei și menținerea unei marje EBITDA similare.
„Suntem extrem de mândri de această realizare pe deplin meritată a echipei noastre și le mulțumim clienților și partenerilor pentru încrederea acordată. Faptul că Anthropic, OpenAI și Google ne recunosc astăzi drept Select Partner reflectă competențele echipelor noastre și rezultatele pe care le livrăm în proiecte reale, nu doar în demo-uri. Ne dorim ca firmele românești care vor să își transforme afacerea prin AI să aibă acces la aceeași tehnologie și la același nivel de rigoare ca o companie din New York, Londra sau Berlin", a spus Cătălin Briciu, Co-CEO Linnify.
Zece proiecte de agenți AI
Linnify are în prezent zece proiecte de agenți AI în producție pentru șase clienți din domenii precum administrarea proprietăților, educație, industria farmaceutică și sănătate.
Unul dintre proiecte a fost dezvoltat pentru o companie software din Germania care deservește peste 400 de administratori de proprietăți și aproximativ 300.000 de unități locative. Linnify a construit doi agenți AI pentru procesarea facturilor și reconcilierea bancară, integrați direct în sistemul ERP al clientului.
Soluția procesează lunar aproximativ 100.000 de facturi și 700.000 de tranzacții bancare. Potrivit datelor comunicate de Linnify, acuratețea extragerii datelor a crescut de la circa 70% la 96%, iar cea a mapării tranzacțiilor, de la 75% la 95%.
În România, compania a dezvoltat pentru Kober sistemul Gustav, care include agenți AI specializați în selecția culorilor, recomandarea produselor și suport tehnic. Sistemul este în producție din iulie 2025 și a gestionat mii de conversații cu utilizatori.
Pentru platforma americană de educație Readability, Linnify a construit un profesor virtual bazat pe AI, care îi ajută pe copiii cu vârste între 3 și 7 ani să învețe să citească în limba engleză. Soluția este utilizată în prezent de peste 200.000 de copii.
GapMinder conduce o investiție de 3,4 mil. dolari în VoicePatrol, startup-ul care detectează abuzul din conversațiile vocale ale gamerilor
Ce presupun parteneriatele cu Anthropic, OpenAI și Google Cloud
Statutul de Select Partner este acordat pe baza unor criterii care includ certificarea echipelor, proiecte livrate în producție și clienți de referință.
Cele trei parteneriate oferă companiei Linnify acces la resurse tehnice dedicate, programe de pregătire și certificare, suport direct din partea echipelor Anthropic, OpenAI și Google Cloud, precum și posibilitatea de a colabora comercial pe oportunități comune.
Pentru clienți, acest lucru înseamnă acces la o echipă validată tehnic de furnizorii de modele și posibilitatea de a testa cazuri de utilizare cu resursele disponibile prin programele de parteneriat.
Compania poate să aleagă modelul potrivit pentru fiecare agent AI, fără a depinde de un singur furnizor, au mai spus reprezentanții Linnify.
Piețele externe generează 95% din venituri
Aproximativ 65% din veniturile Linnify provin din Europa de Vest, în special din Germania, Marea Britanie și Elveția, iar 30% sunt generate de clienții din SUA. România reprezintă aproximativ 5% din business.
Compania operează pe piața americană printr-o entitate proprie înființată în 2023 în Austin, Texas. Are cinci clienți activi în SUA, din educație, sănătate, logistică, energie și ospitalitate.
Dezvoltarea tehnologică rămâne concentrată la Cluj-Napoca, unde echipa se ocupă de strategia de produs, design, dezvoltarea soluțiilor AI și evaluarea agenților.
Începând cu 2027, Linnify își propune să formeze și o echipă operațională locală în SUA, axată pe marketing și vânzări.
O platformă proprie pentru verificarea agenților AI
Următorul pas pentru Linnify este dezvoltarea unei platforme proprii de evaluare și guvernanță a agenților AI. Soluția este construită în România și se află într-un program beta privat, alături de companii din domeniile farmaceutic, educațional și imobiliar.
Miza este ca organizațiile să poată verifica sistematic dacă agenții AI îndeplinesc sarcinile pentru care au fost construiți și dacă rezultatele respectă criteriile stabilite de echipele lor.
„Companiile care reușesc să ducă agenți în producție nu sunt neapărat cele cu cele mai multe date sau cu cel mai mare buget, ci cele care știu de la început cum vor măsura și verifica dacă agentul își face treaba”, a mai spus Cătălin Briciu.
Platforma urmărește fiecare rulare a unui agent și evaluează acuratețea și consistența răspunsurilor, erorile și halucinațiile, costurile și timpul de răspuns. Criteriile de evaluare sunt definite împreună cu experții clientului, astfel încât metodologia și know-how-ul să rămână în cadrul organizației.
Soluția se adresează în special companiilor din industrii reglementate și este independentă de furnizorul de model AI. Astfel, clienții pot schimba modelele folosite în funcție de performanța urmărită și de buget, păstrând propriile standarde de evaluare.
„Următorul val al AI nu va fi câștigat de cine are acces la cel mai bun model, ci de companiile care își transformă expertiza diferențiatoare în sisteme pe care le dețin și le controlează. Rolul nostru este să le sprijinim să construiască aceste sisteme împreună cu oamenii care fac deja, zi de zi, diferența în afacerea lor", a adăugat Cătălin Briciu.