De mai bine de un an, Uber a devenit serviciul preferat al tinerilor din București. Cu tot asaltul antreprenorial din ultima vreme, nu a durat mult până când a apărut #uberpitch, un concurs organizat la nivel mondial unde antreprenorii puteau să prezinte ideile lor investitorilor, în timpul unei curse. Am fost ieri cu Bogdan Iordache, fondator al How to Web și TechHub București, ca să vedem ce idei le vin românilor și cât de realiști sunt.

13327540_1218459071520946_7517788476601756988_n

O platformă pentru instalatori, crowdfunding politic, recrutare la cafenea sau conținut despre vinuri. Tinerii care vor să devină antreprenori au multe idei. Unele mai dubioase, altele mai realiste. Ieri, de dimineață, m-am urcat într-un Audi A6 împreună cu Bogdan Iordache și ne-am dus în căutarea celor peste 130 de persoane care s-au înscris la #uberpitch.

#Uberpitch e o competiție prin care Uber tocmai a primit 3,5 miliarde de dolari investiție de la un fond din Arabia Saudită. Ea caută startup-uri care să prezinte la Berlin, între 8 și 9 iunie în fața “boșilor” companiei. Unii vor primi investiție, alții vor avea doar experiența de networking. Au participat 37 de orașe din 21 de țări. Românii care au venit în mașina noastră au părut uneori confuzi, dar au vrut să profite de ocazie.

Startup la comandă

E 11 dimineața. În fața sediului TechHub București câțiva startupiști își fumează prima țigară. E liniște în interiorul celui mai important hub din Capitală. Mă întâlnesc cu Bogdan Iordache. De obicei e îmbrăcat într-un hanorac, ca orice antreprenor modern. Astăzi, e la cămașă albă și sacou, părul lins pe spate, alură de om serios.

Ne urcăm în mașină la “domnul Marian”, șofer de Uber Select în restul zilelor și dăm drumul la aplicație. În același timp, în oraș, antreprenorii încearcă să dea de cei patru investitori: Oana Craioveanu (Impact Hub), Andrei Pitiș (Vector Watch), Andrei Ostacie (OkapiStudio) și al meu Bogdan Iordache. E ca un examen la jurnalism - mulți pe loc, timp limită și trebuie să ai creativitate ca să-i convingi că nu ești doar un om cu “papagal”.

Bogdan e trecut deja prin numeroase experiențe de pitching, adică tineri antreprenori care încearcă să-l convingă că afacerea lor, existentă sau doar în stadiul de idee, are șanse de succes. Știe ce poate merge, dar, mai ales, ceea ce nu va merge de niciun fel. Speră să aibă startup-uri din zona tehnologiei, dar ziua nu a fost generoasă cu el - tinerii noștri au avut idei care mai de care mai diverse. Ce am înțeles eu în timpul zilei? Oamenii au foarte multe idei, dar puține sunt realiste. În schimb, toți consideră că ceea ce fac e un lucru excepțional. Puțini însă știu care sunt pașii corecți.

Sunt bun, dar nu mă vede nimeni

Destulă filosofie. Prima comandă - Piața Romană. Ne pornim prin traficul bucureștean și la ora 11.25 suntem în rond, de unde îl luăm pe Mihai. Arată ca un om tehnic - cămașă în carouri cu mânecă scurtă, un pic prea mare pentru el, părul lung și un debit verbal foarte mare. Face producție video, a creat, spune el, “primul film de scurtmetraj 3D din România” și acum vrea să facă ceva, dar în cele 25 de minute pe traseu nu am înțeles prea bine ce.

Omul cu VR-ul și cafeneaua de recrutare

Mihai vrea să facă filme pentru realitatea virtuală, mai ales pentru clienții mari care vor să facă advertising. Problema lui e că VR-ul nu e și 3D, ci doar o iluzie a realității. “Firmele nu au la cine să se ducă acum. Eu am tehnologia, sunt cu câțiva ani înaintea tuturor. Pot crea aplicații de advertising pentru firme care vor să-și promoveze conținutul”, povestește Mihai.

Screen Shot 2016-06-02 at 13.05.52

Mihai crede că de la el ar putea cumpăra filme de telecom sau chiar din industria turismului. Cum? Practic o agenție de turism ar putea oferi videoclipuri de realitate virtuală 3D prin care să vezi plajele unde te vei duce în vacanță. Primul nostru client crede că are nevoie de finanțare. Asta vor toți, nu? Bani, ca să facă rapid. Dar Bogdan are altă idee. “Nu, ai nevoie de discuții cu posibilii clienți și să-ți dai seama dacă au nevoie de asta și ce poți face tu”, spune Bogdan.

Descopăr, în timp ce ne întoarcem la Romană, un punct esențial uitat de mulți oameni, mai ales de cei cu idei tehnice: multă lume crede că ideea e atât de bună încât nu are cum să nu meargă, dar uită de lumea înconjurătoare. Dacă nimeni nu va cumpăra ceea ce faci tu? Degeaba execuți perfect, dacă nimeni nu te vede. Pe vremuri, Robert Niță, un fotbalist care a jucat pentru Foresta Fălticeni și Rapid București, a spus unul dintre cele mai înțelepte citate care trebuie reținute de startup-uri: “Sunt bun, dar nu mă vede nimeni”.

Why should you buy the cow when you can buy the milk?

Mihai coboară, iar noi gonim către Calea Moșilor. Andra lucrează în recrutare și aduce 12.000 - 13.000 de euro pentru compania ei în fiecare lună, dar vrea să fie independentă. Cumva, a decis să îmbine două lucruri care nu par a avea o legătură directă: recrutarea și cafenelele, doar pentru că-i place cafeaua. Ideea ei e să deschidă o cafenea care să aibă și un colț de recrutare. Te duci acolo, îți depui CV-ul, bei și o cafea, iar Andra te plasează în locul potrivit.

IMG_3840

“M-am gândit că aș putea lua informațiile de la oameni și să-i duc către companii sau cele din urmă să aibă un abonament lunar la mine, ca la un site de joburi”, povestește Andra. Dar fix în momentul de entuziasm, când pare că l-a cucerit pe Bogdan, acesta își amintește un citat: “Why should you buy the cow when you can buy the milk?”. În limba română - de ce să te scarpini pe la ceafă?. Aflu că Bogdan, acum investitor și creatorul celei mai mari conferințe pentru startup-uri, How to Web, a lucrat la o terasă, acasă la Turnu Severin. Iar lucrul ăsta nu i se pare cel mai simplu mod de a trăi. Finalul cursei e realist - de ce ai deschide o cafenea de recrutare când poți să-ți faci pur și simplu o firmă pentru așa ceva. “Oamenii se gândesc la o soluție, înainte să se gândească la o problemă”, spune Bogdan.

E deja ora 12. Ne îndreptăm spre Berceni.

Încă o platformă de instalatori

De când scriu despre startup-uri, câteva idei sunt recurente. Multă lume vrea să-și facă site de joburi, crezând că există o problemă cu acestea, iar o altă parte vrea să facă platforme de tip Uber pentru instalatori și meseriași. Asta vrea și Tiberius, fost locatar la TechHub.

I-a venit o idee de două săptămâni: cum să găsești un instalator în care să ai încredere? Răspunsul simplu ar fi - întrebi un prieten. Dar, așa cum încearcă și myAles, o platformă despre care am scris de curând pe start-up.ro, unii consideră că răspunsul e pe internet.

Știi să-mi spui dacă vinul ăsta e bun în funcție de ce scrie pe sticlă?

“Majoritatea platformelor nu rezolvă problema de încredere. Poți să faci asta prin gamificare, să le dai puncte celor care dau review-uri”, povestește Tiberius. Nu e o idee inovatoare - business-ul lui se bazează pe capacitatea de a strânge destui oameni, de a găsi instalatori și de a primi review-uri.

IMG_3843

După cinci minute de pitch, Bogdan Iordache decide să intervină: “În zona aceasta problema e de habit, de obișnuință. Eu am nevoie de un instalator o dată la șase luni. Pentru atât, nu voi instala o aplicație, nu voi ține minte niște date de autentificare. Ce faci ca să-i ții engaged și în restul anului?”, îl întreabă fondatorul How to Web pe Tiberius. În plus, ca să funcționeze, odată cu lansarea ai nevoie de un număr mare de instalatori și de un număr mare de utilizatori, pentru a putea să crești.

Să asculți pitch-uri e greu

Nu mă plâng, dar să fii jurnalist în zona startup-urilor e dificil. Primești numeroase pitch-uri, mail-uri în care toată lumea consideră că merită să apară în presă, idei care mai de care mai ciudate sau chiar propuneri să investești. Să stai să asculți toate ideile oamenilor e obositor, mai ales că, așa cum spune multă lume, ideile nu au valoare, ci implementarea lor. Ziua de ieri m-a dus cu gândul la un eveniment: “Comisia de tăiat idei”. Un eveniment de tip Alcoolicii Anonimi unde să vii, să-ți prezinți ideea, iar ea să fie distrusă prin argumente de alții. La final, doar cele mai puternice rămân în picioare.

Investitorul la coadă la shaorma
Investitorul la coadă la shaorma

E mijlocul zilei în București. Suntem în Berceni și oprim la shaormeria Dristor să realimentăm. Două baghete de pui și o shaorma mică. Elegant, cât de cât. Următorul pitch va fi interesant, în mirosul ambiental de usturoi și pastă de maioneză. Nici nu-mi vine să cred că am ascultat doar trei oameni.

Vinuri și mâncare

Mai avem la dispoziție timp pentru trei oameni. Ajungem mai departe în Berceni. În următoarea oră aveam să aflăm despre vinuri și mâncare. Elena e fondatoare Wineful.ro și băutoare de vin. Pasiunea vrea să se transforme în afacere, dar are curajul de a dori să intre într-un domeniu complicat: publishing. Wineful.ro e un blog în momentul de față, dar vrea să-l extindă la un magazin online și la o platformă care să ofere evenimente dedicate pentru companii și workshop-uri pentru degustare.

IMG_3855

Ca să îl convingă pe Bogdan, scoate din geantă o sticlă de rose Chateau Vartely și două pahare. “Știi să-mi spui dacă vinul ăsta e bun în funcție de ce scrie pe sticlă?”. Bogdan se uită, întoarce rose-ul pe toate părțile, dar nu ajunge la un rezultat.

Wineful vrea să fie o platformă pentru cei cu mentalitate tânără. De pe Wineful vei afla cum să asociezi vinul, de unde să-l alegi pe cel mai bun, dar vor fi și videoclipuri educaționale și infografice. În plus, vom avea și un magazin online cu produse unice legate de vin - pahare, coastere, tot felul de lucruri simpatice”, spune Elena. Ar vrea cam 10.000 de euro ca să poată să plece la drum cu platforma, să facă și un eveniment. Are concurență din afară - Vivino.com face același lucru în limba engleză.

Haideți să mergem acolo, haideți să ieșim, să câștigăm orice, să facem, să fie bine ca să nu fie rău

Și pentru că am avut vinuri, următorul nostru client vrea să facă o aplicație în care să-ți bagi ingredientele din casă și să primești rețete “de-a gata”. E student, e IT-ist și nu știe să gătească. Ar vrea să-și rezolve o problemă proprie. Are o idee, dar nu prea știe cum să o pună la punct. Un lucru e sigur - a venit de pe Calea Rahovei până pe Strada Traian pentru a găsi un #uberpitch.

IMG_3861
Disrupt democracy

Când credeam că m-a tras căldura și nu am găsit încă ideea care să-mi placă, a venit Vlad Radu. E fondatorul Asociației G2 și a creat Finanțare Politică, o platformă de crowdfunding pentru politicieni, care să transparentizeze modul în care se face fundraising-ul. E primul care are și clienți! Nicușor Dan, Andrei Postolache (Iași), Partidul Oamenilor Liberi (Mureș) și Tică Darie (Roșia Montană). E îmbrăcat într-un tricou roșu, pantaloni scurți și vorbește apăsat despre cum vrea să “disrupt democracy”.

IMG_3869

“Nu e numai despre finanțare. Vrem să acoperim și alte procese ale democrației - consultanță, audit”, povestește Vlad. Spune că partidele europene cheltuie 2 miliarde de euro pe an numai ca să existe, dar nu-și controlează bine sursele de venit. Asociația G2 face bani din comisioanele pe donație - 5% astăzi, dar Vlad se așteaptă să le poată scădea.

E finalul zilei #uberpitch. Șase oameni au intrat în mașina noastră. A fost greu să fiu convins. Cei care au luat mașinile Uber vor să ajungă la Berlin cu proiecte prea locale sau care nu au funcționat. Și eu cred că aș putea să fac lucrurile mai bine ca alții, dar după ce mă răcoresc, îmi dau seama că nu e chiar așa. Cum ar spune Hagi, “Important e punctele”. Degeaba ai o minge, dacă nu ai un teren. “Haideți să mergem acolo, haideți să ieșim, să câștigăm orice, să facem, să fie bine ca să nu fie rău”, ar mai zice Hagi.

Screen Shot 2016-06-02 at 13.05.44

Cobor la Universitate. Judec oamenii cu citate din Hagi. Dar experiența, deși interesantă, mi-a arătat că unii cred că ideile lor sunt mai valoroase. Însă acestea sunt pânze imaginare, nu realitate. Totuși, au avut curajul să iasă din casă, să se urce într-o mașină și să vândă cât pot ei de bine. Nu știu dacă vreunul ar putea ajunge la Berlin.