Bugetul total de care acest fond de investiții va dispune este de 50 de milioane de euro. Ca domenii de interes, VC-ul Revent se va axa pe investiții în startup-uri care vin cu soluții la probleme de mediu și ale societății, în general.
Așa cum spun inițiatorii acestui VC, citați de TechCrunch, vor susține fondatori care caută ”atât un scop nobil cât și realizarea unui profit”.
Astfel, Revent va susține financiar startup-uri europene din domenii precum climate-tech, sănătate și ”economic empowerment”, așa cum este descris pe site-ul său.
Fondul german de investiții are deja patru startup-uri pe care le susține, atât din Germania, cât și din Danemarca sau Marea Britanie, cu activități în zona financiară, de mediu sau AI.