Lectură de 2 min
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
Am citit zilele trecute un text pe platforma Medium despre cum rețelele sociale sunt stricate. L-am descoperit după ce mi-a trecut prin minte ideea terapeutică de a mă bucura din nou de internetul social. De ce sunt rețelele sociale stricate? Pentru că zgomotul e atât de mare, iar inteligența artificială a eșuat în a ne oferi conținutul pe care ni-l dorim. De fapt, avem o selecție de articole pe temele date de noi, care ne oprește în a descoperi și opinii contrare nouă și care ne limitează universul de cunoaștere.
Zgomotul de pe Facebook mă face să îmi limitez postările. Dacă anul trecut, pe vremea aceasta, publicam câte 3-4 linkuri pe zi, între timp m-am oprit. Am tăcut, în timp ce alții au continuat să vorbească. În cursa aceasta de hamsteri acustici, mi s-a părut că vocea mea nu mai este atât de relevantă încât să o împing prin cantitate. Pentru că nu pot renunța la rețelele sociale, dar deja traiul de pe internet nu mă mai face atât de mulțumit, am decis să lansez o inițiativă terapeutică, atât pentru mine, dar și pentru alții: #unapezi.
#unapezi e, de fapt, încercarea de a popula rețeaua socială cu lucrurile cu adevărat relevante, așa cum le vedem noi. Pentru mine înseamnă să-mi cresc frecvența postărilor la una pe zi, cu un link, o poză sau un status care mi se pare cel mai relevant din acea zi. Voi selecta din toate lucrurile citite și văzute într-o singură zi, pentru a trimite în lume un singur lucru, cel mai important. Și aș vrea ca mai mulți să facă asta. Poate că #unapezi va fi poza din vacanță sau o declarație de dragoste, poate fi un link spre un articol amuzant sau spre o știre serioasă.
Pentru că, vrem nu vrem, sunt un avans al tehnologiei. Ne ajută. În cazul celor mai importante știri și evenimente mondiale, aflăm informațiile atât din presă, dar și de pe Facebook sau Twitter. Când au fost proteste în Turcia sau în Egipt, români în stradă la Roșia Montană sau diaspora jignită la alegeri. Atunci rețelele sociale și-au arătat puterea, tocmai prin cantitate și presiune. Am publicat, am țipat, am plâns, dar am fost împreună pe rețele.
Acestea sunt momentele speciale. Când o mulțime devine un instrument de război informațional. Dar apoi uităm și ne întoarcem la toate problemele noastre diverse, iar inteligența artificială nu reușește să ne aducă toate informațiile pe care le vrem. Nu cred în rețele sociale noi, decât foarte rar. Avantajul altor rețele, construite după aceleași principii, e că nu au la fel de mulți utilizatori, așadar zgomotul e mai mic. Dar asta e și vulnerabilitatea lor.
#unapezi e încercarea mea de a-mi curăța prezența online și de a o face mai utilă. Pentru că internetul ne-a adus cunoștințele la un click distanță, oricât de clișeic sună, iar noi profităm în fiecare secundă. Și vreau să șlefuiesc asta.
Să-i dăm drumul. Putem să publicăm #unapezi?
---
*Acest articol este o opinie, publicat în cadrul rubricii Subiectiv.
Urmărește ecosistemul startup-urilor românești de peste șapte ani. Îi plac poveștile cu ratări mai mult decât îi plac poveștile de succes, pentru că e mai mult de învățat din sinceritatea unei înfrângeri. Dar nu crede că partida a fost pierdută. Susține antreprenoriatul, dar își păstrează un spirit critic față de ideile și implementările locale.
Vlad Andriescu
